Numarul curent editia digitalaAbonament editia tiparita (livrare in Romania)

• Fondată în 1990 de Corneliu Vadim Tudor și Eugen Barbu •

Category archive

Polemici, controverse

Defectarea lui Dragomir

in Polemici, controverse

De ceva timp, seară de seară aproape, fostul ofiţer SRI, sau poate actualul, că se spune că din Servicii nu ieşi decît cu picioarele înainte, ne devine oaspete în case – Daniel Dragomir, colonel al Serviciului Român de Informaţii. Ne spune lucruri pe care majoritatea dintre noi le ştiam, sau măcar le intuiam. Ne povesteşte, punct cu punct, lucruri pe care alţii doar le şopteau pe la colţuri sau deveneau ceea ce numim Mituri Urbane. Am aflat că ofiţeri cu rang inalt din cadrul Serviciului Român de Informaţii au abuzat de poziţia lor pentru a distruge vieţi, pentru a se apăra pe ei, pentru a fi mai puternici, pentru a fi mai bogaţi. Şi, ca să vezi că au dreptate, este suficient să te întrebi de unde au acei generali aşa averi, de unde au acei generali aşa putere, în condiţiile în care ţara a fost furată pe bucăţi pînă cînd am ajuns la înaltul statut de Colonie!

Pentru cei naivi, există cică un mecanism „civil” de control al SRI. Pentru cei şi mai naivi, există credinţa că această Comisie Parlamentară de Control al SRI este formată din oameni integri, care luptă pentru respectarea Constituţiei şi a ceea ce însemna a fi drept. Pentru cei realişti, şi care încă îşi mai folosesc creierul, nimeni nu îi controlează pe mai-marii SRI, aşa cum nimeni nu are curaj să se pună cu ei. Nici măcar un proaspăt elev de liceu nu are cum să fie şeful acelei comisii, pentru că imediat se va afla că la 9 ani a tras pe nas lapte praf, lucru total imoral, şi va fi căzut în penibil, aşa cum se întîmplă cu toţi cei care sînt linşaţi mediatic. Pe vremea Şarpelui cu Ochelari, ştiam de ofiţeri acoperiţi în presă. Doar că pe atunci aveau parcă mai mult bun-simţ public, fiind focusaţi îndeosebi pe profit şi mai puţin pe putere. În prezent, însă, SRI a devenit un puternic centru de PUTERE şi, ce este mai trist, de PROFIT, ceea ce încalcă total atît Constituţia, cît şi idealurile pentru care în 1989 au murit cei tineri. Dar cine să se mai gîndească la ei?

Că tot ne-am întors în timp, vom lua cu noi ceea ce ştim de la colonelul SRI Dragomir, şi mergem puţin pînă în 1991, an în care au început să apară primele zvonuri legate de coagularea unor centre de putere în Servicii, avînd la bază Bătrînii din DSS – Direcţia Securităţii Statului, cînd aceştia au fost oarecum rechemaţi la treabă de către eternul Ion Iliescu, cel mai sărac preşedinte încă în viaţă, dar sub a cărui umbrelă au crescut cei mai mari şacali politici pe care România îi putea avea.

Miturile Urbane sînt acele zvonuri pe care nimeni nu le poate valida, dar a căror credibilitate este intuită, dar nu dovedită.

* În 1991, văzînd că nu îi pune nimeni la zid pe cei care au fost în prim-planul Serviciilor şi al conducerii Partidului Comunist Român – PCR, mai mulţi generali din Servicii, Poliţie, Armată s-au adunat undeva pe lîngă Ploieşti şi au discutat cum vor supravieţui în zona liberă de comunism şi cum vor face profit. La această întîlnire s-a decis cine ce va lua şi ce va face în diverse zone ale ţării. Cîţi bani va primi şi cum îi va înapoia, şi ce partide va susţine şi cum. Şi uite aşa au apărut Baronii. Trist este că se cunosc doar Baronii vanitoşi, care au vrut musai să fie ei „mieji”, dar sînt mulţi, foarte mulţi care doar au făcut, au tacut şi au rămas în umbră. Sînt nume de Baroni care nu au răspuns şi nu au înapoiat ce au primit şi au fost executaţi. Unii sînt cunoscuţi, alţii nu, moartea lor avînd un caracter accidental şi oficial acele dosare sînt închise.

* Majoritatea companiilor străine care sînt reprezentate în România au la conducere ofiţeri acoperiţi din diverse servicii. Acest Mit Urban a fost pe larg dezbătut în spaţiul public, dar, aşa cum a intrat, aşa a şi ieşit. Există companii străine foarte mari care, pentru a intra pe piaţă, au acceptat să lucreze cu diverse companii româneşti, doar pentru a fi protejate. Se ştie că sînt companii comerciale acoperite ale Serviciilor şi, cum toate s-au dovedit a fi profitabile, nu trebuie să ne întrebăm şi de ce. Genul ăsta de activitate a Serviciilor încalcă regula pieţei libere şi de aici apare o sumă de frustrări. De curînd s-a aflat în piaţă că o mare companie chinezească va investi în publicitate cîteva milioane de euro. Dar imediat s-a vehiculat că totul se va derula prin compania înstelată a unui serviciu şi liniştea s-a aşezat peste acest subiect, dar banii derulaţi îi vedem la TV, pe toate posturile, în fiecare seară;

* Se ştie că, în interiorul SRI, dar şi al altor servicii, există tineri ofiţeri, în special, care doresc ca acest Serviciu să devină cel mai aprig apărător al naţiunii române. Ei există, dar vocea lor nu se aude decît foarte rar, cei care se află încă la butoane sînt exact cei care au creat Sistemul şi cu ajutorul căruia acum se hrănesc. Este posibil ca „defectarea” lui Dragomir să fie exact vocea acestor tineri, care doresc să transmită ideea că un fost general SRI şi-a făcut o casă din fondurile pentru operaţiuni, că acelaşi general SRI a făcut dispărută o sumă importantă din banii de răscumpărare a ziariştilor răpiţi în Irak. Sînt Mituri, sînt realităţi? Nu ştim acum, poate sînt dezinformări, dar ştim sigur că la toate aceste întrebări timpul ne va răspunde.

* Un alt Mit Urban este cel al relaţiei dintre Traian Băsescu şi Elena Udrea. Mit care însă deja ne face să zîmbim, dat fiind faptul că nu cred că există un român care să nu creadă cu adevărat că între cei doi există o poveste amoroasă. Dar cîţi ştiu de o posibilă întîmplare care ar fi avut loc pe vremea cînd PDL era la putere. Se spune că atunci cînd Băsescu era preşedinte şi se înţelegea bine cu Vasile Balga, cei trei mari conducători ai PDL, Blaga, Videanu şi Berceanu, au mers la Cotroceni, la Traian Băsescu, şi i-au spus că au dovezi că Elena Udrea este implicată în acte de corupţie şi că a făcut ceva ilegal cu privatizarea unei mari companii din Olt. Preşedintele tuturor românilor de atunci, Traian Băsescu, i-a ascultat cu atenţie şi apoi a pus mîna pe telefon şi sunat-o pe Elena Udrea şi a întrebat-o dacă e adevărat. Ea, Udrea, a răspuns că nu, aşa că Băsescu s-a întors către cei trei şi a oferit cel mai dezarmant răspuns: aţi auzit, a spus că nu are legătură cu ce spuneţi voi, aşa că puteţi pleca! Cei trei au făcut stînga împrejur şi cînd se apropiau de uşă, au fost ajunşi de vocea puternică a preşedintelui: Vasile, dacă o s… şi voi ca ea, o să ţin cont de ce aţi spus!

* Un mit urban care încă nu răzbate, dată fiind gravitatea lui, este Colectiv; ce a fost în realitate acolo şi ce implică, dar şi cazul Hexi Pharma. Două exemple de operaţiuni ale Serviciilor la un nivel pe care mintea românului nu este încă pregătită să îl accepte. Doar sînt nişte invenţii, poveşti, nimic real, nu?  

Şi sînt multe alte mituri, unele de un adevăr abrupt, iar altele de o sensibilitate alegorică. Nimic însă nu se întîmplă fără un motiv, nimic nu iese la suprafaţă fără un scop. Defectarea lui Dragomir poate să fie acel pas de care Serviciile au nevoie pentru a se restructura şi a se alinia la Constituţia României, la poporul român, şi nu la interesele celor care sînt la putere. Însuşi faptul că un general precum Florian Coldea a stat 10 ani la cîrma SRI, este o dovadă clară că societatea românească este la cheremul serviciilor, al unor impostori care, la adăpostul dosarelor, distrug democraţia cu greu cîştigată în 1989.

 

Tano 

 

România, post Vadim

Votaţi fumul!

in Polemici, controverse

Acesta o să fie sloganul alegerilor viitoare. De luni de zile asistăm la un război al declaraţiilor, pe diverse teme, fără nici un fel de concretizare. Actuala Putere are forţă, are imaginaţie, are oameni care ştiu ce trebuie să facă. Opoziţia la fel, are capacitatea de a alerga voios oriunde Puterea aruncă vreun ciolan mediatic. Iohannis este spectaculos la capitolul petarde, indiferent din ce unghi priveşti.

Sîntem priviţi ca un public cu memoria scurtă, limitaţi strict la viaţa unui ziar, mai precis, 24 de ore. După aia vin ale provocări, alte stări, alte probleme. Trăim în epoca senzaţiilor mediatice tari, în care faptele nu există decît poate pe hîrtie, în timp ce, undeva, deasupra pămîntului, sînt detonate zilnic fumigenele dezinformării. Această politică funcţionează, evident, şi mă îndoiesc că are să existe vreo schimbare în următoarele sute de ani. Presa, a patra putere în stat, se lasă vînturată de crivăţul politicii şi nu reuşeşte să-şi creeze singură nişte valori, nu reuşeşte să se canalizeze şi să rezolve un minim din problemele societăţii.

Senzaţia pe care actuala scenă a politicii româneşti o lasă în urmă, o dîră urît mirositoare în fond, este că faptele au fost lăsate pe un plan secundar, lupta dîndu-se strict la nivel mediatic. Electoratul, oamenii care mai votează din cînd în cînd, nu mai există decît ca marfă de schimb. Se construiesc, se dărîmă şi se fură bazine electorale, se dau o mulţime de bani pe consultanţă şi pe strategii de campanie, dar nu se acordă nici un minut oamenilor de rînd.

Vor să preia puterea, vor să se menţină la putere, vor să fie sus cu orice preţ. Este normal să fie aşa dar, totuşi, pentru români nu faceţi nimic? Spitalele se închid, învăţămîntul este la pămînt, economia se duce în şanţ, oamenii mor cu zile, tinerii pleacă unde văd cu ochii. Revin şi vă întreb: ce facem cu ţara? Înteleg că vă luptaţi pe ciolan, înţeleg că vă îmbogăţiţi la adăpostul fumului pe care-l produceţi, ştim că ne minţiţi frumos, ştim că sîntem ,,baterii” pentru voi, totuşi, cu România ce aveţi de gînd să faceţi?

Tano

Armata siriană a traversat Eufratul

in Polemici, controverse

Pe 18 septembrie a.c., orele 09.18, două batalioane din Brigada ”Vînătorii de ISIS” a Corpului 5 de asalt al armatei siriene au forțat fluviul Eufrat, la sud de Deir ez Zor. Pregătirea misiunii a început în seara zilei precedente și a durat întreaga noapte. În acest scop, aviatia rusă a lovit toate bărcile, mijloacele de traversare și pontoanele fixe de pe malurile ocupate de ISIS, pînă la o distanță de 60 km de Deir ez Zor.  Cîteva plutoane mixte de cercetare și geniu ale armatei siriene au trecut fluviul cu bărci pneumatice și au securizat zona de  debarcare, de pe malul de est al Eufratului, executînd totodată acțiuni de deminare. Traversarea propriu zisă a fost extrem de dificilă, datorită vitezei mari de curgere și a indundării malurilor Eufratului. De aceea, nu s-a construit un pod de potoane ci tehnica de luptă ( blindate, camionete cu mitraliere, artilerie, carburanți și muniții ) a fost urcată pe circa 50 de pontoane care au fost tractate cu șalupe BMK-130 pe malul estic al Eufratului. Pe timpul traversării, cîteva drone de mici dimensiuni ( aparate de zbor fără pilot ) ale ISIS au lansat bombe artizanale asupra pontoanelor, fără a cauza pierderi.

Odată cu venirea rușilor în Siria, cea mai vizibilă caracteristică a războiului a devenit lupta pentru influență dintre Rusia și SUA. Cum războiul se poartă prin așa-ziși ”proxi”, SUA se opune Rusiei prin înarmarea tuturor teroriștilor și kurzilor care deși declară că luptă contra ISIS, în realitate se opun armatei siriene. În timp ce Rusia șicanează SUA, eliminînd teroriștii prin lovituri aeriene sau prin intermediul armatei siriene.

Generalul maior Igor Konashenkov, purtătorul de cuvînt al ministerului Apărării rus, a acuzat gruparea kurdă autointiulată Forțele Democrate Siriene (SDF), controlată, înarmată și sprijinită de Forțele pentru operațiuni speciale ale SUA că a procedat în mod deliberat la golirea lacului de acumulare a hidrocentralei Tabqa (la sud de Raqqa), aflat în amonte de  Deir ez Zor pentru a împiedica traversarea fluviului de către militarii sirieni. În perioada iunie-septembrie 2017, Pentagonul a livrat SDF peste 1.600 de camioane cu arme, muniții, blindate Oshkosh L-ATV și camionete pe care sunt montate mitraliere. Nu mai e niciun secret că SDF care a început asaltul orașului Raqqa (capitala ISIS) de peste un an, nu a mai făcut niciun progres în ultimele luni, cu toate armele primite de la americani. Pentru că probabil, SDF a primit alte misiuni de la Pentagon.  De exemplu, peste 200 din aceste camioane americane venite din Kurdistanul irakian, au ajuns în guvernoratul Hasakah, pe timpul forțării Eufratului de către armata siriană, de unde au fost redirijate spre Deir ez Zor.

