„Vom reda românilor încrederea în forţa votului“

in PRM peste tot

Mulţumesc tuturor celor care, pe 11 decembrie, ne-au acordat votul lor şi îi asigurăm că vom fi, ca şi pînă acum, un partid care nu îşi va schimba doctrina şi ideologia. Partidul România Mare (PRM) va rămîne pe mai departe singurul partid autentic patriotic din România. Nu îi vom dezamăgi pe cei care ne-au votat şi nici pe cei care nu ne-au votat. Viitorul va demonstra că PRM va aduce României gloria pe care tot românul o doreşte pentru ţara lui, precum şi prosperitatea pe care alţii o tot promit de ani şi ani, dar nimeni nu o doreşte cu adevărat.
Alegerile recente au demonstrat că România se află într-o profundă criză democratică. Se tot întîmplă, şi foarte puţini sînt cei care sesizează că, în realitate, minoritatea dictează majorităţii.
Dacă din punct de vedere legal nu mă pronunţ, din punct de vedere moral această realitate este un vot de blam dat actualei clase politice, care a tot guvernat în ultimii 26 de ani. Cînd la vot se prezintă mai puţin de 40% din români, cei care au de cîştigat sînt exact cei care au făcut ca acest lucru să se întîmple, ca românii să nu mai aibă încredere în clasa politică şi, implicit, în propriul lor vot. În acest sens, PRM are ca obiectiv, pe termen mediu şi lung, redarea încrederii românilor în forţa votului.
Nu am reuşit să intrăm în Parlamentul Românei. Partidul România Mare merge, însă, mai departe. Procesul de reconstrucţie început acum cîteva luni continuă, şi ne pregătim pentru alegerile europarlamentare şi prezidenţiale din 2019. Este timpul să mulţumim celor care participă activ la acest proces şi celor care au condus partidul pînă acum. Sînt sigură că o schimbare la nivelul conducerii interimare a PRM este pe cît de necesară, pe atît de urgentă. Îi mulţumesc domnului profesor Adrian Popescu, cel care a reuşit să conducă interimar partidul de la moartea tatălui meu, Corneliu Vadim Tudor, şi aşteptăm să predea ştafeta unei alte conduceri, ca un exemplu al dorinţei sale de a participa, în mod activ, la reconstrucţia, reformarea şi întinerirea Partidului România Mare.
PRM are nevoie urgentă de un lider, de o conducere aleasă de un Congres şi de o echipă al cărei obiectiv principal să fie ridicarea PRM la nivel de forţă politică dominantă în următorii ani. Sîntem un partid puternic, am depăşit momentul 11 decembrie 2016 şi anunţăm membrii şi simpatizanţii PRM că partidul merge mai departe şi îşi va recăpăta gloria de altădată.

Lidia Vadim Tudor

COMENTARII DE LA CITITORI