Volumul „Bach şi instrumentele sale“, de Francisc László

in Polemici, controverse

Studiul lui Francisc László, intitulat „Bach şi instrumentele sale“, a apărut în cadrul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, instituţie aflată, pe atunci, sub conducerea maestrului Octavian Lazăr Cosma. Iată ce a consemnat autorul referitor la această lucrare: „La 50 de ani de la producerea primului studiu născut din admiraţia mea pentru Bach, care, publicat în 1957, s-a dovedit a fi «km 0» al modestei mele cariere de muzicolog de sfîrşit de săptămînă, constat că, din instrumente de lucru fundamentale, care au format temeliile imaginii mele privind viaţa şi opera lui Bach, monografiile lui Spitta (1880) şi Schweitzer (1908) au devenit, de atunci, simple lecturi obligatorii, documente doar ale receptării moştenirii bachiene. Printre sutele de volume şi studii mai recente, pe care ar trebui să le răsfoim înainte de a ne pronunţa «ex cathedra» despre oricare aspect al acestei imense moşteniri, spre marea mea mirare, a apărut, din nou, un temerar «opus magnum», intitulat «Bach. Leben und Werk» (Reinbek bei Hamburg: Rowohlt, 2000). De aproape 800 de pagini, cartea muzicologului şi profesorului de muzicologie de la Dortmund, Martin Geck, este un bilanţ personal şi de mari dimensiuni a tot ce se ştie astăzi în materie, ca atare, un sublim asalt al imposibilului. Sînt convins că va rămîne în istoria muzicologiei şi cea mai recentă lucrare de sinteză despre Bach, subintitulată «Viaţa şi opera». O recomand tuturor colegilor aflaţi în căutarea unei lecturi fundamentale, formativă şi informativă în acelaşi timp, dedicată uriaşului de la Lipsca“.

În continuare, Francisc László notează: „Această lucrare este forma lărgită şi adusă la zi a tezei de doctorat «Studien zum Instrumentarium Johann Sebastian Bachs, mit besonderer Berücksichtigung der Kantaten» («Studii referitoare la instrumentarul lui Johann Sebastian Bach, cu privire deosebită la cantate»), susţinută de autor în 1974, la Universitatea din Tübingen. Aceeaşi «privire deosebită» caracterizează şi versiunea din 2005, în care el tratează exhaustiv muzica vocal-instrumentală a lui Bach, colateral şi pe cea de cameră, însă nu şi pe cea solistică, a instrumentelor cu claviatură. Capitolele destinate orgii şi clavecinului sînt surprinzător de concise, concentrate asupra întrebuinţării acestora în cadrul compartimentului «basso continuo». Clavicordul este trecut sub tăcere, ca şi cum nu i-ar fi fost deosebit de familiar lui Bach. Era cît pe ce să-l critic pe autor pentru această «nedreptate», dat fiind faptul că Bach, după cum se ştie, a compus sute de lucrări pentru claviaturi. Dar, mi-am dat seama că nu este vorba de o lipsă a cărţii, ci de o raţiune inatacabilă. Problema claviaturilor lui Bach este atît de complexă şi atît de cercetată de muzicologi, încît ea ar reclama o altă carte, care ar fi necesarmente mai puţin originală decît este aceasta“.

În finalul acestui excelent studiu, autorul afirmă următoarele: „Cînd eram începător în muzicologie şi jurnalistică, maeştrii mei m-au avertizat că, în percepţia cititorului, laudele excesive sînt susceptibile de părtinire şi chiar de lipsă de profesionalism. Cronica unei performanţe ştiinţifice, sau artistice este credibilă numai dacă ea conţine şi niscai obiecţiuni critice. Nu am uitat ce am învăţat, dar, precum am anticipat mai sus, în cazul de faţă nu pot să-i reproşez autorului chiar nimic. Pentru mine, această carte este perfectă, de la concepţia de bază şi redactarea ei pînă la punerea în pagină a textului şi a ilustraţiilor. Îi urez cît mai mulţi cititori şi în România şi, dacă se poate, înzestraţi cu un spirit critic mai ascuţit decît al meu“.

În semn de adînc respect pentru activitatea întreprinsă în alcătuirea volumului „Bach şi instrumentele sale“, îi dedic maestrului Francisc László poemul meu intitulat ,,Omagiu lui Johann Sebastian Bach. Eufonia aforismelor…“: ,,În Vinerea Mare,/ Înaintea Duminicii Învierii Mîntuitorului,/ Domnul nostru Isus Christos,/ Ascult, cu smerenia cu care-n copilărie/ Luam Sfînta cuminecătură,/ Sublimul oratoriu al lui Bach/ – «Patimile Domnului, după Matei» –./ Contemporanii autorului au spus că/ Autorul capodoperei a scris-o/ Stînd, cu umilinţă, în genunchi./ Emil Cioran, ascultînd şi reascultînd/ Această compoziţie, fără pereche-n/ Istoria lumii Euterpei,/ A consemnat că…/ Fără Bach, teologia ar fi lipsită/ De obiect. Facerea ar fi fictivă,/ Iar neantul – peremptoriu./ Dacă e cineva, pe lumea asta,/ Care să-i datoreze lui Bach,/ Acela e/ Dumnezeu…“.

Doru Popovici

COMENTARII DE LA CITITORI