Capul de pod creat pe malul estic al Eufratului, de armata siriană, a avut adîncimea de 2 km și a constituit baza de plecare la ofensivă pentru eliberarea satelor Marrat, Sbahah și Mazlum. Ulterior a fost eliberată și insula Sakr, făcînd imposibilă traversarea fluviului, de către grupurile ISIS încercuite în Deir ez Zor, pe singurul pod rămas funcțional,  Al Anafat. În cele din urmă orașul Deir ez Zor a fost eliberat de armata siriană.

Simultan cu pregătiriile de traversare ale fluviului ale armatei siriene, SDF a beneficiat de cercetarea din satelit și cu avioane fără pilot ale coaliției anti-ISIS condusă de americani și profitat de retragerea grupurilor ISIS și masarea lor în calea ofensivei siriene. Așa a înaintat SDF, cu sprijin logistic american, fără luptă, aproximativ 100 km spre sud, în decurs 24 de ore, ocolind grupurile răslețe ale ISIS. SDF ajungînd în apropiera zonei industriale a orașului Deir ez Zor de pe malul estic al Eufratului.

Ca o coincidență, ”Vînătorii de ISIS” ai armatei siriene au întîmpinat o rezistență puternică a ISIS, abia pe 19 septembrie, cînd au ajuns la 2 km de pozițiile SDF. Ei fiind supuși contra-atacurilor ISIS, venite exact din zona ocupată de SDF. De altfel, pe 19 septembrie, într-o conferință de presă a SDF, comandantul grupării din nordul Deir ez Zor a afirmat fără nicio probă că aviația rusă ar fi bombardat SDF și că din acest motiv, în loc să atace ISIS, va lupta cu armata rusă și cea siriană. Rusia a reclamat la rîndul ei faptul că în două reprize, artileria americană care sprijină SDF ar fi lovit pozițiile Vînătorilor de ISIS de pe malul estic al Eufratului. Totodată Rusia a informat oficial SUA, prin canalele speciale de comunicare că avioanele rusești vor lovi SDF dacă această grupare va mai ataca militarii sirieni sau ruși care operează în provincia Deir ez Zor.

Între armata siriană, cea irakiană și forțele paramilitare șiite din Irak (Unitățile de Mobilizare Populară -PMU) există o strînsă coordonare, realizată prin intermediul Rusiei și Iranului. Astfel că pe 20 septembrie, armata irakiană și PMU au declanșat o nouă operație fulger împotriva ISIS, eliberînd orașul Anah, aflat la 85 km de granița irakiano-siriană. Scopul final al acestei operații fiind acela de a ajunge la granița cu Siria, din guvernoratul  Deir ez Zor și a face joncțiunea cu armata siriană. Dacă armata siriană va reuși să facă joncțiunea cu armata irakiană, atunci Siria ar deschide prima rută comercială terestră externă de după 2011, fapt ce ar permite refacerea economică a țării.

Scopul urmărit de SUA prin utilizarea SDF în provincia Deir ez Zor a fost acela de a ocupa exploatările de gaze naturale Tabiyeh și al-Isba din nord-estul orașului și totodadă de a se interpune între armata siriană și cea irakiană în zona de graniță a Siriei cu Irakul.

Pe 19 septembrie, gruparea Hayat Tahrir al Sham -HTS (fostă Jabhat al-Nusra, al-Qaeda, ramura siriană) și-a dislocat importante forțe din provincia Idlib din nord-vestul Siriei, cu precădere rachete antitanc BGM-71/Tow-2 livrate de SUA rebelilor ”moderați”. Rusia reclamă faptul că HTS a beneficiat de consilierea ofițerilor de informații americani pentru a declanșa o puternică ofensivă împotriva armatei siriene, la nord-est de Hama. Adică în una din zonele de dezescaladare, stabilite în comun de Rusia, SUA, Turcia și Iran. Potrivit generalului colonel Serghei Rudtskoi, șeful Direcției Operații din Statul Major al Forțelor Armate ruse, scopul acesteia ar fi fost oprirea înaintării trupelor guvernamentale la est de Deir ez-Zor și dislocarea de forțe, de acolo, în provincia Hama.

Se pare că rușii s-au așteptat la această manevră și i-au măcelărit pe teroriștii HTS. Contra-atacul siriano-rus a fost planificat de generalul maior Sergei Surovikin, comandantul forțelor ruse din Siria și a implicat pe lîngă trupe de uscat siriene, Spetsnaz (forțe pentru operațiuni speciale rusești) aeronave de luptă rusești și lovituri cu rachete de croazieră Kalibr, lansate de pe submarinul rusesc Veliky Novgorod. Au fost lovite 187 de ținte, peste 850 de teroriști fiind uciși. În plus, Hayat Tahrir al-Sham a mai pierdut 11 tancuri, 4 blindate ușoare, 46 de camionete înarmate cu mitraliere, 4 mortiere, etc. Ministerul Apărării rus a emis un comunicat prin care afirma că începînd cu data de 30 septembrie 2015 și pînă în prezent, aviația rusă a executat 30.000 de zboruri de luptă, lovind 96.000 de ținte și omorînd 53.707 de terorști în Siria. Ceea ce a permis ca armata siriană să elibereze 85 % din teritoriul ocupat de ISIS în Siria.Pentru comparație, în aceași perioadă de timp, coaliția anti-ISIS condusă de SUA a executat 6.000 de misiuni de luptă, în Siria și Irak.

Rusia a dat undă verde Turciei să desfășoare 5.000 de militari, 86 blindate, piese de artilerie, buldozere militare blindate, prin punctul de trecere a frontierei cu Siria, de la Bab al-Haw, din provincia Idlib.  Ca parte a înțelegerii dintre Rusia, SUA, Iran și Turcia de realizare a unei noi zone de dezescaladare în provincia Idlib. Punctul de trecere a frontierei de la Bab al-Haw este deținut de gruparea Ahrar al-Sham, rivala lui Hayat Tahrir al-Sham în provincia Idlib și totodată aliata Turciei. Rebelii acestei grupări au participat alături de armata turcă în cadrul operației Scutul Eufratului, dusă împotriva ISIS și kurzilor din SDF soldată cu ocuparea orașului Al Bab din nordul Siriei. Nu este prea clar dacă Turcia nu va introduce mai mulți militari în Siria și nici dacă sub acest pretext armata turcă nu urmărește să-i alunge pe kurzi SDF din teritoriile de la graniță. Mai ales că la ordinul SUA, 95 % din trupele SDF se găsesc în Raqqa și Deir ez Zor.

D.V.

 

Există o înțelegere între ISIS și SUA ?

Există o înțelegere între ISIS și SUA ?

in Polemici, controverse

Ministerul rus al Apărării a publicat imagini obținute de avioane fără pilot, în perioada 8-12 septembrie 2017, care prezintă dispozitivele de luptă ale teroriștilor ISIS din nordul orașului Deir-ez-Zor din Siria. Surpriza o reprezintă prezența autoturismelor blindate Humvee-Hummer (HMMWV) ale forțelor pentru operațiuni speciale ale SUA (SOF), în interiorul punctelor de sprijin ale dispozitivelor de apărare ale Statului Islamic (ISIS), înșirate pe șoseaua care duce la Deir-ez-Zor.

Pe harta ministerul rus al Apărării sunt plasate șase dispozitive de apărare ISIS (însumînd peste 1.500 de luptători) prin care blindatele Humvee americane ar fi trebuit să le nimicească pentru a ajunge la periferia orașului Deir-ez-Zor. Ministerul rus al Apărării, afirmă că regimentele kurde ale Forțelor democratice siriene (SDF), aflate sub controlul forțelor pentru operațiuni speciale americane (SOF), s-au deplasat nestingherite prin pozițiile ISIS, de-a lungul malului estic al râului Eufrat, în direcția Deir-ez-Zor.

De exemplu, o imagine aeriană din 8 septembrie prezintă un punct de control fortificat al ISIS, situat la 23 km sud-vest de Jisr al Shaddadi, pe șoseaua spre Deir-ez-Zor. În punctul de control sunt parcate trei Hummer americane, două TAB-uri ISIS și cinci camionete Toyota cu mitraliere ale ISIS. Totodată, pe șosea se deplasează patru camionete cu mitraliere ale SDF kurde, escortate de un Hummer american.

Ceea ce e de neînțeles este absența oricăror urme ale unor lupte între ISIS și Forțele democratice siriene (SDF) însoțite de SOF. SOF nu au creat nici măcat patrule mobile care să constituie avangarda coloanelor SDF pentru a le apăra de un eventual atac al ISIS. În jurul punctelor de sprijin ale ISIS, în care staționează autoturismele SDF și SOF nu există cratere de proiectile de artilerie și nici de bombe ale coaliției anti-ISIS conduse de americani. Deși toate punctele de sprijin ale ISIS sunt înconjurate cu zone minate. Niciuna din concentrările de tehnică militară a SDF și SOF nu a adoptat un dispozitiv de pază și siguranță militară, deși se toate aflau în zonele dispozitivelor de apărare ISIS.  Concluzia ministerului rus al Apărării este că ”militarii SUA se simt în siguranță în aceste zone controlate de teroriști în Siria”

Oficialii ruși au informat că pe măsură ce armata siriană avansa spre Deir-ez-Zor, pe 26 și 28 august, mai multe elicoptere ale armatei americane au evacuat 22 de comandanți ISIS, de origine europeană, împreună cu familiile lor, din mai multe zone situate la nord-vest de Deir-ez-Zor. De menționat faptul că în timp ce kurzii din SDF escortați de forțele pentru operațiuni speciale ale armatei SUA (SOC) avansau 100 de km, trecînd fără luptă prin dispozitivele ISIS, pînă în zona industrială a orașului Deir ez Zor, cei 600 de luptători ISIS, dispuși fix în noile poziții ocupate de SDF, declanșau contra-atacuri puternice împotriva trupelor armatei siriene, debarcate pe malul estic al fluviului Eufrat. Nu mai e o coincidență faptul că ISIS ignoră ocuparea teritoriului său din Deir-ez-Zor de către SDF, fiind concentrat pe a lupta doar cu armata siriană pentru a o împiedica să elibereze provincia Deir-ez-Zor, de la granița Siriei cu Irakul.Provincie pe care SUA dorește să fie ocupată de aliații săi kurzi-SDF.

Presa occidentală și cea din România a evitat să preia această știre ceea ce înseamnă fie că este una falsă, fie că ea este adevărată și ar da peste cap percepția opiniei publice despre lupta SUA cu ISIS, ceea ce ar deranja Casa Albă și cancelariile europene.

D.V.

 

Armata siriană a traversat Eufratul

Exercițiile militare ruso-belaruse ”Zapad 2017”

in Polemici, controverse

În presă au apărut tot felul de presupuneri îngrijorătoare, conform cărora aplicația militară „Zapad-2017” ar constitui prilejul folosit de Rusia pentru invadarea statelor din flancul estic al NATO. Nimeni nu s-a obosit să expună scenariul acestei aplicații și n-a avut pregătirea necesară să-l analizeze. De aceea, o vom face noi, în cele ce urmează. Scenariul exercițiilor militare ruso-belaruse „Zapad-2017”, din perioada 14-20 septembrie 2017, are ca scop de învățămînt „Perfecționarea pregătirii și utilizării grupărilor de forțe armate, pentru asigurarea securității militare a unui avanpost strategic pentru apărarea colectivă a Rusia și Belarusului“.

Situația inițială a aplicației prevede că pe teritoriul Belarus și a enclavei ruse Kaliningrad au fost infiltrate masiv unități din forțele pentru operațiuni special care acționează ca teroriști. Acești teroriști venind din trei țări agresoare fictive: Vajsnoryja, Vesbaria și Lubenia. Vesbaria este situată pe hartă, pe teritoriul Lituaniei și Letoniei, iar Lubenia cuprinde Lituania și Polonia, toate fiind în realitate state NATO. Teroristii infiltrați în Belarus, au pus stăpînire pe obiective importante din Vajsnoryja, o zonă situată în partea de nord-vest a teritoriului Belarus.

Primul pas urmărit fiind separarea Vajsnoryja de Belarus, acțiunile de sabotaj ulterioare, vizînd înrăutățirea situației socio-economice din întregul Belarus, cu scopul facilitării executării unei lovituri de stat în capitala Minsk. Scopul final urmărit fiind acela de a folosi teritoriul Belarusului ca o rampă de lansare a unei invazii militare masive împotriva Rusiei.

Situația specială a concepției aplicației ”Zapad-2017”, vizează măsuri militare, capabile să împiedice destabilizarea situației din Belarus și eliberarea regiunii Vajsnoryja. În acest scop, în prima etapă a aplicației se verifică capacitatea unităților antiaeriene și ale aviației militare ruse și din Belarus, de a menține supremația aeriană și de a bloca culoarele inițiale de infiltrare și de aprovizionare cu arme și muniții ale teroristilor, pe calea aeriană și terestră.

În a doua etapă a aplicației se verifică capacitatea unităților de desant aerian de a interveni la mare distanță de baze prin parașutare pentru a izola și încercui grupările teroriste infiltrate. Simultan cu aceasta are loc manevra de forțe de sprijin, terestre și aeriene, cu scopul blocării căilor de retragere a teroriștilor, prin Marea Baltică. Ultima etapă a aplicației fiind aceea de nimicire fizică a „teroriștilor”aflați în încercuire.

Ce concluzii se pot trage ?

Aplicația este una strict defensivă, limitată la zone restrînse din vestul Belarus și al Rusiei. Ea se desfășoară strict în cadrul a șapte poligoane terestre din Belarus și trei din Rusia, unde au fost invitați observatori militari din toate statele NATO. La aceste manevre iau parte 12.700 de militari ( 7.200 din Belarus și 5.500 din Rusia ), 680 de vehicule din care 370 de blindate ( din care 250 de tancuri ), 200 de piese de artilerie,70 de elicoptere și avioane și 10 nave militare.

