Volumul „Emilia Petrescu – Regina cîntului vocal concertant“ – o capodoperă

in Polemici, controverse

 

 

În cadrul Editurii Muzicale a apărut, în excelente condiţii grafice, volumul scris de muzicologul Grigore Constantinescu, avînd un titlu atît de semnificativ: „Emilia Petrescu – Regina cîntului vocal concertant“. Opusul lui Grigore Constantinescu – profund muzicolog şi scriitor stilist – este un vibrant omagiu adus sopranei Emilia Petrescu, o interpretă de talie mondială, pentru care lumea Euterpei reprezintă o constelaţie sonoră, tulburătoare, care mă poartă cu gîndul la versurile genialului poet Rainer Maria Rilke, şi în care cuvintele sună orpheic, făcîndu-te să te simţi „narcotizat“ de frumuseţea lor: „Muzica: respiraţia statuilor, poate/ liniştea tablourilor. Tu, cuvînt, acolo/ unde cuvintele sfîrşesc, timp aşezat vertical/ pe direcţia inimilor ce pier“.

* * *

Opusul amplu, care conţine 433 de pagini, reieşit, parcă, din adîncul sufletului lui Grigore Constantinescu, este, fără exagerare, o tulburătoare capodoperă, unică în Istoria muzicologiei străvechiului popor daco-roman! Se poate vorbi despre un original muzician, care cunoaşte – în mod multilateral – constelaţia armoniei, a polifoniei şi a arhitecturii discursului sonor, încît putem afirma, cu tărie, că Grigore Constantinescu este un creator şi un continuator al scrierilor mişcătoare, ce aparţin slujitorilor artei melodiei din Germania lui Bach, Mozart, Beethoven şi Wagner.

În acest volum, Grigore Constantinescu ne înfăţişează dramatica biografie a Emiliei Petrescu, pornind de la ideea că viaţa unui interpret dotat este, din nefericire, un scurt drum către moarte! Însă, Grigore Constantinescu, în ultimul său volum, aminteşte şi de un aforism emoţionant, în virtutea căruia ,,arta este o plecăciune în faţa adevărului etern, nu o linguşire pe lîngă urîtul aflat, vremelnic, la putere“.

Grigore Constantinescu pune într-un joc de lumini patriotismul Emiliei Petrescu, care, deşi a fost umilită de stalinişti, a refuzat să părăsească România, cu toate că i s-au oferit contracte extraordinare în patria lui Goethe. Nu de puţine ori, Emilia Petrescu a subliniat, pentru melomanii români, semnificaţia cuvintelor care amintesc de estetica lui George Enescu, semnificaţie ce merită menţionată: ,,Regret, doar, că am numai o singură viaţă, pe care să o pierd pentru Ţara mea“.

Din cartea lui Grigore Constantinescu reiese adoraţia sublimei cîntăreţe faţă de muzică, identificată cu bucuria de a trăi, în concordanţă cu legile moralei. În acest climat, al lumii frumosului liber, pot spune că Emilia Petrescu s-a condus după răscolitoarele cuvinte ale lui Emil Cioran: „Cît de mult aş vrea să pier prin muzică, în chip de pedeapsă, pentru că m-am îndoit, uneori, de puterea suverană a farmecelor ei malefice!“. O, Doamne, de cîte ori ,,regina cîntului vocal concertant“ mi-a repetat răscolitorul aforism, generat de filozoful ,,silogismelor amărăciunii“…

* * *

Grigore Constantinescu ne prezintă, pentru prima dată în Istoria muzicii noastre, activitatea polivalentă a Emiliei Petrescu, raportată la frumuseţea numerică a muzicologiei, ramură pe care o apropie de lumea matematicii. În această privinţă, evidenţiez următoarele secţiuni din carte: ,,Lumea liedului şi concertului“, ,,Idei şi contribuţii la pedagogia cîntului“ şi ,,Orizonturi repertoriale şi interpretative“. În aceste fragmente, punctul de vedere al artistei devine identic cu teoremele, o demonstraţie convingătoare a acestora. Astfel, parcurgînd întregul volum, de o grandoare austeră şi hieratică, observăm că soprana noastră lirică devine un „geometru muzical“. Un capitol al opusului, generat, cu măiestrie, de Grigore Constantinescu, este expunerea manifestărilor concertistice, din ţară şi de peste hotare, dar mai cu seamă din patria muzicii – Germania barocului şi a clasicismului sonor. Recunosc că, în opera mea muzicologică, nu am putut înfăţişa atîtea manifestări, închinate ramurii melodiei, exprimări urmate de sublime consideraţii ale unor personalităţi, intrate, încă din timpul vieţii lor fecunde, în eternitate. În acest sens îi menţionez pe nemuritorii comentatori ai Emiliei Petrescu, în frunte cu Sigismund Toduţă, Viorel Cosma, Ion Dumitrescu, Pascal Bentoiu, Valentin Gheorghiu, Vasile Tomescu şi George Georgescu. Dintre interpreţi, ies în evidenţă, în acest context, Georgeta Stoleriu, Florin Diaconescu, Pompeiu Hărăşteanu, Sanda Şandru, George Crăsnaru, Ionel Pantea şi Ion Piso. În orice caz, o mult aşteptată „Istorie a interpreţilor, din fascinanta lume a Euterpei, pe fond spiritual daco-roman“ nu poate fi concepută fără aportul Emiliei Petrescu, aşa încît pot adăuga că munca ei a fost infinită. Maestra cîntecului, cu enesciene virtuţi consolatoare, poate vibra din punct de vedere muzical la cuvintele latine ,,Exegi monumentum aere perennius“!

În încheierea acestei recenzii, doresc să evidenţiez fragmentul din finalul capodoperei lui Grigore Constantinescu: „Ultima parte a vieţii divinei soprane a fost una foarte tristă, ea suferind o cumplită destrămare psihică. În cele din urmă, a murit în mizerie, ca alte personalităţi din constelaţia vocilor de aur – Haricleea Darclée, Lucia Bercescu Ţurcanu, Nicu Apostolescu, Dinu Bădescu, Şerban Tassian, Nicolae Secăreanu, Valentina Creţoiu“. În acest sens, se cuvine să citez aforismul lui Nicolae Iorga: ,,Recunoaşterea posterităţii – un giulgiu de aur pe trupul celui asasinat“.

DORU POPOVICI

COMENTARII DE LA CITITORI