Viitorul românilor, între sovieticii de ieri şi „strategicii“ de azi

in Pe meridianele lumii

La început în glumă, trecînd apoi, involuntar, la un ton serios, am răspuns unui prieten la întrebarea care bîntuie de ceva timp gîndurile conaţionalilor – americanii sau ruşii? Adică, mergem pe mîna SUA-NATO, sau încercăm apropierea de Rusia „omului zilei”, Vladimir Putin?  Stînd strîmb şi judecînd drept,  voi apela la tezele materialismului dialectic şi istoric şi  voi analiza  care ar fi diferenţele majore dintre  „eliberatorul” sovietic şi „partenerul strategic” american. Una ar fi că primii, sovieticii, nu au instalat baze militare şi, mai ales, nu au trimis armament strategic care să ne transforme în ţintă într-un eventual conflict.  Sovieticii au extras ceva petrol în chip de despăgubiri, în timp ce americanii şi partenerii NATO ne-au cam luat toate resursele, cu teren cu tot, pentru binele  nostru, desigur, că doar sînt investitori strategici. În anii ‘50, sub imbold şi model sovietic, s-au construit niscaiva hidrocentrale, uzine, blocuri de locuinţe etc; după 1990, şi, mai ales, după 1997 (Madrid, NATO, bla-bla), sub îndrumare americană, s-a oprit toată industria şi am cedat comerţul şi majoritatea sectoarelor energetice. Între anii 1947 şi 1960, sovieticii au dus la apogeu arestările şi puşcăria politică (nu că românii precursori ai dictaturii carliste nu ar fi făcut abuzuri şi chiar crime). Americanii i-au susţinut pe unii de pe la noi să introducă, dar mai ales să înlocuiască, principiul fundamental al prezumţiei de nevinovăţie, pînă la o eventuală condamnare, cu „arestul preventiv obligatoriu” pentru „suspiciune rezonabilă”, atît de obligatoriu încît judecătorii care nu sînt de acord cu acest demers sînt, de regulă, cercetaţi.  Sovieticii i-au deprins pe români cu „lupta contra duşmanilor poporului”; americanii susţin, cu frenezie, „lupta anticorupţie” în România şi  în alte state pe care le „emancipează”, în timp ce firme americane , cum ar fi Microsoft, Bechtel, Petromidia USA etc., dau cele mai mari  „tunuri” pe piaţa coruptă. Tot aici putem adăuga şi acuzaţia de „trafic de influenţă”. Să ne amintim că diplomaţii SUA fac presiuni la scenă deschisă pentru firme şi interese comerciale americane (ARO, Chevron, Vantage, Monsanto etc.).