Necesitatea planificării acestei aplicații a pornit de la faptul că Rusia se teme de o invazie militară a NATO de pe teritoriul țărilor Baltice și Poloniei. În vederea consolidării securității în Țările Baltice și Polonia, NATO a dislocat recent în zonă Brigada a 10-a Aviație a SUA, cu peste 60 de aeronave și Brigada a 3-a de blindate a SUA. În plus, în cele trei state baltice, efectuează serviciu de luptă prin rotație, o escadrilă de avioane de vînătoare din statele membre NATO.  NATO a mai creat și o forță de intervenție ultrarapidă, furnizată de șapte state membre cu efective de 10.000 de militari, special antrenată și destinată pentru a acționa de pe litoralul mării Baltice și al mării Negre.

Temerile Rusiei par a fi îndreptățite, întrucît potrivit științei militare, Moscova este situată în Teatrul de Acțiuni Militare Europa pe direcția strategică Bielorusă. Direcția strategică Bielorusă are ca origine Berlinul, străbate teritoriul Poloniei, enclavei Kaliningrad și Belarus, trece prin Moscova și ajunge în localitatea rusă Samara (fost Kuibîșev). Pe această direcție formele de relief nu ridică probleme în realizarea manevrei de forțe și mijloace blindate, întrucît este vorba de cîmpie. Obiectivul strategic al acestei direcții este orașul Moscova. Obiectivele strategice fiind concentrări economico-politice de importanță vitală (care conțin complexe economice, surse energetice, de materii prime, rețele de transport energetic, etc.). Cucerirea obiectivelor strategice sau asigurarea controlului un timp îndelungat asupra acestora, conduce automat la schimbarea raportului de forțe dintr-un Teatru de Acțiuni Militare.

De exemplu, în cadrul operației Barbarossa, din al doilea război mondial, declanșată pe 22 iunie 1941, pe direcția strategică Bielorusă, a trecut la ofensivă Grupul de Armate Centru, alcătuit din 50 de divizii germane, concentrate în Polonia, cu scopul strategic de a cuceri obiectivul strategic-Moscova.

Rusia a afirmat în repetate rînduri că finanțarea de către SUA cu 5 miliarde USD a Euromadanului de la Kiev (potrivit declarației Victoriei Nuland, fostul asistent pentru Europa al secretarului de stat al SUA) a condus la o lovitură de stat prin care Ucraina s-a transformat din prieten în inamic al Rusiei. Scopul urmărit de SUA fiind acela de a lansa, în viitor, o invazie militară NATO asupra Rusiei. Nici această ipoteză nu este lipsită de temei, întrucît invazia poate urma Direcția strategică Ucraineană, una din direcțiile strategice ale Teatrului de Acțiuni Militare din Europa. Această direcție strategică pornește de la orașul Munchen din Germania, străbate Polonia, Ucraina, partea sud-vestică a Rusiei, trece pe la Volgograd (fostul Stalingrad), deplasându-se ulterior de-a lungul fluviului Volga, până la vărsarea lui în Marea Caspică.

Planul Barbarossa, de invazie a URSS,  din al doilea război mondial, a alocat direcției strategice ucrainene Grupul de Armate Sud, compus din 57 de divizii germane, italiene, ungare și românești. O parte a diviziilor Grupului de Armate Sud (însumând 330.000 de militari) a fost încercuită în jurul Stalingradului, nimicită sau forțată să se predea sovieticilor pe 26 ianuarie 1943. Ucraina ca bază de plecare la ofensivă a NATO are avantajul că elimină acțiunile de luptă în munții Carpaților Păduroși, de la granița de vest a Ucrainei, cu altitudinea maximă de 2.061 m.

 

DV

 

România, post Vadim

in Polemici, controverse

Se fac, în această săptămînă, doi ani de cînd cel supranumit Tribunul, Corneliu Vadim Tudor, a plecat spre o lume mai bună. Sînt doi ani de cînd România a rămas fără cel mai aprig apărător al ei, doi ani de cînd în inima acestei ţări a rămas un gol pe care cei care se numesc naţionalişti şi care încearcă să pozeze în patrioţi nu au cum să-l umple.

Personalitatea lui Vadim, dragostea lui necondiţionată şi autentică pentru această naţiune a fost unică, este de neegalat în această perioadă plină de frămîntări. Vadim a iubit România într-un mod pur, sincer şi necondiţionat. Chiar dacă, în materialele pe care acest patriot autentic le-a scris, a lăsat să se înţeleagă că este dezamăgit de impasibilitatea în care poporul se complace, el, Tribunul, niciodată nu a încetat să-i iubească pe români.

Sînt doi ani deja de cînd mii de oameni s-au perindat pe la sicriul Tribunului, prevestind parcă durerea, golul pe care acest OM le-a lăsat în urmă, dar şi forţa cuvintelor sale, care se adeveresc pe zi ce trece, făcînd din Tribun nu doar un mare om politic, născut parcă înaintea vremurilor sale, dar şi vizionar, unic în politica românească contemporană. După plecarea sa, mulţi au încercat să preia mesajul naţionalist al Tribunului, mulţi sînt cei care pozează în patrioţi, dar ceea ce le scapă acelor farisei politici este că, spre deosebire de ei, care nu iubesc România, nici măcar la un minimum nivel de bun-simţ, pentru Vadim Tudor, naţiunea a fost prima şi ultima lui iubire.

Dragostea şi simpatia de care Vadim se bucura la nivelul maselor izvorăsc din sinceritatea sentimentelor sale pentru România, o realitate unică la nivelul politicii dîmboviţene din ultimii 27 de ani. Indiferent cu cîte cuvinte ar îmbrăca naţionalismul un trădător de ţară, precum Băsescu, Iohannis sau Ponta, ei nu se pot ridica nici măcar pînă la genunchiul celui care a fost Corneliu Vadim Tudor. Pentru că, spre deosebire de el, ei sînt doar carcase opace, goale complet de patriotism, doar rampe de lansare de mesaje fabricate în laboratoarele de imagine, nimic altceva. Vadim este iubit pentru că, prin tot ceea ce făcea, era onest, autentic şi tocmai prin lipsa totală de fariseism a făcut să fie iubit, dar şi controversat, totodată.

Au trecut doi ani de cînd el nu ne mai vorbeşte. Dar prin tot ceea ce se întîmplă, gîndurile tot mai multor români se îndreaptă spre cuvintele lui, spre geniul lui. Chiar şi cei care i-au fost alături în partidul pe care el l-a înfiinţat au dovedit, imediat după plecarea lui, că trădarea şi minciuna l-au înconjurat încă din timpul vieţii. Realitatea prezentă în Partidul România Mare dovedeşte că, în fapt, singurul patriot adevărat care ne vorbea de la tribuna acestui partid el a fost. Cei care acolo îl înconjurau au dovedit că erau doar sateliţii trădării, foarte puţini fiind cei care au fost alături de Vadim pentru că iubeau România. Restul, cei care acum au distrus PRM, dovedind că nu sînt cu nimic mai buni decît micii politicieni care au vîndut această ţară, doar că perifieria la care ei se zbat acum îi face să fie total inofensivi pentru destinul ţării.

Doi ani fără Vadim. Doi ani fără de cel care era primul care înfiera, de orinde se afla, trădarea şi vînzătorii ţării. Doi ani în care mesajul patriotismului a fost preluat de limbi de lemn fără materie cenuşie şi, ce este mai rău, de lipsă totală de loialitate pentru România. La tribuna naţionalismului s-au perindat un Traian Băsescu, un Victor Ponta, un Sebastian Ghiţă, ce îl ghidona pe un Diaconu pierdut în propria minciună. După Vadim, patriotismul a devenit monedă de schimb între trădători şi traseişti politici. Dragostea de ţară a devenit un bun comercial, exact ceea ce Vadim nu a conceput niciodată şi pentru care a ales să sufere decît să vîndă ceea ce a considerat mereu ca fiind un bun al naţiunii: dragostea imensă faţă de România, de naţiunea română.

Doi ani fără Vadim. Doi ani în care naţiunea îl regretă. Ani în care cei care simt româneşte merg şi depun flori la mormîntul Tribunului şi pe buzele tuturor se află cuvinte de admiraţie şi regret pentru plecarea prematură a acestui mare om politic din viaţa noastră, a românilor. Singurătatea Tribunului din ultimii ani de viaţă se poate traduce doar prin forţa pe care acest om a putut să o aibă pentru a face faţă atacurilor din toate părţile la care a fost supus tocmai de către cei care au distrus această naţiune, cei care au adus România de la nivelul de stat suveran la nivel de colonie. A luptat singur şi abia după ce ne-a părăsit am reuşit să vedem cît de mult a iubit acest om România şi cît de singur a fost în lupta lui pentru dreptatea şi prosperitatea naţiunii române.

Doi ani fără Vadim. Doi ani în care asistăm la degringolada naţionalismului românesc. La dizolvarea lui în neputinţă, la lipsa unui lider autentic care să iubească cu aceeaşi dăruire vadimistă această ţară, la lipsa unui curent autentic care să pună punct trădării şi să ducă la renaşterea naţiunii române. Asistăm la evenimente pe care Vadim le-a semnalat cînd trăia, şi vorbim aici de recentul incident de la Odorheiul Secuiesc, de mesajele secesioniste ale liderilor UDMR, ale politicienilor unguri sau ale unor lideri obscuri din Ţinutul Secuiesc.

Doi ani fără Vadim. Doi ani în care la nivelul mentalului colectiv românesc se inoculează senzaţia de ruşine dacă iubeşti România. A devenit un lucru rău să fii naţionalist, să fii patriot. A fii un bun român acum se identifică cu iubirea necondiţionată a trădării şi a celor care distrug şi lovesc cu putere la temelia naţiunii române. Cei care schimbă istoria noastră au devenit celebri, în timp ce iubirea tradiţiilor merge pe un drum sigur spre singurătate pentru cei care îl aleg.

Doi ani fără Vadim. Doi ani în care naţiunea română se dizolvă în propria nepăsare, în care patriotismul a devenit o ruşine, iar trădătorii îşi duc pe mai departe opera, de a se îmbogăţi pe ei şi neamurile lor la adăpostul protectorilor străini şi al nepăsării românilor.

Tano

 

Soldaţi ruşi pietrificaţi în urma unui incident OZN

in Polemici, controverse

 

Potrivit unui raport CIA declasificat, mai mulţi soldaţi ruşi veniţi să investigheze locul aterizării unui obiect misterios au fost găsiţi ulterior pietrificaţi. Raportul declasificat este disponibil pe site-ul oficial al CIA. Setul de documente declasificat vorbeşte despre faptul că 23 de soldaţi ruşi au fost răniţi sau ucişi, prin pietrificare, după ce ar fi deschis focul asupra unui OZN.

Potrivit celor de la „The Sun“, incidentul s-ar fi petrecut în anul 1993 şi a fost tratat cu mai mulţi ani în urmă şi de presa de la Kiev, care cita la momentul respectiv nu mai puţin de 250 de documente KGB ce relatau despre această poveste bizară.

Potrivit rapoartelor KGB-ului, doar doi soldaţi au supravieţuit conflictului, iar rămăşiţele „soldaţilor pietrificaţi” au fost transferate la o instituţie de cercetare secretă de lîngă Moscova. În acelaşi articol din ziarul ucrainian citat de „The Sun“ se mai precizează şi că: „specialiştii presupun că o sursă de energie încă necunoscută pămîntenilor a schimbat imediat structura organismelor vii (soldaţii), transformîndu-i într-o substanţă a cărei structură moleculară nu se deosebea de calcar”.

Revenind la documentul celor de la CIA dat acum publicităţii, nu este tocmai clar motivul pentru care a fost făcut public, mai ales că nu este vorba despre un incident petrecut pe teritoriul american, ci în cealaltă parte a lumii, în Siberia.

(Cunoastelumea.ro)

Armata siriană a scos din încercuire orașul Deir ez-Zor din estul Siriei

in Polemici, controverse/Săptămîna pe scurt

După succesul operației de desant aeropurtat al comandourilor armatei siriene, în spatele liniilor de apărare ale ISIS, din noaptea de 11/12 august 2017, armata siriană a reușit să avanseze rapid prin breșele create. Pe 19 august armata siriană a realizat două joncțiuni de la nord la sud, fragmentînd în trei, dispozitivul militar ale ISIS  pe care le-a neutralizat, izolînd total ISIS, de restul grupurilor rebele din Siria. După ce a eliberat de ISIS centrul Siriei, Divizia 4 Tancuri a armatei siriene, împreună cu comandourile Tigrii, formațiunile de apărare națională și grupări ale Hezbollahului libanez a declanșat o nouă operațiune, de eliberare a orașului Deir ez-Zor.

Oraşul Deir ez-Zor, din estul Siriei, a fost încercuit de ISIS în ianuarie 2014 și a rezistat darorită calităților de excelent comandant ale generalului maior Issam Zahreddine, șeful dispozitivului de apărare sirian din Deir ez-Zor. Apărarea orașului Deir ez-Zor a fost asigurată de Brigada 137 Mecanizată, dotată cu blindate și sisteme artileristice, de Brigada 104 Aeropurtată, de Regimentul 121 Artilerie (dotat cu lansatoare de proiectile reactive BM-21 Grad) şi de rezerviştii din forţele de apărare naţională. Orașul era rîvnit de ISIS întrucît a fost cartierul general al Diviziei 17 Mecanizată care se constituia doar la război, cu sarcina de a apăra nord-estul Siriei și care dispunea de mari depozite de arme şi muniţii. Capturarea acestor mari depozite de arme a fost de fapt scopul Statului Islamic în Deir ez-Zor.

Armata siriană a reușit un ritm record de ofensivă, de 50 km în trei zile. Blindatele siriene au ocolit pe la nord autostrada Palmyra-Deir ez-Zor, unde existau puncte de rezistență ale ISIS, pe care le-au izolat și încercuit. Pe măsură ce forțele de izbire siriene avansau, grupuri special destinate, sprijinite de elicopterele de atac rusești, lichidau punctele de rezistență ale ISIS, aflate în încercuire. Elicopterele de atac rusești și artileria siriană au distrus 50 VBIED (vehicle-borne improvised explosive devices) ale ISIS, trimise în întîmpinarea armatei siriene în apropiere de Deir ez-Zor. În primele două zile ale operației, numai în jurul orașului Deir ez-Zor, aviația rusă a neutralizat 1.200 de teroriști ISIS, a distrus 83 de vehicule blindate și 200 camionete cu mitraliere, camioane cu muniții și cisterne cu carburanți.

