Vieţile secrete ale preşedinţilor SUA din ultimii 35 de ani (4)

in Lecturi la lumina ceaiului

W. J. CLINTON (3)
În ape adînci
La vremea cînd absurditatea cu Monica Lewinsky ieşea la iveală, Clinton avusese deja parte de o grămadă de scandaluri. În 1994, propriul procuror general al lui Clinton, Janet Reno, a desemnat un avocat independent pentru a investiga acuzaţiile cu privire la implicarea lui Bill şi a lui Hillary Clinton în afaceri financiare ilegale cu un vechi proiect de dezvoltare din Arkansas, numit Whitewater Development Corporation. Iniţial condusă de Robert Fiske, investigaţia a fost preluată, în cele din urmă, de un copoi republican nemilos, pe nume Kenneth Starr. Deşi Starr s-a dovedit, pînă la urmă, incapabil de a aduna suficiente dovezi în cazul Whitewater pentru a condamna familia prezidenţială de infracţiune, investigaţia avea să ducă la procesul Paulei Jones – care, după cum ştim, a avut ca rezultat blamarea lui Clinton. Iată, în continuare, alte cîteva scandaluri care, puţin cîte puţin, au distrus credibilitatea lui Clinton.
În 1993, administraţia Clinton i-a concediat pe cei 7 angajaţi ai biroului de deplasări al Casei Albe şi a început să utilizeze serviciile unei companii de turism cu sediul în Arkansas, condusă de un vechi prieten de-al lui Clinton. „Travelgate” a avut ca rezultat critici virulente, ceea ce l-a constrîns pe Clinton să-i reangajeze pe cei mai mulţi dintre angajaţii biroului de deplasări. Consilierul Casei Albe, Vincent Foster, s-a sinucis în 1993, probabil din cauza afacerii Travelgate şi a altor poveri administrative. Asistenta lui Hillary Clinton, Maggie Williams, a fost văzută părăsindu-şi biroul, încărcată cu mai multe dosare, înainte ca poliţia să poată percheziţiona încăperea – despre acele dosare mulţi au susţinut că ar fi putut aduce dovezi legate de ,,afacerea Watergate a celor doi Clinton”. Ambii au fost acuzaţi de încălcarea regulilor privind strîngerea de fonduri, printre care şi acceptarea de sume de la cei care făceau lobby pentru guvernul chinez şi un aranjament prin care donatorii pentru campanie erau recompensaţi cu „petrecerea unei nopţi” la Casa Albă.
Clinton nu a putut evita scandalurile nici măcar după ce a părăsit Casa Albă. Una dintre ultimele sale decizii în calitate de preşedinte a fost emiterea a 140 de amnistii – dintre care unele păreau a fi în schimbul unor contribuţii la biblioteca sa prezidenţială sau pentru campania electorală din Senat a lui Hillary. Numeroşi lideri din ambele partide au fost şocaţi, mai ales cu privire la amnistierea lui Marc Rich, un miliardar care fugise în Europa după ce fusese acuzat de evaziune fiscală, escrocherie şi fraudă – şi a cărui soţie donase 400.000 de dolari fundaţiei bibliotecii lui Clinton. Uf!
Probleme cu aşteptarea
În ziua preluării funcţiei, Bill Clinton a întîrziat 27 de minute la salutarea oficială a familiei Bush. A fost un semnal al lucrurilor ce aveau să se întîmple: noul preşedinte părea aproape incapabil să-şi respecte programările. Odată, l-a lăsat pe preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, William Rehnquist, să aştepte 45 de minute, şi a întîrziat chiar şi la întîlnirea cu regele Spaniei. Şi nu doar cei din Guvern îşi ajustau programul în funcţie de cel al preşedintelui incapabil de punctualitate – Air Force One a suspendat traficul aerian de pe Aeroportul Los Angeles, în timp ce Clinton şi-a făcut o tunsoare de 200 de dolari la celebrul stylist Cristophe.

GEORGE W. BUSH (1)
La 11 septembrie 2001, teroriştii islamici militanţi au reuşit să lovească World Trade Center cu două avioane şi Pentagonul cu un altul. A fost cea mai tragică zi din istoria modernă a Americii, o zi care avea să definească Administraţia lui George W. Bush (2001-1009). Dacă organizaţia lui Osama bin Laden, Al Qaeda, a fost cea care i-a făcut pe americani să-şi dea seama cît de vulnerabili sînt la ei acasă, Irakul lui Saddam Hussein a fost cel care, datorită unor evenimente controversate, a devenit centrul atenţiei pentru administraţia lui George W. Bush – fapt care, în cele din urmă, a împărţit ţara şi întreaga lume în două tabere.
George Walker Bush a fost crescut în Texas, dar a călcat pe urmele tatălui său, mergînd la unele dintre cele mai prestigioase şcoli din nord-est. După ce a absolvit Andover, Bush a intrat la Yale, unde a ţinut-o într-o continuă petrecere, după care s-a înscris în Garda Naţională Aeriană din Texas, ceea ce l-a scăpat de înrolarea în războiul din Vietnam. În ciuda notelor sale mediocre şi a beţiilor, a reuşit să intre la Harvard, absolvind în 1975 cu un Master în Administrarea Afacerilor. Apoi s-a întors în Texas, unde a înfiinţat o firmă de exploatare a petrolului şi gazelor, a candidat fără succes la Congres şi a devenit manager-partener al echipei de baseball Texas Rangers. Bunul cel mai valoros al lui Bush pare să fi fost tatăl său: cei care vroiau să obţină o favoare de la bătrînul Bush făceau afaceri cu cel tînăr, iar George Bush a devenit, în scurt timp, un om bogat. În 1994, a fost ales guvernator al Texasului, în 1998 a cîştigat un al doilea mandat şi, în anul următor, şi-a anunţat candidatura la preşedinţie.
Bush era un politician de categorie uşoară, al cărui oponent democrat din cursa prezidenţială din 2000, Al Gore, se afla la ani lumină înaintea lui, din punct de vedere intelectual. Însă Gore avea două puncte slabe: vicepreşedinţia sub Bill Clinton, a cărui administrare scandaloasă împinsese la limită răbdarea populaţiei, şi imaginea sa publică rigidă. Astfel de neajunsuri au fost suficiente pentru a-l coborî pe Gore în ochii multor alegători, în ciuda erorilor de campanie nechibzuite ale adversarului său. (De exemplu, Bush a ţinut un discurs la Universitatea Bob Jones, o instituţie ridicol de anaconică şi de conservatoare, ce interzicea relaţiile interrasiale.)

(va urma)
CORMAC O’BRIEN

COMENTARII DE LA CITITORI