Zăpada ne cîntă sub geamuri

in Lecturi la lumina ceaiului

 

Zăpadă de îngeri şi colinde cu zurgălăi de păpuşi de pîine, cu miere şi vin de toate culorile, ne aduce decembrie în casa inimii, de sărbătoarea brazilor cu cetină tilincînd a veselii creştine. Decembrie vine de peste tot cu miros de nea de cer de păsări şi viscole de iepuri cu pojghiţe de gheaţă, bucurii aprige copiilor la derdeluş, cu trandafiri de foc în obrajii muşcaţi de gerul aprig al iernii, cîntînd la mandolină pe trei voci – Trei Crai de la Răsărit. Că anotimpurile vin şi se duc pe cărări de calendar de freamăt de cerneală, mai mult sau mai puţin istorie, pentru unii, sau pentru alţii, dar toţi zoresc la trecerea lor prin această lume pămînteană… Şi uite-aşa, nu de mult ne-am ales preşedintele, aici e aici, să vedem pentru următorii 5 ani încotro va duce vîntul politic corabia destinului neamului nostru… Doamne, şi anii nu se mai întorc… Nostalgia mea se-aleargă cu mînjii scăpaţi din frîie de codri albi, hălăduind peste dealuri, prin ninsori cu triluri de fazani care se-ntrec în amintiri de care îmi sînt legate potecile vieţii – valuri de lumină de cer – cu scîntei de ger peste coamele pădurii, din care răsună cete de copii cu buhaiul sub braţ, cu noduri de bice, în amintire de Bădica Traian.

Şi ninge cu îngeri de nea în alai de sănii şi nori de corăbii duse hai-hui, spre bucuria creştinilor, de mai bine de două mii de ani, cu gîndul că măcar acum, în aceste momente, românii poate vor uita de ciuma politică, aceea care le-a făcut vergi pe şira spinării de prea multele biruri puse de cei care zic că au ţară, dar pe care o secătuiesc, în flămînzeala lor de a strînge cît mai multe averi… Pentru că Mafiile n-au dispărut. Ele nu au sărbători. Ele nu au vreme de popor, să asculte la nevoile oamenilor… Nu au Dumnezeu. Ele ştiu ce au de făcut la nivelul lor de mafie-caracatiţă, cum să-şi umple buzunarele, întinzîndu-şi tentaculele canceroase peste trupul acestei ţări vlăguite. Iată cum de-au apărut atîţia proprietari şi stăpîni peste pădurile şi dealurile noastre, cu maşinile lor ultramoderne, puse pe muncă asiduă la defrişări în massă şi la stors pămîntul, pînă în adîncuri, de ultima bogăţie, uitînd de doinele românilor şi de fiinţa naţională. Cu toate acestea, ninge cu promoroacă, iar vîntul se zbenguie la fiecare colind, spre bucuria celor care încă mai cred în bucuriile sărbătorilor noastre şi care, indiferent de viaţa lor, au tot dreptul să se veselească şi să petreacă aşa cum gîndesc că e bine pentru ei şi pentru familiile lor. Şi nu numai… Aşa ne cunoaştem trecutul: luînd cunoştinţă de prezentul colindelor şi al colindătorilor din veacul acesta, îmbelşugat pentru unii şi prea sărac pentru cei mai mulţi, cînd fiecare, în felul lui, petrece cu vin şi cîrnaţi tăvăliţi prin tigăi, la foc de vreascuri. A nu se uita asemenea momente acum, cînd iarna geme la gura sobei cu limbă de soacră dulce. Şi uite-aşa ne trezim mai buni, mai oameni şi mai bogaţi odată ce trecem pragul anului, ce se zbenguie în calendarul cu zîmbet de cerneală de fata morgana şi noroc de zodie alb-viorie de la artificiile învăluitoare de belşug… Şi uite-aşa mi-am zis să scriu acum, cînd decembrie aleargă în sănii cu blănuri de urs şi duce peste tot parfum de ţuică şi de cetină verde de brad spre nemurirea ăstor datini pline de istorie şi de miez de pîine din sudoarea ţăranului, cu palmele crăpate de muncă, dar niciodată sătul. C-aşa-i viaţa, Mafia cu Mafia, petrecăreţii cu petrecăreţii, omul harnic cu cei harnici, şi furnica lîngă furnicile sale, trudind la curăţatul ţînţarilor din şurele de fîn.

Şi ninge… Decembrie, cu mîinile la brîu, joacă Tricolorul neamului, amintindu-ne de Unire, de cei care au legat brazdele ţării cu sîngele lor. Doamne, ce iarnă, ce sărbători! Zăpada ne cîntă sub geamuri colinde cu miez de nucă, spre nemurirea Neamului Românesc!

* * *

COMENTARII DE LA CITITORI