Avioanele rusești de cercetare fără pilot, cele de bombardament, cele de atac la sol și elicopterele de atac, au înregistrat un nou record, executînd fiecare, cîte 2,5 misiuni în decurs de 24 de ore, pe parcursul ultimilor două săptămîni, executînd în total 2.600 de lovituri aeriene. În plus de pe fregata rusă Admiral Essen, dislocată în marea Mediterană, au fost lansate rachete de croazieră Kalibr, împotriva tunelurilor din apropiere de Deir ez-Zor, folosite de ISIS ca depozite de muniții. Rolul acestor lovituri aeriene fiind acela de a curăța terenul de luptătorii ISIS, facilitînd astfel înaintarea armatei siriene. De la începutul ofensivei armatei siriene pentru eliberarea centrului și estului Siriei, se estimează că aviația rusă și armata siriană a scos din luptă peste 20.000 de teroriști ISIS, printre care și pe ministrul Apărării.

Pe 5 septembrie unitățile pentru operațiuni speciale ale armatei siriene (Tigrii), comandate de generalul de brigadă Suheil al-Hassan, făceau joncțiunea în Deir ez-Zor cu apărătorii orașului, conduși de generalul maior Issam Zahreddine. În tot acest timp, așa-zisele Forțe Democratice Siriene (SDF) compuse din kurzi, înarmate și sprijinite din aer de SUA, n-au mai cucerit niciun obiectiv important în Raqqa, capitala ISIS.  Raqqa se află în încercuire din octombrie 2016 și apărată de 3.000 de teroriști ISIS. Ministerul rus Apărării a comunicat presei faptul că după succesul înregistrat de armata siriană, elicoptere militare ale SUA au evacuat 20 de comandanți ISIS, împreună cu familiile lor, din diferite zone aflate în jurul orașului Deir ez-Zor.

Orașul Deir Ezzor este capitala provinciei cu același nume, de la granița cu Irak, de unde ISIS a trimis întăriri pentru apărarea orașelor irakiene Mosul și Tal Afar. De acea, luptele continuă întrucît ISIS mai are trupe la nord și de la sud de Deir ez-Zor, pe malul vestic al fluviului Eufrat cu care poate iniția noi contra-atacuri. Armata siriană a reușit securizarea zonei din jurul bazei aeriene Deir ez-Zor, aceasta fiind acum folosită de aviația siriană în ofensiva împotriva ISIS și pentru aprovizionarea cu alimente și medicamente a pcelor peste 100.000 de locuitori ai orașului Deir ez-Zor.

Pe 7 septembrie, armata siriană a dislocat în Deir ez-Zor și unități specializate de pontonieri, dotate cu poduri mobile, în intenția de a forța fluviul Eufrat. Prin creerea acestor puncte de trecere a fluviului, armata siriană intenționează să transfere masiv trupe pe malul estic care să se deplaseze 20-30 km la nord și la sud de Deir ez-Zor. Odată îndeplinită această etapă, unitățile armatei siriene vor traversa în sens invers Eufratul, învăluind pe la nord și sud dispozitivul ISIS, din jurul orașului Deir ez-Zor, încercuindu-l.

Continuarea și amplificarea acestei manevre de transfer de forțe și mijloace pe malul estic al Eufratului pe un front de circa 120 km va crea o zonă tampon în fața singurului teritoriu rămas în posesia ISIS. Care se întinde de la granița Siriei cu Irakul și include provincia Ninive din vestul Irakului.

DV

 

 

Operație de desant aeropurtat a armatei siriene, împotriva ISIS

 

Asediul Europei

in Polemici, controverse

Sute de ani, încă de la victoria lui Saladin şi căderea Ierusalimului, Europa a putut face faţă Islamului prin însăşi diversitatea ei. Neînţelegerile dintre ţările din Vest au făcut ca Islamul să nu poată pătrunde în inima Europei, ci doar să graviteze în jurul ei. Noi, cei din Est, ne tot lăudăm că am fost pavăza Europei în faţa musulmanilor, pe atunci personalizată de Imperiul Otoman, ca şi cum noi, europeni la bază, am fi fost angajaţi să avem grijă de ei, de mimozele din Vest.

În prezent, mediatic vorbind, poate şi practic mai încolo, Vestul este cuprins de panică şi oarecum ocupat de valul de musulmani care au năvălit, cu mic, cu mare, în grupuri mai mult sau mai puţin organizate, în sufrageria Europei, în inima ei, ocupînd treptat Germania, Franţa, Marea Britanie, şi alte ţări mai mici sau mai mari. Cum de este posibil ca, în plin elan tehnologic al omului alb, al Occidentului, să fim martorii unei posibile ocupaţii de către Islam, la înlocuirea crucii cu semiluna?

Cum spuneam mai sus, diversitatea a salvat Europa întotdeuna. Fie că am fost pavăză, noi, cei din est, valahi, sîrbi, bulgari şi unguri, leşi sau ruşi deopotrivă, fie că atunci cînd au trecut de noi, zidurile Vienei au făcut faţă. Chiar dacă francezii mai trădau şi se aliau cu otomanii cînd altora le ardea buza, întodeauna s-au găsit soluţii. Acum, însă, e altceva. Chiar dacă civilizaţia a învins acolo unde a fost cazul, chiar dacă europenii au demonstrat că prosperitatea există, ei au uitat că întotdeauna şi de cînd lumea, corupţia, lăcomia şi trădarea au stat la baza căderii chiar a unor imperii.

Concentrarea factorului de decizie la nivel european în maximum două puncte de interes, şi vorbim aici de Strasbourg şi Bruxelles, a făcut ca munca celor care se ocupau de cooptarea corupţiei să fie mult mai uşoară. Pînă în anii ’80, acest lucru părea imposibil, dar acum, prin UE, totul s-a simplificat. Cei care doreau să impună la nivelul naţiunilor europene valori care nu ne aparţineau sau acceptarea altor culturi au reuşit, nu prin ocupaţie militară, ci doar cu ceva bani, mai ales că ţările arabe, dacă e să ne referim la ele, în majoritate, nu duc lipsă de resurse. Este simplu acum să distrugi valorile oricărei naţiuni, în numele toleranţei, al corectitudinii politice sau al altor mesaje idioate propagate de mass-media corporatistă, fără să ai nici cea mai mică remuşcare. Acum, Europa, mediatic vorbind, este sub asediu. Curînd, însă, este posibil ca acest asediu să se transforme într-un coşmar pentru cei care acum stau inerţi şi acceptă să fie educaţi de către cei care conduc destinele continentului, acei politicieni care, deşi nu par, am convingerea că sînt corupţi total.

Pentru minţile limpezi din această lume, era de aşteptat să se producă un asemenea aflux de refugiaţi, în contextul în care securea războiului a fost slobozită puternic în zona Orientului mijlociu încă de acum 7 ani, şi a distrus milioane de vieţi. Cumva, cei fără de ţară trebuiau să plece undeva, şi cum Germania a deschis porţile, era doar o chestiune de timp ca acest plan bine gîndit, de distrugere din interior a Europei, să înceapă să prindă contur.

Creştinismul este supus unui atac din partea unor valori orientale, dar, cel mai important, din partea celor care vor, de fapt, impunerea ateismului şi a materialismului celor care cred în spiritualitatea şi puritatea lui Dumnezeu. Asistăm în fiecare zi la fapte şi dovezi incontestabile, iniţiate chiar de către cei care nu au legătura cu Islamul, care doresc ca Dumnezeu să fie exclus din viaţa celor care Îl iubesc. Europa pe care noi, ţările din est, am apărat-o sute de ani, este pe cale să se predea fără luptă unor valori pe care, cu ani în urmă, nu le împărtăşea şi nici nu le dorea asimilate. Atentatele la care acum asistăm sînt doar începutul unei crize profunde prin care ţările europene vor trece şi pînă la o fractură socială de proporţii mai este doar un singur pas, sau poate doar un Sarajevo mai elaborat.

Tano

PRM trebuie readus în paginile revistei „România Mare“

in Polemici, controverse

Prin bunăvoinţa dvs., vreau să-mi exprim un anumit punct de vedere despre felul în care PRM este văzut în judeţul Dîmboviţa şi, probabil, în întreaga ţară.

În primul rînd, să mă prezint: sînt cel pe care aţi avut amabilitatea să îl inseraţi în paginile revistei la rubrica „Mîndru că sînt PRM-ist“. Numele meu este Neculae Popescu, din comuna Motăeni. Scrisoarea mea de la acea dată era trimisă din Spania, unde eram împreună cu familia. Am omis să menţionez în acea scrisoare că deţin revista din anul 1991, că am participat la numeroase întruniri cu membrii marcanţi ai PRM, la Conferinţele pe ţară, la Congresele PRM, la marşul organizat de regretatul Vadim împotriva fraudării alegerilor.

Pentru a nu vă răpi prea mult din timpul dvs., vă voi relata ceea ce m-a făcut să vă adresez această scrisoare. În revista „România Mare“, la care sînt abonat, nu aveţi nici o rubrică din care să reiasă că Partidul România Mare nu a dispărut (aşa cum doresc mulţi duşmani de-ai noştri) şi să se evidenţieze efortul depus de multe filiale PRM din ţară pentru continuarea doctrinei PRM.

Vă rog să faceţi cunoscute în paginile revistei faptele săvîrşite de Escu (Popescu) şi acoliţii lui, de a împiedica buna activitate a filialelor PRM, de a da afară membri PRM după bunul plac, de a vinde anumite filiale şi de a încheia alianţe politice fără aprobarea Biroului Permanent.

Dacă veţi considera necesar, aşa cum a solicitat şi dl. Vasile Cerlincă, preşedintele PRM Suceava, vom veni la sediul central al PRM, din Bucureşti, pentru a vă ajuta să-i înlăturaţi pe impostorii care vor, pe nemuncite, să-şi însuşească conducerea unui partid pe care Tribunul Vadim l-a dus la cote înalte.

Cu deosebită consideraţie,

Neculae Popescu,

preşedintele Filialei PRM, comuna Motăeni, jud. Dîmboviţa

Nota redacţiei: Vă mulţumim pentru scrisoarea adresată revistei noastre. De-a lungul vremii aţi regăsit în paginile revistei articole şi avertizări referitoare la faptele contrare legii, săvîrşite de actuala conducere a PRM. Din păcate, relaţia existentă între cele două entităţi – partidul şi revista – conduse timp de un sfert de secol de Corneliu Vadim Tudor, a fost întreruptă prin refuzul partidului de a păstra revista aproape.

Dispozitivul militar al ISIS din centrul Siriei s-a prăbușit

in Polemici, controverse

Într-un articol anterior am descris operația de desant aeropurtat a armatei siriene, la 21 km în spatele liniilor de apărare ale ISIS, din noaptea de 11/12 august 2017. Sprijinul de foc fiind asigurat de elicoptere de cercetare și atac rusești Ka-52. Îndeplinirea acestei misiuni a permis armatei siriene să dea peste cap apărarea pregătită din timp și să avanseze rapid prin breșele create, eliberînd teritorii deținute de ISIS. Astfel că pe 19 august armata siriană a fost în măsură să realizeze joncțiunea de la nord la sud, tăind în două dispozitivul ISIS din centrul Siriei. Partea de vest, fiind complet încercuită.

Cu 24 de ore înainte ca încercuirea să fie completă, cîteva sute de vehicule ISIS au format mai multe coloane de marș și la adăpostul nopții au încercat să se îndrepte spre Deir ez-Zor. Fiecare coloană era compusă din tancuri, mașini ușor blindate, camionete înarmate cu mitraliere și mijloace antitanc, camioane cu trupe și muniții, cisterne cu carburanți. Rusia a confirmat că în săptămîna în care armata siriană a dus operația ofensivă în centrul Siriei, avioanele rusești au executat  290 de zboruri și au distrus 730 de ținte ISIS. Avioanele de cercetare fără pilot rusești (UAV) au executat 120 de ieșiri, descoperind peste 160 de ținte ale ISIS.Aproape toate coloanele ISIS au fost descoperite de avioanele de cercetare fără pilot rusești și au fost nimicite de avioanele și de elicopterele de atac rusești.

Restul forțelor ISIS prinse în buzunarul încercuit, n-au avut de ales și s-au retras în orașul Uqayrabat, o importantă intersecție de drumuri care leagă orașul Palmira de Hama, Homs și Raqaa. Aici s-au dat lupte grele și în cele din urmă orașul a fost eliberat de armata siriană. Ulterior, armata siriană a mai făcut o joncțiune, la 70 km est de prima, tot de la nord la sud, de la Al Kawm la Sukhna. S-a creat un al doilea buzunar, în care forțele ISIS din centrul Siriei sunt încercuite.

https://southfront.org/wp-content/uploads/2017/08/22aug_Homs_Province_Syria_War_Map.jpg?x94766

De ce este importantă această operație a armatei siriene ? Pînă acum, atacurile prin surprindere ale ISIS au avut succes datorită utilizării grupuri cu mare mobilitate, în care mijloacele auto blindate sau neblindate jucau un rol cheie. Cele două buzunare din centrul Siriei, aflate în curs de lichidare, au o importanță strategică, întrucît acolo există majoritatea cîmpurilor petrolifere și rafinăriile siriene. Eliberarea lor privînd ISIS de o importantă sursă de carburanți și limitînd capacitatea de manevră și de coordonare a acțiunilor ISIS.  Un alt avantaj creat este acela că armata siriană a reușit să izoleze total gruparea ISIS, de restul grupurilor rebele din Siria. Ceea ce înseamnă blocarea coridoarelor de aprovizionare cu arme, recruți și muniții ale ISIS de la celelalte grupări teroriste ”moderate”, susținute de Occident.

