Vieţile secrete ale celor patru preşedinţi americani care au fost asasinaţi (3)

in Lecturi la lumina ceaiului

 

În 1957, Jack Kennedy a cîştigat Premiul Pulitzer pentru cartea sa despre istoria liderilor în funcţiune, intitulată „Profiles in Courage“. În cea mai mare parte, cartea a fost scrisă de alţii. Nu că Jack nu ar fi putut să scrie o carte – de altfel, cu mult timp înainte de „Profiles in Courage“, a scris un volum despre lipsa de pregătire a Angliei pentru al II-lea război mondial. Iniţial, fusese o lucrare de diplomă pentru Harvard, pusă laolaltă în timp ce se afla în Marea Britanie. Pe vreme cînd tatăl său era ambasador, Joe Sr. a considerat că este suficient de bună pentru a fi publicată şi a tras nişte sfori pentru a o tipări. Numită „Why England Sleep“, nu avea la bază o cercetare serioasă şi era prost scrisă. Cu toate acestea, s-a vîndut destul de bine. De ce, aţi putea întreba. Pentru că Joe Sr. a cumpărat imediat 30.000 de copii. Acestea au zăcut în podul casei ani de zile, necitite.

Jack Kennedy a fost primul om de marină care a ajuns la Casa Albă şi probabil că n-ar fi reuşit fără experienţa dramatică din postul de comandant al lui PT 109. Navele PT erau micuţe, construite din lemn, înarmate cu torpile şi depindeau de viteză şi manevrabilitate pentru a supravieţui în confruntarea cu navele mai mari. După ce l-a forţat pe tatăl lui să facă presiuni ca marina să-i ignore problemele fizice, Jack a devenit ofiţer şi, în cele din urmă, a ajuns să comande un PT 109 în Pacific. În zorii zilei de 2 august 1943, vasul său era în misiune de patrulare alături de alte vase PT, aşteptînd sosirea distrugătoarelor japoneze. La scurt timp, acestea şi-au făcut apariţia în mod zgomotos – pentru că vizibilitatea era foarte scăzută din cauza întunericului, cei aflaţi la bordul micuţelor nave americane nu i-au văzut pe japonezi venind. Distrugătorul aflat în frunte a apărut din ceaţă şi a trecut fix peste vasul lui Kennedy, făcîndu-l bucăţi şi aruncînd echipajul în Ocean. A doua zi, după ce a stat mai multe ore în apă, Jack a condus ce mai rămăsese din echipaj (coliziunea a omorît pe loc doi marinari) pe o insulă din apropiere – salvînd viaţa unui om, ţinîndu-i vesta de salvare cu dinţii şi ducîndu-l înot la mal. Pe 7 august, bărbaţii au fost salvaţi. În barca de salvare se aflau reporteri trimişi de tatăl lui Jack pentru a împrăştia veştile despre fapta eroică a lui JFK. În cele din urmă, Joe a convins revista „Reader’s Digest“ să publice o poveste despre PT 109 şi l-a transformat pe Jack în erou de război.

Dar staţi aşa. PT 109 a fost singurul vas care a fost distrus şi scufundat în timpul celui de-al II-lea război mondial, iar marinei nu-i stă în fire să recompenseze comandanţii care şi-au pierdut navele. De fapt, tînărul Kennedy a comis mai multe contravenţii pentru care ar fi putut ajunge la Curtea Marţială: înlocuise, în secret, singura barcă de salvare de pe PT 109 cu o mitralieră, pentru a creşte numărul armelor de pe vas; dăduse voie la doi membrii ai echipajului să doarmă în orele dinaintea coliziunii, atunci cînd confruntarea era iminentă, şi şi-a părăsit, în mod repetat, oamenii pe insulă pentru a căuta bărci de salvare. După incident a fost realizată o anchetă şi mulţi ofiţeri credeau că avea să i se încheie cariera. Însă persoana responsabilă cu redactarea raportului anchetei nu era altul decît Byron White, un vechi prieten ai familiei Kennedy. Asta – precum şi faptul că Joe Sr. Avea mai multe legături la Washington decît îndrăznea cineva să numere şi l-au scos pe Jack basma curată. Într-adevăr, a primit o medalie pentru salvarea membrilor echipajului, şi iată cum se naşte o legendă.

Jack Kennedy era spiritual, inteligent şi avea magnetism, însă nu avea gabarit pentru Washington, şi, prin urmare, avea nevoie de tot ajutorul posibil pentru campania prezidenţială din 1960. În conformitate cu numeroşi istorici, acel ajutor avea să vină de la nişte personaje destul de dubioase. Cu sprijinul lui Frank Sinatra, un apropiat al lui Kennedy care avea legături cu Mafia italiană, Joe Sr. a aranjat o întîlnire în Chicago cu nimeni altul decît Sam Giancana, unul dintre cei mai puternici mafioţi din ţara.

(va urma)

Cormac O’Brien

(Text preluat din volumul „Vieţile secrete ale preşedinţilor americani“)

Vieţile secrete ale celor patru preşedinţi americani care au fost asasinaţi (1)

COMENTARII DE LA CITITORI