Stalin, în anii premergători Marii Revoluţii Roşii,  care era un ziarist prolific şi cofondator al marelui cotidian „Pravda“, spunea: „Cea mai puternică armă a partidului este cuvîntul”, adică presa. Drept urmare, între anii 1946 şi 1956, sub acelaşi imbold sovietic, presa română a înfierat „cu mînie proletară” tot ce însemna „duşman al poporului”, şi justifica, cu agresivitate, construirea obiectivelor economice colosale propuse de partidul comunist. Azi, presa pro-americană sau cea patronată de americani şi asociaţii  lor (Trustul Pro, Prima, Realitatea, Evenimentul Zilei, Adevărul, R.L. ş.a.) domină opinia publică „înfierînd cu mînie capitalistă“, de astă dată, tot ce înseamnă epoca Ceauşescu,  tot ceea ce este rusesc, comunist, non-UE sau anti-NATO, dar susţinînd orice măsură care a dus la desfiinţarea industriei şi la subordonarea României faţă de investitorii „strategici”. Tot aici se poate observa că dacă publicaţiile din vremea sovietică erau, în mod firesc, ale statului, cele pro-americane de azi sînt private, ceea ce e la fel de normal, dar toate sînt ultra-datoare la stat, adică, de fapt, sînt  finanţate de stat, ceea ce nu mai  deloc firesc!Între 1946 şi  aproximativ1951, sovieticii au impus  anumite persoane în conducerea României, adică, vreme de vreo 5 ani, oamenii lor au făcut cam  ce-au vrut. Dacă în 1990, l-au susţinut doar pe Mugur Isărescu, după 2005 americanii au pus mîna cu totul pe România. În 2005, şi-au impus omul (Daniel Morar) la DNA; în 2006, pe Laura Kövesi la Parchetul General; în acelaşi an, pe  Florian Coldea, care a fost numit  director interimar şi apoi adjunctul atotputernic al SRI etc. etc.… Iar în 2012, şi-au dat arama pe faţă, negînd pînă şi rezultatul unui referendum,  repunîndu-l în funcţie pe preşedintele demis în mod clar de populaţie. Apoi încep să dicteze politica externă a României, ultimul gest al ambasadorului american fiind acela de a critica prezenţa la Bucureşti a preşedintelui Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre, reprezentantul Rusiei, la lucrările respectivului for regional! Dreptul la viaţa privată a fost o problemă pe vremea sovieticilor, aparatul de securitate urmărind atît personalităţi politice şi culturale, cît şi pe cei cu rude fugite în străinătate. Astăzi, în democraţie, – prin reţeaua de telefonie mobilă sînt înregistrate toate telefoanele, legea „Big Brother” reglementînd anularea dreptului la viaţa privată. Internetul este un alt mijloc de supraveghere a întregii populaţii – iar totul se poate face fără decizia unui judecător, doar în baza celebrei noţiuni de „suspiciune întemeiată”. Şi încă nu e clar în ce fel se va aplica în coloniile „strategice“, gen România, acel „Patriot act”, măsura (nu pot să o numesc lege) care permite Serviciilor americane să se suprapună oricărei alte legi, dacă există suspiciuni că sînt puse în pericol statul american, ordinea de drept, idem felul de viaţă american, ibidem fundul iconic al lui Kim Kardashian etc. etc., mă rog, orice le dă prin cap „strategicilor”.  Pe plan internaţional, sovieticii au creat CAER (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc), un organism care a funcţionat, de multe ori, democratic – cel puţin în momentul cheie al propunerii economistului Emil Valev a fost respectată prevederea acordului unanim. Din cauza opoziţiei lui Alexandru Bîrlădeanu, reprezentantul micii Republici Populare România, faţă de planul marii URSS, proiectul lui Valev nu s-a mai adoptat, pentru că era necesară unanimitatea. Cu totul altfel stau treburile cu comisarii UE, faţă de care nu există opoziţie, sau în NATO, o organizaţie în care decizia SUA este luată indiferent de poziţia celorlalţi „membri”. În plus, România a încheiat acest ciudat „parteneriat strategic”, document în care, atenţie –70% din clauze sînt secrete, atît de secrete, încît populaţia nu are dreptul să le cunoască!  Un „rafinament” democratic la care sovieticii nu s-au gîndit…Sînt încă multe paralele de făcut – dar opresc filele dosarului meu de „filorus” – sau anti-american – aici. Două constatări sau concluzii se impun: de sovieticii originali am scăpat în 10-15 ani, de „americanii strategici”… greu de spus! A doua – cu toate păcatele lor, sovieticii nu au manifestat dorinţa de a se stabili aici, de a institui un regim pe care să-l controleze pentru totdeauna – şi, să nu ne îndoim, ar fi avut posibilitatea asta fără să-i deranjeze cineva. Americanii, în schimb, controlează de peste 10 ani instituţiile de forţă, chiar şi o parte dintre cele alese, iar presiunea pare să crească: În plus, capitalismul impus de ei înseamnă pierderea proprietăţii româneşti asupra pămîntului şi asupra activelor economice şi sociale  (ba chiar şi a locuinţelor, fie prin gajuri la bănci, fie prin retrocedări – asta în timp ce ni se spune că în ţările UE 70% dintre cetăţeni sînt chiriaşi, nu proprietari  ca în România, deci acesta e viitorul!). În fine, atenţie mare – atotputernicul Stalin a dat înapoi României Ardealul luat de unguri, pe cînd acum, diverse personaje „strategice” fac tot ce pot ca să se producă o fractură între români chiar în pragul centenarului Trianonului. Citind răspunsul meu, prietenul care-mi pusese întrebarea a opinat că analiza e corectă, chiar dacă se simte un oarece subiectivism pro-sovietic. Onestitatea mă obligă să recunosc că, în realitatea mediatică, nu există obiectivitate fără filtru subiectiv.

Dragoş Dumitriu

COMENTARII DE LA CITITORI