La victoria fulgerătoare a armatei siriene a contribuit și decizia Rusiei de a-și experimenta procedurile de întrebuințare ale noilor sale tipuri de arme, în conditiile cîmpului de luptă real. Concret, au fost testate noile sitemele silențioanse robotizate pe șenile (Platforma-M) și pe cele pe roți (Argo), comandate de la distanță. Acestea sunt vehicule ușor blindate, de dimensiuni mici (masă 800 kg), care se pot deplasa în condiții de deșert, cu viteza de 25-40 km/h. Roboții sunt dotați cu dispozitive opto-electronice de descoperire a țintelor și sunt înarmați cu mitraliere de calibrul 7.62 mm și cu patru lansatoare de grenade antitanc RPG-30. Operatorul rus din cabina de comandă poate descoperi ținta de la distanța de 1.500 m și poate executa fie misiuni de cercetare, fie să dirijeze robotul pînă la 150-200 m de inamic, de unde deschide focul. Chiar dacă nu au o capacitate mare de distrugere, important este că faptul că pe timp de noapte, roboții realizează surprinderea și provoacă riposta haotică adversarului. Prin aceasta, rebelii își demască elementele dispozitivului de apărăre care sunt apoi lovite de alte mijloace artileristice.

http://www.defense.gouv.fr/var/dicod/storage/images/base-de-medias/images/ema/sitta/armya-2016/uran-9/7749639-2-fre-FR/uran-9.jpg

Misiunile de cercetare prin luptă ale Platformei-M și Argo, au fost finalizate prin neutralizarea fiecărui element de dispozitiv al ISIS, de către un robot mai mare (Uran-9), tot din categoria UGCV (unmanned ground combat vehicles), utilizat masiv în această operație. Acesta este un mini tanc fără echipaj, cu masa de 10 tone, menit să asigure sprijinul cu foc ale infanteriei. Un tanc/ MLI actual are lungimea de 10 m, lățimea de 3-4 m, înălțimea 2,5-3 m, întimp ce Uran-9 are dimensiunile 5,12 m x 2,53 m x 2,5 m, motiv pentru care este descoperit de la distanțe mai mici și este mai greu de lovit.

Uran-9 are în turelă un tun girostabilizat calibrul 30 mm (cadență 350-400 proiectile/minut), o mitralieră coaxială PKT/PKTM calibrul 7,62mm, șase lansatoare de rachete termobarice Shmel-M și patru rachete antitanc 9S120 Ataka (rază de acțiune 6 km). Loviturile termobarice fiind utilizate în special pentru distrugerea punctelor de sprijin fortificate de ISIS.  Fratele său Uran-6 este un robot de deminare cu lamă de buldozer care a fost deja utilizat de armata siriană la dezafectarea cîmpurilor de mine din Aleppo și Palmyra, după eliberarea lor de sub ocupația ISIS. Rusia și-a propus ca în următorii 10 ani, să înlocuiască 30% din transportoarele blindate, mașinile de luptă ale infanteriei, mijloacele de deminare existente la forțele terestre și la infanteria marină, cu platforme robotizate, comandate de la distanță.

DV

Operație de desant aeropurtat a armatei siriene, împotriva ISIS

 

„Cine nu iubeşte animalele nu iubeşte nici oamenii“

in Polemici, controverse

 

Era de notorietate dragostea lui Corneliu Vadim Tudor pentru cîini. Este cunoscut faptul că majoritatea cîinilor lui Vadim i-au supravieţuit şi sînt încă în grija familiei sau a altor oameni buni, cu dragoste atît faţă de moştenirea lui Vadim, dar şi pentru animalele aflate în grijă.

La sediul central al Partidului România Mare au rămas, după moartea Tribunului, trei exemplare, dintre cele mai iubite de către fostul preşedinte, printre care şi deja vedeta Max, de care s-a ocupat în continuare un om cu suflet mare, şi mă refer aici la Emil Căpâlnaş, secretar executiv al PRM, dar, cel mai important, un suflet mare într-un corp plăpînd, secătuit de boală.

De curînd, însă, impostorul care şi-a aşezat trupul scîrnav pe scaunul Tribunului a găsit de cuviinţă că este timpul ca acei cîini să fie expulzaţi din curtea partidului, aşa că, în lipsa unei opoziţii, a izgonit, pentru a doua oară în ultimul an, numele de Vadim Tudor din PRM, lăsînd cîinii în stradă, pradă pieirii, dovedind nu doar că este un prost care s-a trezit pe un scaun mai mare decît mintea lui poate să înţeleagă, dar că şi sufletul îi este negru şi plin de ură împotriva numelui Vadim. Nume care tronează la intrarea în sediul central al Partidului România Mare, nume care îţi vorbeşte din orice colţ al oricărui sediu al acestui partid, mare cîndva, nume care este rostit de către acel impostor ori de cîte ori simte că are ceva de cîştigat.

Naţionalismul românesc se află într-un real impas. Partidul care a fost port-stindardul patriotismului românesc a ajuns pe mîna unor neghiobi, a unor falşi patrioţi şi a unui impostor. Justiţia nu-l recunoaşte. Patrioţii adevăraţi nu-l recunosc. Şi el semnează acte oficiale, în calitate de preşedinte interimar, documente care sînt puse sub semnul întrebării de către Justiţie. Despre ce patrioţi vorbim aici? Despre ce partid naţionalist discutăm, cînd este la cheremul unui escroc venit de la periferia mizeră a moralităţii? Însuşi conceptul de patriotism are la bază un sentiment al revoltei faţă de orice nedreptate care este împotriva naţiunii pe care o iubeşti sau a partidului şi doctrinei în care crezi şi te-ai aliat. Vă întreb eu, dragi naţionalişti din Partidul România Mare, cum vreţi să fiţi voi votaţi şi aleşi de acest popor minunat, dacă voi, prin exemplul vostru, daţi dovadă de laşitate şi acceptaţi mutual o conducere total compromisă şi chiar ilegală?

Cum vreţi voi, dragi naţionalişti, patrioţi şi iubitori de ţară, să fiţi luaţi în serios, cînd voi vă ascundeţi în spatele propriilor frici şi nu acţionaţi împotriva unui impostor? Cum vreţi voi să fiţi votaţi la următoarele alegeri, cînd voi, prin însăşi tăcerea voastră, negaţi şi vă lepădaţi de Corneliu Vadim Tudor, cel mai patriot român şi care acum se bucură de simpatie la nivel naţional doar pentru că tot ceea ce el a spus cîndva, acum se adevereşte? Cum doriţi să redeveniţi partid parlamentar, voi, membri ai PRM, cînd vă aliaţi la BINE cu exact cel care, în campania electorală din 2016, a pus cele mai mari piedici PRM, cel care a dezlănţuit o campanie deşănţată de discreditare a PRM, prin postul România TV, în care anunţa că acest partid, unicul partid patriotic şi autentic, nu mai există?! Cum puteţi fi atît de duri cu propria voastră menire? Cum să fiţi voi luaţi în serios de către România, cînd nici măcar voi NU vă luaţi în serios?

Numele lui Vadim va dăinui milenii, pentru că a avut curajul să iubească această ţară, România, pentru că a avut curajul să iubească românii. Voi, moştenitorii lui, l-aţi trădat prin însuşi faptul că nu aţi făcut nimic pentru ca impostorul care mînjeşte numele Tribunului să fie împiedicat să o facă. Aţi stat pe margine şi poate că aţi şi aplaudat, iar cei care nu au bătut din palme, prin tăcerea lor, şi-au dar girul izgonirii numelui Vadim din PRM.

Îmi doresc acum, pentru că tot aţi pornit pe acest drum, să redaţi familiei toate obiectele care au numele Vadim înscris pe ele, să renunţaţi să mai folosiţi numele Tribunului în scop electoral, şi voi, PRM, să vă găsiţi drumul pe care îl doriţi, alături de cei pe care îi sprijiniţi şi îi doriţi să vă conducă. Redaţi Tribunul familiei şi naţiunii române. Voi, PRM, nu aveţi nevoie de el! 

Tano

Operație de desant aeropurtat a armatei siriene, împotriva ISIS

in Polemici, controverse

În noaptea de 11/12 august 2017 armata siriană a executat o operație complexă, de cercetare prin luptă. Patru grupe din unitatea Tigrii ( forțe pentru operațiuni speciale ) au fost desantate aerian, la 21 km în spatele liniilor ISIS, la granița dintre provinciile Homs și Raqqah. Desantul, format din 50 de militari, a fost îmbarcat pe patru elicoptere de transport Mi-8/17, fiind debarcat în apropierea comunelor Bi’r Rumaylan, Khirbat Mukmān, Kadir și a orășelului Al-Qadir. Echipajele elicopterelor Mi-8/17 au fost dotate cu aparatură de vedere pe timp de noapte, iar traiectul a ocolit localitățile și căile de comunicații, zburîndu-se într-o zonă de deșert.

Pe 5 august, armata siriană eliberase orașul Sukhnah, iar operația de desant a Tigrilor s-a desfășurat la circa 40 de km nord de Sukhnah. Scopul urmărit de armata siriană fiind acela de a se elibera cît mai mult teren pentru a permite joncțiunea celor două dispozitive de luptă, cel din nord și cel din sud, tăind în două dispozitivul ISIS din centrul Siriei.

Pentru protecția elicopterelor de transport împotriva avioanelor coaliţiei anti-Stat Islamic, conduse de SUA, două avioane Su-35 ruseşti au asigurat protecţia lor, într-o zonă de serviciu în aer, la sud de orașul Raqqah. În acea perioadă de timp de pe baza aeriană rusească din Latakia a operat un avion A-50 AWACS  care a monitorizat din aer întreg traficul militar din Siria, sudul Turciei, nord-vestul Irakului și nordul Iordaniei. Tot ca misiune de asigurare de luptă, au fost trimise cu 6 ore înainte, două avioane de cercetare fără pilot ruseşti, acestea evluînd la mare înălţime. Avioanele fără pilot au monitorizat dispozitivele ISIS vizate de a fi neutralizate, urmărind totodată procedura de aterizare/decolare a formaţiilor de elicoptere, în raioanele de desantare, precum, apropierea în secret a militarilor sirieni de obiectivele ISIS, atacarea lor și rezultatele obținute.

Pentru executarea acestei misiuni au fost aleși militarii din unitatea Tigrii care au participat, la începutul lunii martie 2017, la operațiunea de eliberare a orașului Palmyra Ei au acționat atunci în cadrul grupelor de asalt mixte, alături de militarii Spetsnaz ( forțe pentru operațiuni speciale ale Federației Ruse ). Inițial, în 2014, antrenarea Tigrilor a fost începută de instructori Hezbollahului libanez, după experiența de luptă căpătată în tactici asimetrice și de gherilă urbană, împotriva armatei israeliene. De la sfîrșitul lui 2015, Tigrii au avut instructori ruși, de la care au deprins tehnici de luptă pe timp de noapte.

Tigrii sunt echipați cu uniforme de camuflaj ignifug tip MultiCam, căști de protecție balistică rusești de tip 6B47, cu vizor termal 1PN139, dispozitiv de ochire 1-P88-2, aparatură de vedere pe timp de noapte și veste anti-glont. Tigrii sunt dotați cu arma rusească cu amortizor AK-74M, prevăzută cu lunetă și telemetru laser ( Alpha 7115 ) și adaptată pentru aruncator de grenade automat AGS-30. Grupul de comando Tigrii mai dispune de mitraliera Pecheneg, pușca cu lunetă Orsis T-5000 și KSVK (de calibrul 12,7 mm) care penetrează blindate și zidurile clădirilor, lansatoarele antitanc portabile RPG -29 sau rachetele antitanc rusești Metis-M sau Kornet. Prin intermediul echipamentelor rusești primite, fiecare comandant de grupă comando poate transmite, via satelit, imagini în infra-roșu ale dispozitivelor ISIS și poate receptiona, tot via satelit, imagini transmise de avioanele de cercetare fără pilot rusești, ale acelorași dispozitive ISIS.

Odată ajunse în apropierea obiectivelor ISIS, grupele de comando Tigrii au efectuat cercetarea și au transmis în detaliu, către statul major rusesc al operației, compunerea dispozitivelor de luptă inamice. Marcînd cu echipamente ruseşti pe fascicol laser fiecare blindat, piesă de artilerie, camionetă dotată cu mitraliere, clădire fortificată apaținînd ISIS. Fascicolul laser era invizibil pentru teroriştii ISIS dar vizibil din zbor, de echipamentele de conducere a focului a celor patru elicoptere de cercetare și atac rusești Ka-52 care au asigurat protecția din aer și sprijinul cu foc al Tigrilor. Astfel, loviturile din aer au avut o precizie chirurgicală.

După ce elicopterele Ka-52 și-au terminat muniția, Tigrii au executat ambuscade împotriva lutătorilor ISIS rămași în viață. Ca urmare a atacului combinat, au fost distruse 8 puncte de control fortificate, trei tancuri, două blindate ușoare, șapte vehicule blindate capcană pline cu explozibil ( VBIED ), 17 camioane sau camionete Toyota, înarmate cu tunuri antiaeriene calibru mic sau mitraliere, patru piese de artilerie calibrul 122 mm și au fost eliminați aproape 100 de teroriști ISIS.

În zorii zilei de 12 august, trupele regulate ale armatei siriene și formațiuni de apărare națională au trecut la ofensivă împotriva ISIS, pătrunzînd prin culoarele făcute de Tigrii. Tigrii au menținut pozițiile ocupate pînă în la prînz, cînd grosul forțelor siriene au făcut joncțiunea cu ei, eliberînd o zonă de 12 k.m² de sub ocupația ISIS.

https://pbs.twimg.com/media/DHQj2X4XcAA95Je.jpg

În noaptea de 23/24 ianuarie 2017 a avut loc o operaţie de inserţie aeropurtată ruso-siriană în orașul Deir ez-Zor, încercuit de ISIS. Cele 20 de elicoptere siriene Mi-8/17 au executat un traiect de zbor cu lungimea de 250 km. Detaşamentul transportat de elicopterele Mi-8/17 a fost format din aproximativ avînd la bord militarii unui batalion din Brigada 153 a Diviziei 1  Tancuri (fără tancuri). Pe 28 iunie 2016, trei elicoptere de transport ale armatei SUA au executat o misiunede desant aerian, la 3 km sud de orașul al-Bukamal ( guvernoratul Deir ez-Zor din estul Siriei ), unde au debarcat un grup 30 de rebeli moderați FSA, instruiți de SUA. Misiunea s-a soldat cu un eșec, aproape toți membrii comandoului find uciși sau capturați de ISIS.

