Vin alegerile – speranţa moare ultima, dar sigur!

in Editorial

„Ce-i de făcut? Mai avem vreo speranţă?
Mă-ntreabă românii cu care mă văd.
Poporul meu drag a ajuns ca o zdreanţă
Ce timp de ocară! Ce jalnic prăpăd!“
Corneliu Vadim Tudor

Întrebarea e pe cît de simplă, pe atît de firească – de ce să mă duc la vot? Mai repede vin argumentele pentru a nu participa la formalitatea electorală. În mare, de aproape 27 de ani ne consumăm timpul pentru a merge la secţia de vot şi a introduce buletinul (de vot) în urnă, riscînd să stăm la coadă sau să dăm peste cine ştie ce mitocan care-şi exersează manierele în calitate de „oficial“ al secţiei – şi, toate astea, pentru ce? La fiecare tur de scrutin au ieşit cîştigători unii sau alţii… şi totuşi aceiaşi! Aceiaşi distrugători de ţară, aceiaşi mincinoşi, aceiaşi corupţi, aceiaşi care s-au pricopsit pe seama promisiunilor. De fapt, după 27 de ani, nu s-ar putea constata decît un singur fenomen – scăderea nivelului de pregătire a candidaţilor, de decenţă în exprimare şi atitudine. Barometrul satisfacţiei populaţiei este chiar cota de nostalgie faţă de Nicolae Ceauşescu şi perioada sa. Repet, este foarte greu să aduci argumente suficient de motivante pentru a scoate cetăţeanul din casă în friguroasa zi de decembrie pentru a face un gest pe care nu-l simte nici în interesul său – şi nici în concordanţă de conştiinţă.
Conştiinţă… Am scris, în repetate rînduri, împotriva abuzurilor comise de acuzatorii publici prin reţineri şi arestări, sau de cei care utilizează noţiunea „penal“; cu toate astea, conştiinţa cetăţeanului face apel la bunul-simţ – deci, cu toată dorinţa respectării prezumţiei de nevinovăţie, este revoltătoare obrăznicia unor personaje care îndrăznesc să apară în postura de candidaţi! Şi nu vorbesc de o minoritate, ci chiar de o majoritate. În plus, dacă privim cu atenţie listele de candidaţi, descoperim o mulţime de rubedenii şi paravane puse în faţă de personaje pe cît de influente în partide, pe atît de detestabile prin fapte şi atitudine. Întinerirea Parlamentului? Aiurea, îmbătrînitul în rele rămîne acasă, dar îşi trimite progenitura, crescută şi educată în spiritul clanului! Partidele mari se „înnoiesc“ cu cîteva figuri marcante ale societăţii, personalităţi care admit ca, în schimbul unor avantaje, să gireze (mai bine zis, să camufleze) cu imaginea lor nepătată diverse figuri sinistre, de profitori locali sau naţionali, iar aceştia vor avea, de fapt, loc la masa puterii. Acest lucru a fost demonstrat suficient în cei 27 de ani de nenorocire naţională! La rîndul lor, partidele mici, în căutare oarbă de acoperire a propriei neputinţe, iau în braţe, pun pe liste tot felul de ţepari şi escroci, ba chiar şi indivizi care ar trebui să treacă pe la psihiatru – şi să rămînă, o perioadă, sub tratament.
De fapt, ce spun cifrele, cine se prezintă la alegerile generale? În primul rînd, vorbim de o participare masivă a membrilor partidelor mari, atît în zonele rurale, cît şi în cele urbane, oamenii fiind aduşi la vot pe bază de listă, conform unor scheme destul de bine puse la punct. În al doilea rînd, în zonele rurale participă la vot membrii familiilor celor din administraţia locală sau ale liderilor partidelor locale. Nesemnificative sînt contribuţiile partidelor mici, dar şi prezenţa alegătorilor independenţi, fără interes partinic. În trecut, în cîteva situaţii, s-a constatat prezenţa masivă la vot în condiţiile declanşării unui sentiment vindicativ sau punitiv – dar acest fenomen s-a datorat, cu precădere, confruntării prezidenţiale – în 2000, rolul principal avîndu-l fenomenul Corneliu Vadim Tudor – „Jos Mafia, sus Patria“, şi în 