Vînătorile rituale antivalahe de la Balc, sau Vînătoare de ţară în Munţii Carpaţi (1)

in Lecturi la lumina ceaiului

„E un fel de vînătoare/ Zicea el. Valahul,/ Aidoma unei fiare,/ Stă ascuns“ (Victor Păun, ,,Posada”).

 

Pentru a înţelege ceea ce s-a petrecut cu adevărat, an de an, la Balc, trebuie să ne întoarcem în timp pînă la vremurile de demult, reflectate în mod codificat de mythos-ul românesc autentic, respectiv de basmele noastre. Toponimia mitică proprie acestor basme permite reconstituirea unor imagini geografice din alte timpuri, legate de spaţiul vast, locuit dintotdeauna de strămoşii noştri, respectiv întreaga Peninsulă Balcanică.

Un basm extrem de semnificativ în acest sens, cu titlul „Trei fraţi vînători”, a fost cules şi publicat de un geniu al neamului nostru, Dumitru Stăncescu, basm povestit, la timpul său, de ardeleanca Mariţa Georgescu. Cei trei fraţi vînători, fiii unui vînător vestit, au fost sfătuiţi de tatăl lor, cu limbă de moarte, să vîneze unde vor dori ei, dar să nu cuteze să calce cu vînătoare 3 munţi, care au fost numiţi de părintele lor, în ordine, astfel: Muntele Scorpiei, Muntele de Miază-Noapte şi Muntele Porcului Mistreţ. Dintr-o perspectivă central panonică, sau sud panonică, susţinută şi de alte decodificări, aceşti munţi sînt: poalele Alpilor Răsăriteni (Muntele Scorpiei), Munţii Tatra (la miază-noapte) şi Munţii Apuseni (Muntele Porcului Mistreţ).

Cei 3 fraţi vînători au încălcat porunca părintelui lor şi au vînat, pe rînd, în cei 3 munţi, însă după uciderea, rituală, a stăpînului de atunci al acestora. În esenţă, basmul reflectă, de fapt, luarea în stăpînire de către cei 3 fraţi vînători şi de către urmaşii lor, în străvechime, a ţinuturilor de la Apus, de la Nord şi de la Răsărit de arealul panonic, leagănul Lumii Albe.

Dar „Porcul mistreţ” din basm, un simbol mitic fundamental al Lumii Albe, nu este altul decît Sweta Varaha (Mistreţul Alb) al tradiţiei hinduse, deci, este, de fapt, al treilea avatar al lui Vişnu în timpul prezentei Manvantara (a se vedea „Creangă şi creanga de aur” – V. Lovinescu). Acest simbol mitic a condus la sintagma temporală „Sweta Varaha Kalpa” (Kalpa Mistreţului Alb), care marca etapa de împotmolire în glod a omenirii, ulterioară Marelui Potop, etapă reflectată în aceeaşi măsură şi de celebrul basm „Povestea Porcului”, decriptată, de asemenea, magistral de Vasile Lovinescu. Ţinutul muntos al Mistreţului (Alb), deci, practic, al lui Vişnu, s-a numit, în varianta simplă, „Varaha” şi corespundea, iniţial, Munţilor Apuseni. Acest toponim mitic s-a modificat fonetic în timp, devenind „Valaha” şi, apoi, „Valahia” (prin vocalizare predesinenţială). Acest ultim toponim a fost consevat şi de tradiţiile biblice privitoare la Eden, sub forma anagramată „Havila” (de la varianta Vlahia). O altă variantă a formei „Valaha” a fost conservată sub forma modificată „Walhalla”, în mythosul scandinav.

Ţara (ţinutul) „Varaha” desemna, deci, spaţiul geografic care cuprindea, în zona sa centrală, Munţii Apuseni de astăzi. Varaha a devenit, cu timpul, Valaha şi, apoi,  Valahia, iar locuitorii acestui ţinut au fost numiţi „valahi” şi „vlahi”. Ulterior, spaţiul denumit „Valahia” s-a extins foarte mult, incluzînd în întregime arealul carpatic şi extracarpatic, însă a avut şi ramificaţii toponimice în întreaga Peninsulă Balcanică, dar şi dincolo de marginile ei. Mai tîrziu, a început un proces de restrîngere a arealului desemnat toponimic prin termenul „Valahia”, dar acest nume a rezistat timpului şi vremurilor potrivnice, mai ales în spaţiul extracarpatic şi, în special, în Muntenia, unde este consemnat din plin în timpurile istorice. În alte locuri din cuprinsul Peninsulei Balcanice, diferite grupuri de străromâni şi români au fost desemnate, sau sînt desemnate şi în prezent prin apelativele „valahi” şi „vlahi”, ori prin forme alterate fonetic, de genul „olah”. De reţinut aici, ca foarte important, faptul că românii au, pe lîngă multe altele, şi un excepţional nume mitic (valahi) care îi leagă indestructibil de mythos-ul hindus, dar şi de cel vedic.

(va urma)

MIRCEA ŢICLEANU

COMENTARII DE LA CITITORI