Ce relevanță are această operațiune limitată ? Ea demonstrează că armata siriană are forțe pentru operațiuni speciale, bine pregătite și tot mai numeroase. Aceste forțe speciale fiind antrenate să execute misiuni în adîncimea dispozitivului inamic, atît prin parașutare cît și prin desantare din elicoptere. Armata siriană mai dispune de 10-20 de avioane de transport cu trapă AN-26 ( lansează 42 de parașutiști ) și Il-76 ( capacitate 120 de parașutiști ), precum și de 40 de elicoptere de transport Mi-8/17 cu o capacitate de pînă la 24 de militari.

Cu ajutorul acestor avioane și elicoptere, armata siriană poate executa operațiuni de desant de nivelul unei brigăzi de infanterie ( aproximativ 2.500-3.500 de militari ). Susținute cu foc din aer de avioanele și elicopterele de atac rusești, subunitățile care compun brigada aeropurtată siriană, pot cuceri în mod independent intersecții de drumuri, localități, înălțimi dominante din deșert, pînă la 75 km în adîncimea dispozitivului ISIS. Ceea ce ar facilita curățarea terenului, crearea de breșe largi prin care să înainteze rapid grosului armatei siriene, către orașul  Deir ez-Zor, din trei direcții și eliberarea estului Siriei de ISIS.

DV

https://southfront.org/wp-content/uploads/2017/08/16aug_syria_war_map.jpg?x42033

Scrisoare pentru un Erou

in Polemici, controverse

 

Poate că e tîrziu şi timpul scurs de cînd ai plecat a făcut ca praful să se aştearnă gros pe sîngele tău, lăsat pe caldarîm. Erai un copil al unor părinţi, cînd ai plecat de acasă. Erai un frate, al unei surori, cînd ai căzut din această viaţă. Erai un tînăr entuziast, pornit să mişte lumea, erai poate un iubit, al unei tinere femei. Atunci cînd tu ai căzut, şi din această lume ai fost forţat să pleci, ai crezut din tot sufletul că cei pe care îi vei lăsa în urmă vor avea o viaţă mai bună, se vor bucura de libertate şi chiar de prosperitatea pe care fiecare o doreşte, fie ea materială, fie spirituală.

Tu ai murit, Erou al Revoluţiei. Tu ai murit pentru că nu ai mai dorit comunism. Tu ai plecat în lumea celor mai buni pentru că ai ales sacrificiul în locul unei vieţi cenuşii, aşa cum ne amintim încă noi, cei care am rămas în urma ta. Pentru că tu ai plecat ca părinţii tăi să aibă o viaţă tihnită şi să nu le mai fie frică de cei care ascultau pe la colţuri. Tu ai plecat pentru că ai vrut ca românii, cei pentru care te-ai sacrificat, să poată fi liberi să plece din ţară şi să se întoarcă oricînd doresc, fără să-i condamne cineva penal pentru asta. Tu nu ai vrut să ne părăseşti, dar cei care au orchestrat Revoluţia au decis că tu trebuie să mori. Ai ales să fii acolo, să te sacrifici, pentru ca noi, românii, să trăim mai bine. Să avem vieţile celor la care visam serile, cînd ascultam „Vocea Americii„ sau „Europa Liberă“. Ai plecat, tu, Eroul nostru, pentru ca noi să avem bunăstare, pentru ca noi să fim liberi.

Au fost vremuri tulburi atunci, dar vremurile care au urmat au fost şi sînt mult mai tulburi. Tu ai plecat şi sacrificul tău este redus acum la un monument, la tristeţea celor pe care i-ai lăsat în urmă, la durerea mamei tale care te plînge şi, poate, la această scrisoare pe care, cu întîrziere, noi, cei care am rămas, ţi-o trimitem şi pe care te rugăm să o împărtăşeşti şi celor care, atunci, la Revoluţie, te-au însoţit pe drumul sacrificiului. Pentru că sîngele vostru a făcut ca noi, cei care îţi scriem acum, să ne dorim ca voi toţi să nu fi murit.

Îţi scriem noi, acum, la 27 de ani de cînd pămîntul sfînt în care te afli, te-a acoperit, că ai murit pentru ca o parte din români să fie cu adevărat prosperi, dat fiind faptul că oportuniştii acum au ajuns la adolescenţa unei false aristocraţii. Tu, Erou al Revoluţiei, şi voi, cei care sînteţi alături de el, aţi murit pentru ca politicienii democraţiei dîmboviţene să se îmbogăţească la adăptostul furtului României. Aţi murit ca românii să circule liber prin lume, şi da, acum s-a întîmplat, mai mult de 4 milioane de români îşi caută speranţa pe alte meleaguri şi nici măcar nu mai vor să audă de întoarcerea acasă, în această ţară numită România, pentru care tu te-ai sacrificat.

Te-ai sacrificat pentru ca noi, românii, să trăim mai bine în propria ţară. Şi da, acum mai bine de 60% din români trăiesc la limita sărăciei. Iar o mică parte, sub 5% din cei care nici măcar nu au ieşit în stradă la Revoluţie, sau nici nu se născuseră, sînt acum cei care deţin averi impardonabil de mari, avînd ca slujbă doar un post de politician. Ei sînt bogaţi acum, ei au vîndut ţara pe bucăti, ei au adus România la gradul de colonie. Nu mai avem nimic din ce aveam. Nu mai deţinem nimic din ce deţineam. Te-ai sacrificat pentru ca Petre Roman să înceapă distrugerea acestei ţări, te-ai sacrificat ca Ion Iliescu să nu fie niciodată pedepsit inclusiv pentru sacrificiul tău. Ai murit, tu, Eroul nostru, pentru ca urmaşii celor care ne conduc să preia această ţară sleită de puteri şi să o distrugă, să o rupă în bucăţi, să ne îngenuncheze total, ireversibil.

Şi ai ieşit în stradă pentru un minim decent drept la informare. Cînd ai plecat tu dintre noi, aveam cîteva ore de privit la TV, din care mai mult de jumătate erau dedicate celor împotriva cărora ai militat. Acum, dragul meu Erou, avem sute de programe TV în care, cu cîteva excepţii, se promovează nonvalorile, iar dezinformarea şi faptul divers începe încă de la ora 5. Sîntem bombardaţi cu atît de multă informaţie încît prin însăşi diversitatea ei îşi pierde credibilitatea. Pînă să pleci tu, credeam că avem o istorie clară şi strămoşi stabili. Acum habar nu mai avem cine sîntem de fapt.

Ai ieşit în stradă şi sîngele tău a curs acolo pentru ca ei, comuniştii, să dispară, Securitatea să fie trecut şi copiii tăi să nu fie stresaţi de urechile din pereţi sau ochii indiscreţi ai informatorilor. Acum e mult mai simplu, sîntem atît de tehnologizaţi şi ascultaţi, încît a ajuns să ne placă. Dacă înainte Securitatea ne asculta, acum doar cine nu vrea nu o face.  Cînd tu trăiai, Eroule, ştiai că fiii celor care ne conduc fac abuzuri şi se distrează pe banii ţării. Dar nu ştiai, şi nici noi, cei care încă sîntem, că, dacă tai capul unui balaur, alte sute îi cresc la loc. Pentru că, află tu, cel care ai plătit cu viaţa, că la Tîrgovişte s-a tăiat un cap, în sfînta zi de Crăciun, pentru ca sute de alte capete să crească şi să se înfrupte din trupul puternic de atunci al României.

Tu te odihneşti pe veci, cu viaţa frîntă mult prea devreme, iar ei, acele capete hidoase care au crescut la adăpostul sîngelui tău, nu îşi mai amintesc decît vag de tine. Presa, acele televiziuni la care poate visai înainte de plecarea ta nu îşi mai amintesc de tine, Eroule, decît atunci cînd bunul-simţ le impune, de ziua morţii tale. Şi asta poate încă puţin timp, pînă cînd, deasupra mormîntului tău se va aşterne uitarea.

Aţi plecat prematur dintre noi tu şi voi, eroii unei Revoluţii trucate, pentru ca averile unor bandiţi, pe care tu atunci nici măcar nu îi ştiai, să crească, pentru ca puterea acelor hoţi să devină literă de lege în România. Voi aţi murit pentru ca hoţia să devină paradigma societăţii româneşti, iar cei care suferă nu mai au nici puterea şi nici curajul pe care voi, cei care vă odihniţi acum, l-aţi avut în 1989.

Îţi scriu acum ţie, cel plecat dintre noi, că sîntem vinovaţi cu toţii pentru că sîngele tău a curs în van. Şi iertare eu îţi cer, în numele meu şi poate al celor care încă simt româneşte, că sîntem prea laşi ca să te răzbunăm. Aţi murit pentru ca noi să fim bine, şi nu sîntem. Ne este ruşine pentru sîngele pe care voi l-aţi lăsat în urmă, pentru sîngele vostru aflat pe mîinile lor, ale bandiţilor care v-au omorît, şi care acum, nerăzbunat, ne strigă să nu îi iertăm.

Tano

America se pregăteşte să preia controlul asupra economiei româneşti (2)

in Polemici, controverse

 

Mai apoi?

Mai apoi s-au stabilit baze la Kogălniceanu şi Deveselu, acţiuni de resort militar, dar şi cu însemnătate economică. S-au făcut oareşce speculaţii pe piaţa mobiliară şi pe cea financiar-bancară. Franklin Templeton Investments a preluat administrarea Fondului Proprietatea, o magaoaie netransparentă de importanţă majoră pe piaţa bursieră autohtonă. Mark Gitenstein, după expirarea mandatului de ambasador, a fost cooptat în consiliul de administraţie al FP. Numai în anul 2013, anul cînd acesta a început să lucreze cu Franklin Templeton, o mie de cesionari de drepturi litigioase au încasat despăgubiri de 1,5 miliarde de euro… Acţionarul majoritar al Proprietăţii este tot american, Elliott Associates…

Cu acelaşi Gitenstein, retras din diplomaţie, în echipă, firma de avocatură Mayer Brown a început să consilieze Astra Asigurări. Am putea spune că Statele Unite, fără să se erijeze în jucător major în economia românească, şi-au stabilit nişte poziţii-cheie, de unde ar putea porni oricînd o ofensivă de cucerire a pieţei în ansamblu ei. Şi se pare că trompeţii tocmai sună această ofensivă…

Cum pregăteşte România venirea investiţiilor americane. Ce face între timp Statul Român?

Păi, în timp ce ambasadorul Hans Klemm nu precupeţeşte nici un efort pentru a-l convinge pe Tudorel Toader de sprijinul său nelimitat, în timp ce Klaus Iohannis se cutremură plăcut la fiecare ghiont amical al lui Donald Trump, în timp ce rudele lui Teo Peter se întreabă dacă nu cumva un judecător intransigent, obsedat de ideea de dreptate, ca-n filmele de la Hollywood, îl condamnă pe puşcaşul marin care l-a omorît pe muzician la vreo două mii de ani de închisoare, în timp ce tineretul patriei se ghiftuieşte cu ofertele de sezon de la MacDonald, Kentucky Fried Chicken, Pepsi şi Coca Cola, în tot ce acest timp, Statul lucrează la programul de guvernare. Numitul program prevede, printre alte minuni, înfiinţarea unui Fond Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI), care urmează să strîngă zece miliarde de euro, prin exploatarea Engie, E.ON, Electrica, OMV Petrom, Telekom România, Loteria Română, Oil Terminal, Romgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Aeroporturi Bucureşti, Societatea Naţională a Sării etc.

E drept, Bugetul de Stat va suferi în primă fază pierderi estimate de 2,6 mld de euro, dar, sîntem asiguraţi, investiţiile efectuate de FDSI ne vor umple de bani într-un orizont oarecare de timp…

În ce va investi FDSI? Păi în capitalizarea Tarom (oare cine face avioane?), a Nuclearelectrica (cine produce tehnică de resort?), în capacităţi de producţie în agricultură, cu precădere în cereale (Cargill vă spune ceva?!?), FDSI va finanţa construcţia de autostrăzi (Bechtel?!?) şi, cu voia dumneavoastră, ultimul punct pe listă, „o altă industrie dezvoltată va fi cea de armament“ (Cine oare, cine oare, cine ne tot vinde nouă tehnică militară?)…

E de menţionat că, prin 2011-2012, Franklin Templeton a mai încercat, împreună cu Bell Pottinger, tot în România, devalizarea unui alt fond suveran, cel administrat de Qatari Investment Agency. Manevra a fost denunţată în presa nealiniată, de mine, la OTV, de Cornel Ivanciuc în „Caţavencii“ („Operaţiunea Bani pentru Partid – Faza pe Fondul Proprietatea“) etc. şi planul dejucat.

Mă întreb cine va administra FDSI şi dacă nu va fi cazul ca board-ul să apeleze la experienţa nepreţuită a vreunui Mark Gitenstein sau Hans Klemm…

Semne în presă, pentru un ochi avizat

Tot între timp, asistăm la o insolită campanie media. „Ziarul Financiar“, tribună oficială de militanţă a intereselor americane, publică trei texte interesante în aceeaşi pagină:

  1. „Studiu Deloitte: Scenariile posibile după introducerea contribuţiilor sociale în sarcina angajatului. Salariul brut ar trebui majorat cu cel puţin 22% pentru a nu scădea salariul net“.
  2. PwC: „Impactul trecerii contribuţiilor sociale în sarcina angajatului – Salariile ar putea să scadă cu 22%!“ (Parcă îl aud pe Hans Klemm mustrînd guvernul că nu luptă îndeajuns cu corupţia!)
  3. Un gigant din industria ţigaretelor face o fabrică de 490 milioane de euro în Otopeni şi va crea 300 de noi locuri de muncă.

În paralel, Guvernul PSD, strîns cu uşa, ia în calcul impozitarea locală a profitului multinaţionalelor (europene) şi chiar taxarea cifrei de afaceri. Cam prea multe corporaţii din Europa îşi fac mendrele la noi în ţară! Unde să mai fie loc pentru onestele firme de peste lac?