2004, atunci beneficiari fiind Traian Băsescu şi Alianţa DA, victimă fiind Adrian Năstase. Problema actuală este că aceste episoade aparţin istoriei – şi cred că nu sînt repetabile. A dispărut Vadim, ultimul conducător cu imaginea mesianică a celui căruia, dacă vrea ceva, nimeni şi nimic nu-i poate sta împotrivă, iar Băsescu… s-a dezumflat, o păpuşă gonflabilă uzată de prea multă perversiune. Concluzia este că alegerile parlamentare, în ultima vreme, nu au dat naştere unor titani, capabili să susţină pe umerii lor dorinţa şi speranţa naţională, ci unor avortoni, pe care, în maximum o lună, poporul îi vrea expulzaţi, daţi jos. În ultimii 8 ani, rezultatele alegerilor parlamentare au rămas doar o simplă statistică, fiind nesustenabile în plan real, adică din punct de vedere al sprijinului popular real.
În susţinerea teoriei inutilităţii alegerilor vin şi ciudatele schimbări ale normelor electorale; avem campanii… fără campanii. În oraşele noastre împodobite cu afişe de tip „De vînzare“, „De închiriat“, „Închis“, într-o lume deprimant de cenuşie,
du-te „din om în om“ şi spune-le că mîine va fi bine, că vei veni tu, „catindatul“, şi vei aduce bunăstarea şi culoarea… Hai să fim serioşi! De fapt, această impotenţă a partidelor se vede şi din felul în care se exprimă partidele – „alegeţi-ne pe noi, nu doar pentru că putem face (sanchi!), dar dacă nu venim noi, vin ceilalţi, şi e mai rău“! Vechea vorbă a poporului de pe vremea cînd se ascundea prin păduri de frica tătarilor, „Fereşte-ne, Doamne, de mai rău!“, şi-a găsit o tristă şi penibilă actualizare în „Hai la vot“. Paranteză – istoric şi cifric analizînd, tătarii, în cele 3 secole de invazii şi atacuri, au făcut mai puţine pagube materiale decît partidele politice în nici 3 decenii!
Am scris acest articol chiar de ziua lui Vadim, 28 noiembrie. În timp ce lucram, aud la televizor: „Băsescu s-a comportat ca o potaie măruntă“ – era vocea lui Decebal Traian Remeş, ministru în mai multe rînduri, condamnat pentru corupţie, care-l caracteriza în acest fel pe fostul preşedinte, actual lider de partid, cel care, acum, se declară cea mai bună variantă de premier. Pe alt post, Călin Popescu – Tăriceanu, de la altitudinea baritonală a milioanelor adunate în paralel cu politica, vorbeşte de ipoteticul miliardar Sörös, ca problemă reală a românilor. Candidaţii PSD au fost prezentaţi de Gabriela Firea, care pînă mai ieri prezenta… ştirile profesorului Dan Voiculescu. Sigur, e o evoluţie de imagine de la „garantat Vanghelie“, dar există, oare, şi o evoluţie în plan real? Tot în această zi de luni, ca să înceapă bine săptămîna, televiziunile au transmis că liberalii au inventat ziua naţională segregată politic, în tribuna oficială neavînd loc decît cei înclinaţi cum se cuvine, susţinători ai preşedintelui care nu sărbătorea, pînă de curînd, 1 Decembrie. Citesc pe Facebook o postare a apreciatului regizor Contantin Vaeni – „Sper să iasă Florin“, referindu-se la o altă mare figură a culturii, Florin Zamfirescu. Am pus la urmă această referire, fiindcă, aşa cum spune zicala, „speranţa moare ultima“; dar, pînă atunci, pe noi ne omoară celelalte.
Acesta este contextul în care ar trebui să-i cer cuiva, care nu are vreun interes direct, să se prezinte la vot. E ziua lui Vadim, aşa că trebuie să-l citez „România e o ţară de preşedinţi – fiecare neisprăvit e preşedinte pe undeva“, şi să-l parafrazez, „fiecare neisprăvit e ales pe undeva“. Aşa că singurul meu îndemn logic pentru (participare la) alegeri provine dintr-un recurs la copilărie: mergeţi la vot, ca la tiribombă – vă veţi distra… ameţindu-vă încă o dată!

Dragoş Dumitriu

COMENTARII DE LA CITITORI