Visul unei nopţi de vară

in Poeme

Se mai sfîrşea o zi, tărîmul fiinţei
ivea frenetic vietăţi mai noi
nici nu-şi dădea un om sfirşitul bine
că se-mbulzeau pe poarta vieţii doi

Din guşa mierlei izvora chiar Pacea
lumini de sulf clipeau în jurul ei
de-atîta taină, luna se-arcuise
ca şoldul unei tinere femei

Creştea o larmă surdă din adîncuri
– de alăută, poate, şi chimval –
ecou de tălpi străvechi strivea prin peşteri
rubine vii de struguri minerali

Eu tocmai mă-ndreptam către iubire
cădelniţînd cu inima prin flori
eram nebun ca focul, ca sămînţa
ce fierbe într-un cerb nerăbdător

Purtam veşmînt curat de in subţire
în mîini un ram de finic mi-a-nflorit
neîntinat de patimi, aveam trupul
mai pur ca rîul de botez sfinţit

Deodată, vai, cu o lumină mare
s-a prăvălit o steauă fumegînd
eu nici nu ştiu cum mi-am ferit privirea
şi am căzut netrebnic la pămînt
În ea, călare, se zărea un înger
trei sfeşnice de aur că-mi ţinea
păşind pe-un strat de purpură şi smirnă
ieşi, apoi, strălucitor din stea

Sub pasul lui pămîntul, iarba, stînca
luau chip de pietre scumpe scînteind:
de ametist, topaz, berii şi sardiu
de halchedon, sardonix şi iachint

Apoi, cu glas de revărsări de ape
de zimbri peste dealuri galopînd
frumosul prinţ ceresc mi-a spus: „Ia seama,
e mult prea multă vrajbă pe pămînt!“

Şi dus a fost! în urma lui, pămîntul
brăzdat de roţi de foc, mai sîngera
eram buimac de parcă macii lumii
tot opiul şi-l musteau în tîmpla mea

Din cer mă picura un vin mai dulce
decît căderea în păcat, simţii
cum se topea divinitatea-n lucruri
şi-un Aleluia clocotea-n tării.

CORNELIU VADIM TUDOR
(Poezie preluată din volumul „Carte Românească de Învăţătură“)

COMENTARII DE LA CITITORI