Franklin Templeton (un exemplu la întîmplare!) a dat în judecată conducerea Engie pentru încheierea unor contracte abuzive. Francezii de la fosta GDF Suez au făcut cică nişte matrapazlîcuri pentru a reduce profitul Engie România, prejudiciind astfel acţionariatul local, între care şi Proprietatea, mutînd cîştigul în Hexagon…

E perfect adevărat! Presa română a denunţat practica Engie de a contracta inutil fel şi fel de năzbîtii („Recuperatorii banilor pentru facturi restante sînt subvenţionaţi de bunii platnici!“, de subsemnatul, în „Puterea“, 7 august 2016, „Consumator român hăituit de furnizorul de gaze“ de Roland Cătălin Pena, „Evenimentul Zilei“ de joi, 18 august 2016).

Dar Franklin Templeton, acţionar prin FP la Engie de ceva vreme, de-abia acum a observat? Şi, între noi fie vorba, practicile franceze nu-i sînt străine nici „corectului“ FT…

Cum primeşte DNA calitate şi competenţe să instrumenteze toate dosarele economice majore

Bine, am înţeles, vin americanii şi vor să se aşeze în lojă! Dar cum îi ridicăm de pe locurile de onoare pe Telekom, Orange, SocGen, Erste, Dalkia Veolia Vivendi, Enel, Engie etc., care sînt bine proptiţi, exploatează deja de multişor activele şi se află şi sub umbrela UE, ţinută ferm de la Bruxelles? Iată cum! Am plăcerea să semnalez un fapt aparent minor, trecut neobservat, dar care va genera efecte uriaşe:

Curtea de Apel Bucureşti a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dezlegarea unei chestiuni de drept într-un dosar prăfuit, judecat de vreo 16 ani, cel al Băncii Române de Scont. Curtea Supremă are această obligaţie, de a dezlega, prin complete speciale compuse din nouă judecători, probleme de interpretare ridicate de instanţele inferioare din ţară…

Întrebarea pusă de instanţa Curţii de Apel a fost:

„Dacă în sensul legii penale, funcţionarul bancar, angajat al unei societăţi bancare cu capital integral privat, autorizată şi aflată sub supravegherea BNR, este sau nu funcţionar public, în accepţiunea art. 175 alin. (2) din Codul Penal“.

Raportul în speţă (dosar nr. 977/1/2017/HP/P pentru cauza nr. 61261/3/2010) a fost elaborat de magistratul Geanina Cristina Arghir, unul dintre cei nouă membri al completului de dezlegare a chestiunilor de drept în penal. Raportul a fost adoptat prin hotărîre definitivă, cu putere de lege imediat după publicare, exact în forma în care a fost redactat.

(Între noi fie vorba, eu, personal, mă îndoiesc sincer că cei nouă s-au deranjat măcar să se întrunească în şedinţă publică! Completul s-a reunit oficial în data de 30 mai 2017, orele 9 a.m.. La ora 10.55, minuta era deja publicată pe portal, scj.ro… Procedura n-ar fi permis timpul fizic de citire, apelare, judecare, deliberare şi pronunţare, apoi redactare şi trimitere a textului încheierii către administratorul site-ului…)

Care e importanţa hotărîrii? Condamnarea Preşedintelui BRS, Teodor Nicolăescu, era deja pecetluită de la fond, 7 ani de închisoare…

Motivarea judecătoarei Arghir este cheia: Orice funcţionar superior care conduce o entitate privată supusă autorizării şi controlului unei autorităţi de Stat are o condiţie asimilabilă celei funcţionarului public, în materie penală.

Prin autoritate publică se înţelege, şi doamna Geanina Arghir enumeră explicit, Consiliul Concurenţei, CAN, Autoritatea de Supraveghere Financiară, ANCOM etc. Toată lumea e funcţionar public! Hotărîrea ICCJ a fost publicată şi funcţionează deja ca o lege.

Mai mult, prin decizia definitivă şi irevocabilă a Curţii de Apel în dosarul BRS, aşteptată în această toamnă, se va descrie o practică. Alături de Nicolăescu vor fi condamnaţi definitiv Constantin Haţeganu, Răzvan Haritonovici şi Dan Săftescu, foşti şefi ai Astra Asigurări. Condamnările lor vor avea încadrări de funcţionari publici. Culmea e că ei chiar erau funcţionari publici la data comiterii prezumatelor fapte, în 2001, Astra s-a privatizat abia în 2002… Dar lumea a uitat, cine mai ştie azi, în 2017, dacă Astra era a Statului sau a unui particular?

Prin redactarea hotărîrii Curţii de Apel, însă, se va face trimitere la decizia completului ICCJ de dezlegare a chestiunii de drept penal. Se va transcrie raportul doamnei judecător Arghir… Asta presupune că avem lege, avem practică… Şefii Engie, Enel (normate de ANRE), Telekom, Orange (ANCOM), băncilor (BNR), societăţilor de asigurări, bursei (ASF) etc. sînt, cu toţii, funcţionari publici.

Care e miza? Păi toate dosarele penale viitoare nu vor mai trece pe la DIICOT sau pe la Direcţia de Investigare a Fraudelor, ci direct pe la DNA. DNA-ul e, zice-se, fief american pe tărîmul justiţiei carpato-danubiano-pontice… Există aşadar elementul suprem de presiune asupra oricărui preşesinte de companie europeană.

O să fie bine! După ce va fi, o vreme, rău…

Publicul mai vîrstnic, antrenat să tot aştepte americanii, se poate simţi împlinit! La fel şi cititorii mai juni, fermecaţi de Visul American… Americanii vin! Sînt aproape aici!

Ca să fiu consecvent ţelului meu de a fi obiectiv, indiferent de convingeri şi de raţiuni afective, trebuie să spun că, în opinia mea, nu e rău. Economia americană e mai pragmatică, mai dinamică, mai viabilă decît cea europeană. Moneda americană e viitorul. Spaţiul european comunitar nu poate dăinui mult, nici moneda sa utopică, artificială, fragilă prin concepţie. România nu va apuca să treacă la Euro. Pînă cînd vom fi noi pregătiţi, va dispărea obiectivul alinierii… (Românul e oricum un om de afaceri prost, naiv şi lipsit de loialitate şi disciplină! În ziua în care dolarul va depăşi euro cu un ban, proprietarul mioritic va pretinde chirie în parai, firmele vor factura în dolari, îmi pariez viaţa!)

Prezenţa americană ne va face la un moment dat să trăim mai bine. Problema e pe unde scoatem cămaşa în următorii zece ani, cînd seismele economiei politice vor nărui şi ce-a mai rămas din bunăstarea noastră pricăjită…

Sfîrşit

Mihai Antonescu, analist financiar şi politic, jurnalist cu 27 de ani de experienţă, membru fondator al Centrului de Analiză şi Prognoză Orientativă (CAPO)

America se pregăteşte să preia controlul asupra economiei româneşti (1)

Zsolt Németh respinge ideea reconcilierii româno-maghiare (3)

in Polemici, controverse

 

Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad – un instrument al FIDESZ de manipulare

La finalul primei zile a Universităţii de Vară de la Băile Tuşnad am înţeles că, de fapt, această universitate este doar un instrument de manipulare folosit la maximum de către Viktor Orbán şi FIDESZ pentru promovarea agendei de partid. Discursurile autonomiste fac parte din programul obişnuit, dar voturile sînt mult mai importante. Este evident că prin interpretarea total inversă a gesturilor şi vorbelor lui Klaus Iohannis cu ocazia vizitei sale în Secuime politicienii de la Budapesta au vrut să atenueze mesajul preşedintelui României: Harghita şi Covasna sînt în România şi ungurii din România sînt partenerul strategic în politica internă a României, nu Ungaria, care este o altă ţară şi cu care sînt relaţii internaţionale reglementate de tratate internaţionale. Zsolt Semjén, Zsolt Németh şi ceilalţi politicieni au vrut să minimalizeze impactul vizitei lui Klaus Iohannis. Au apreciat-o, i-au dat propria interpretare, potrivit căreia ar fi o recunoaştere parţială a autonomiei, dar de fapt au subliniat, ori de cîte ori au avut ocazia, că ei, FIDESZ-ul şi guvernul maghiar au grijă de ungurii din Transilvania. Zsolt Semjén s-a lăudat că a îndeplinit o sarcină trasată de şeful său, Viktor Orbán, de a asigura transmisia evenimentelor sportive pentru ungurii din ţările învecinate Ungariei în limba maghiară. A spus că, în ciuda birocraţiei din UE, a cumpărat pur şi simplu drepturile de emisie pentru campionatele de fotbal, olimpiade şi alte evenimente sportive de anvergură, pentru a asigura transmisia în limba maghiară în România, Slovacia şi în alte ţări unde există minoritate maghiară. Mă întreb oare cum a făcut asta guvernul de la Budapesta, a cumpărat Guvernul maghiar aceste drepturi de transmitere a evenimentelor sportive sau s-a folosit de firme paravan? Tot Zsolt Semjén a spus că unificarea naţiunii maghiare, începută în 2010, este în desfăşurare şi a ajuns la un punct de turnură. A fost deja înregistrată deja cererea cu numărul 1 milion pentru acordarea cetăţeniei maghiare, fiind deja acordate 975.000 de cetăţenii. S-a lăudat că el, împreună cu Zsolt Németh, a avut rolul important în implementarea politicii de acordare a cetăţeniei maghiare, în ciuda opoziţiei partidului de stînga din Ungaria. Ce intensă campanie pentru FIDESZ! Ba mai mult, a subliniat că premierul Viktor Orbán a trimis 1 milion de scrisori către noii cetăţeni. Aminteşte publicului să se înregistreze în Registrul deschis de guvern pentru a putea vota la alegerile parlamentare de anul viitor din Ungaria. Desigur, mesajul era clar: să voteze FIDESZ. În tabără sînt mai multe afişe cu acest registru şi rolul decisiv în alegerile de anul viitor. Încă o dovadă că Viktor Orbán a confiscat Universitatea de vară pentru promovarea imaginii sale şi a propriului partid, folosindu-se de ea ca instrument de manipulare a opiniei publice.

Poziţia lui Zsolt Németh, preşedintele Comisiei de Politică Externă din Parlamentul maghiar, faţă de ideea reconcilierii româno-maghiare

În discursul inaugural al Universităţii de Vară, Zsolt Németh a insistat pe relansarea dialogului româno-maghiar prin vizita preşedintelui Iohannis în Secuime. Am arătat mai sus ideile principale din discursul său. Încurajat de asemenea comentarii ale preşedintelui Comisiei de Politică Externă a Parlamentului de la Budapesta, la finalul unui panel moderat de domnia sa, l-am întrebat dacă în viitorul apropiat este posibilă o reconciliere istorică româno-maghiară după modelul franco-german. S-a eschivat, propunînd invitaţilor să răspundă fiecare la întrebările puse din public. Cu excepţia lui Zsolt Szilágyi, preşedintele Partidului Popular Maghiar din Transilvania, ceilalţi au evitat această întrebare şi au răspuns la celelalte întrebări puse de public. Zsolt Szilágyi a spus că la 100 de ani de la Unire rolul ungurilor în Transilvania ar trebui reconsiderat, pentru că ei nu vor să dispară din România ca saşii. A subliniat că ungurii din Transilvania nu reprezintă un pericol pentru securitatea României. Ei vor să trăiască în pace cu românii, cu care împart aceleaşi idei şi valori. Baza reconcilierii istorice dintre unguri şi români este recunoaşterea autonomiei pentru ungurii din Transilvania. M-am aşteptat ca la finalul răspunsurilor invitaţilor să răspundă şi Zsolt Németh, mai ales că am specificat că întrebarea îi este lui adresată. Dimpotrivă, a evitat să răspundă, spunînd la final că el este doar moderator al panelului şi nu este obligat să răspundă întrebărilor. Nu doar eu am fost dezamăgit de refuzul direct al preşedintelui Comisiei de Politică Externă din Parlamentul Ungariei, Zsolt Németh, de a răspunde la această întrebare referitoare la reconcilierea româno-maghiară. În orele următoare mai mulţi intelectuali maghiari din Transilvania s-au apropiat de mine şi şi-au exprimat dezamăgirea faţă de fuga de răspuns a lui Zsolt Németh. Şi ei, probabil ca şi alte persoane din public, s-ar fi aşteptat la un răspuns ferm din partea sa. Cum poate fi interpretat refuzul lui Zsolt Németh, preşedintele Comisiei de Politică Externă a Parlamentului de la Budapesta, de a se pronunţa cu privire la oportunitatea reconcilierii româno-maghiare? Refuzul lui Zsolt Németh este o dovadă că la Budapesta nu există încă un partener de dialog credibil, care să dorească cu adevărat acest dialog între români şi maghiari. Este o dovadă că politicienii din jurul lui Viktor Orbán fac doar declaraţii goale de conţinut despre îmbunătăţirea relaţiilor cu România, fac doar declaraţii de paradă cu care se afişează în Uniunea Europeană sau la Washington, fără să dorească cu adevărat o reconciliere cu românii. Preferă să păstreze sămînţa de dispută între români şi maghiari, dispută care asigură un număr de voturi în alegerile parlamentare. Refuz să cred că Zsolt Németh s-a eschivat deoarece nu avea nici un mandat din partea lui Viktor Orbán. Zsolt Németh este totuşi preşedintele Comisiei de Politică externă din parlament, este o voce puternică în politica externă a Ungariei. Să fie oare chiar atît de obedient faţă de Viktor Orbán, încît nu are curajul să răspundă la o simplă întrebare pusă de un jurnalist pe tema reconcilierii româno-ungare? Un lucru este evident: Zsolt Németh, din înălţimea funcţiei sale parlamentare, a ratat ocazia de a arăta că Ungaria doreşte să fie un factor de stabilitate în această parte a Europei şi doreşte reconcilierea istorică dintre români şi unguri.

Sfîrşit

Marius Diaconescu

Iranul  foarte aproape de achiziția avioanelor multirol Suhoi din Rusia

in Polemici, controverse

Aflat la Teheran, într-o vizită oficială, vicepremierul rus Dmitri Rogozin a stabilit cu ministrul Apărării iranian, Hossein Dehghan, cîteva măsuri de întărire a cooperării militare, precum și în domeniul transferulului tehnologic.

Unul din punctele de pe ordinea de zi a fost solicitarea Iranului de a achiziționa 18 avioane multirol Su-35 și 8 Su-30SM. Rusia consideră că cele două tipuri de aeronave ar dispune de tehnologie supusă sancțiunilor ONU impuse Iranului și că livrarea ar putea fi blocată de SUA în Consiliul de Securitate al ONU. În schimb ar fi dispusă să ofere avioane noi MiG-35, dotate cu radarul Zhuk AE de tip AESA, apropiat ca performanțe de radarele occidentale.

Iranul nu dorește MiG-35 cea mai nouă variantă de MiG-29, adică un avion multirol ușor. Rusia a propus să livreze în schimb avioane Su-27SM3, la mâna a doua. Su-27SM3 reprezintă o versiune modernizată a modelului Su-27, existentă în aviația militară rusească. Fiecare din cele două motoare AL-31F M1 de pe Su-27SM3 dezvoltă o tracțiune de  13.700 kgf , față de 12.500 kgf a celor de pe Su-27 dar inferioară motoarelor AL-41FL S de pe Su-35 care au 14.700 kgf . Sistemele electronice și de arme ale lui Su-27SM3 sunt aduse aproape de Su-35. Spre deosebire de Su-35 și Su-30SM, Su-27SM3 nu dispune de tracțiune vectorizată a motoarelor.

Inamicii Iranului din zonă sunt Israelul care deține 74 avioane F-15 și Arabia Saudită care operează 129 de F-15. Ori acestor F-15 nu li se pot opune decît avioane cu performanțe similare precum Su-35 sau Su-30SM. Cum întîlnirea celor doi oficiali a avut loc înainte de intrarea în vigoare a noi sancțiuni impuse de administrația SUA împotriva Rusiei și Iranului, Teheranul speră că Moscova va accepta să-i vîndă avioane Su-35 și Su-30SM .

DV

 

 

 

Jocul Coreei de Nord cu rachetele nucleare pare unul cîștigător

in Polemici, controverse

O rachetă balistică întercontinentală (ICBM) modernă are o rază de acțiune de aproximativ 10.400 km, distanță pe care o parcurge în 30-35 minute. În primăvara și vara lui 2017, Coreea de Nord a efectuat aproximativ 10 teste cu rachete balistice cu rază lungă de acțiune. Pe 4 iulie 2017, racheta Hwasong-14, a urcat la altitudinea de 3.725 km și a căzut în mare, în apropierea Japoniei, parcurgînd 998 km, în 39 de minute. Cum tangenta este înălțimea atinsă împărțită la distanța parcursă, rezultă că unghiul de urcare imprimat rachetei a fost cît mai apropiat de verticală (aproape 90 de grade ).

Experții au estimat energia dezvoltată de treptele rachetei și au calculat că urmînd o altă traiectorie, la un unghi de 60 de grade, racheta putea să parcurgă o distanță de peste 6.700 km. Și că micșorînd unghiul la 45 de grade, ar putea lovi orașele americane Los Angeles, Denver sau Chicago. Așadar Coreea de nord pare să dispună de ICBM capabile să lovească teritoriul SUA. Singura întrebare care rămîne este dacă Coreea de Nord are și focoase nucleare miniaturizate cu care să echipeze aceste rachete ?

Răspunsul vine de la Jeffrey Lewis, expert în strategii nucleare și neproliferarea armamentului nuclear, care face o analiză pe această temă: The Game Is Over and North Korea Has Won (Jocul s-a terminat și Coreea de Nord a învins), în numărul din 9 august 2017 la revistei Foreign Policy. Opinia sa este aceea că pînă acum, cele cinci teste nucleare efectuate în 2006, 2019, 2013 și 2016 de Coreea de Nord, au fost greșit interpretate de comunitatea internațională, considerîndu-le în totalitate eșuate.

După primelele două teste nucleare imediat s-a concluzionat că nord coreeni nu s-ar descurca la fabricarea focoaselor nucleare. Pentru că în realitate, rezultatele aparent slabe ale testelor nu s-au datorat incompetenței, ci ambiției de a testa din prima, dispozitive nucleare avansate, miniaturizate și compacte, create special pentru a fi montate pe rachetele lor. Din acest motiv, nord coreenii au folosit la toate cele cinci teste, cantități mai mici de material de fisiune (2-4 kg plutoniu) decît se așteptau experții internaționali. În mod deliberat, Coreea de Nord a mai pus și experții internaționali pe o pistă greșită, construind un poligon de testare în tunele săpate la baza unui masiv muntos pentru a ascunde dimensiunile exploziilor nucleare. Unele dintre “eșecuri” ar putea să nu fi fost deloc eșecuri, iar coreenii par să fi făcut pași enormi, succesele lor fiind mai mari decât s-a așteptat Occidentul.  Între timp, prin reactorul său din Yongbyon,  Coreea de Nord și-a mărit rezerva de de material de fisiune și sunt capabili să producă alte focoase nucleare.

 Ca o recunoaștere a acestei realități, pe 28 iulie 2017 ”Washington Post” publica, preluînd surse din Defense Intelligence Agency (DIA), una din agențiile de informații ale Pentagonului, că ”Coreea de Nord a produs arme nucleare destinate rachetelor balistice, inclusiv celor din clasa ICBM, capabile să lovească Statele Unite”. Anterior, apăruse o evaluare, care estima că Coreea de Nord ar avea deja 60 de arme nucleare. Concluzia lui Jeffrey Lewis este aceea că în dosarul nord-coreean s-a pierdut timp preţios și că fereastra de oportunitate pentru denuclearizarea Coreei de Nord, prin diplomație sau prin forță, s-a închis. Donald Trump se poate văita cât vrea el, însă astăzi trăim într-o lume în care puterea Statelor Unite devine mai puțin relevantă ca oricând. Singura soluție este cea propusă de Coreea de Nord, adică discuții sincere bazate pe ridicarea sancțiunilor și tratarea ei de pe picior de egalitate. Celelalte opțiuni sunt de-a dreptul hazardate pentru că nu există garanția că absolut toate rachetele nord coreene vor fi interceptate și distruse. Pot fi interceptate majoritatea și scapă cîteva, adică se salvează New Yorul și Seulul dar sunt distruse Los Angeles și Tokio.  Această soluție nu este una convenabilă.

DV

 

Cine a convins autorităţile din România să întoarcă din drum avionul lui Dimitri Rogozin?

in Polemici, controverse

 

Pe 28 iulie 2017, reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe au declarat agenţiei AGERPRES că „România nu a fost de acord ca avionul în care se afla vicepremierul rus Dimitri Rogozin să traverseze spaţiul aerian al ţării”, adăugînd că motivele deciziei nu pot fi detaliate.

Rogozin se afla la bordul cursei charter S7157, decolată de la aeroportul Domodedovo din Moscova cu destinaţia Chişinău. Zborul era efectuat de operatorul rus Globus, o diviziune a  Siberia Airlines (S7) cu aeronava Boeing 737-800, înmatriculată VQ-BVM, cu capacitatea de 180 de pasageri. Aeronava care-l avea la bord pe Dimitri Rogozin decolase de la Moscova şi survolase Belarus, Polonia, Slovacia şi Ungaria.

Ulterior, ministrul de Externe Teodor Meleşcanu a venit în emisiunea Alessandrei Stoicescu, de la Antena 3, şi a argumentat că Dimitri Rogozin a postat cu cîteva zile înainte, pe Twitter, informaţia că va survola teritoriul României şi a pus şi harta traiectului de zbor. Şi că Meleşcanu a ordonat Direcţiei Consulare a Ministerului de Externe să ceară din timp Autorităţii Aeronautice Civile din România (AACR) să nu acorde drept de survol acestei aeronave, chiar dacă era civilă. Totul  în conformitate cu sancţiunile stabilite de Uniunea Europeană.

Într-o intervenţie telefonică la emisiunea „Sinteza Zilei” a lui Mihai Gîdea, de la Antena 3, dl. Sorin Stoicescu, director SAR la Romatsa (regia care asigură controlul spaţiului aerian al României, considera că echipajul cursei charter S7157 ar fi fost de vină pentru că nu a cunoscut lista cu persoane care au interdicţie de zbor de la Comisia Europeană, listă pe care s-ar fi aflat şi Dimitri Rogozin.

Ambii oficiali români omit cu bună ştiinţă detalii esenţiale ale acestei probleme. Anume că abia în timpul transferului controlului aeronavei, de la organele de trafic ungare la cele române, comandantului echipajului aeronavei Boeing 737-800 i s-a comunicat că există probleme cu dreptul de survol al spaţiului aerian al României. Acesta a decis să execute o zonă de aşteptare în apropiere de graniţă, pînă se clarifică situaţia. Ulterior, solicitînd aterizarea la aeroportul Budapesta pentru alimentare, aceasta i-a fost interzisă şi a fost obligat să opteze pentru aeroportul Minsk din Belarus.

De ce este importantă această precizare?

Specialiştii în aviaţie cunosc faptul că pentru a executa o cursă charter, cu maximum 24 de ore înainte de decolare, departamentul operaţional al companiei aeriene trebuie să solicite autorizaţia de survol de la autoritatea aeronautică civilă, din fiecare stat survolat, precum şi autorizaţia de aterizare de la statul în care se află aeroportul de destinaţie. Abia după ce primeşte toate aceste autorizaţii şi cu cel puţin 1-2 ore înainte de decolare, echipajul aeronavei depune planul de zbor, la briefingul pe aeroportul de decolare. Planul de zbor ajunge automat la Centrul Eurocontrol de la Bretigny-Franţa, însoţită de cargo manifest (dacă acea cursă este una de marfă) sau de lista de pasageri (dacă este cursă de pasageri).

Eurocontrol este o organizaţie interguvernamentală, subordonată Uniunii Europene, care are rol de ATM (air traffic management) pentru întregul flux de trafic din ţările de pe continentul european, unde se înregistrează peste 10 milioane de zboruri comerciale pe an. Reţelele de calculatoare de la Bretigny verifică automat existenţa autorizărilor de survol şi aterizare şi trece lista de pasageri prin filtrul cu persoanele care au interdicţie, coroborat cu condiţiile Convenţiei de la Chicago (care în Art.1 şi 2 face diferenţă între teritoriu care înseamnă aterizare şi debarcarea persoanei la sol şi spaţiu aerian care înseamnă doar survol). Aşadar, nici vorbă de responsabilitatea echipajului cursei charter S7157 în această problemă, aşa cum eronat a declarat directorul Romatsa, dl. Sorin Stoicescu.

Doar după aceste verificări automate, Eurocontrol introduce zborul în fluxul de trafic, astfel încît să nu existe premize de abordaj şi se emite „slotul” de decolare, adică ora cerută de echipaj, la care se adaugă o marjă de timp de cîteva minute. Eurocontrolul nu încurcă traficul european, introducînd un avion într-un segment de flux aerian aglomerat, precum Ungaria (datorită redirecţionării zborurilor de deasupra Ucrainei spre Ungaria) ca acesta să zboare în cerc acolo, cîteva ore, pînă acordă România dreptul de survol.

Aşadar, Eurocontrolul a emis slot pentru decolarea cursei charter S7157 de la Moscova cu destinaţia Chişinău şi n-ar fi făcut-o dacă nu exista dreptul de survol în una din ţările de pe traiect, respectiv în România. Contrar afirmaţiei ministrului Meleşcanu, Autoritatea Aeronautică Civilă din România (AACR) a acordat dreptul de survol cursei charter S7157, la bordul căreia se afla Dimitri Rogozin. Ceea ce nu spune dl. Meleşcanu e faptul că AACR a retras dreptul de survol, cînd cursa charter S7157 a ajuns la graniţa Ungariei cu România.

Iniţial, MAE din România a decis să aplice, în cazul lui Dimitri Rogozin, aceeaşi procedură ca aceea din 2016, cînd acesta s-a deplasat la Chişinău, tot cu o cursă rusească de pasageri. Comunicatul MAE din 23 decembrie 2016 preciza: „Regimul sancţionator instituit la nivelul UE prin Decizia 2014/145/PESC a Consiliului din 17 martie 2014 privind măsuri restrictive în raport cu acţiunile care subminează sau ameninţă integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei, nu interzice survolul prin spaţiul aerian al statelor membre UE al persoanelor care figurează pe lista de sancţiuni, care călătoresc la bordul unor aeronave care efectuează zboruri regulate. Instituirea unei astfel de sancţiuni ar fi contrară dreptului internaţional public, în mod deosebit dispoziţiilor Convenţiei privind aviaţia civilă internaţională, semnată la Chicago, la 7 decembrie 1944. Pe cale de consecinţă, în situaţia semnalată nu se aplică regimul de sancţiuni instituit la nivelul UE, cursa AEROFLOT fiind o cursă civilă, regulată“.

Marea necunoscută abia acum apare, pentru că, după aproximativ o oră de la momentul decolării, cineva a intervenit, obligînd MAE şi AACR să anuleze acordul de survol dat. Mînăstire într-un picior, ghici ciupercă cine? Ca urmare a acestei modificări, MApN a alarmat avioanele MiG-21 din serviciul de luptă, înarmate cu rachete şi tun de bord, de la baza aeriană Cîmpia Turzii. Dacă cursa charter S7157 nu se conforma şi intra în spaţiul aerian, avioanele româneşti erau pregătite să decoleze în misiune de poliţie aeriană.

(D.V.)

Cît de bună pentru România este achiziţia bateriilor Patriot?

America se pregăteşte să preia controlul asupra economiei româneşti (1)

in Polemici, controverse

 

America a încetat să se mai ascundă. Nu se mai străduieşte nici măcar să salveze aparenţele. Nu se mai preface. Cu o sinceritate lăudabilă, dacă n-ar fi cinică, America îşi asumă rolul de stăpîn în relaţia cu lumea. Cu lumea din care facem şi noi parte…

În tradiţia socială, politică, salvarea aparenţelor mai poartă numele de politeţe, de bună creştere, de gentileţe, de amabilitate, de diplomaţie. Făţărnicia bine îmbrăcată menajează orgolii, evită insulta, ascunde sub marea masă de eufemisme şi litote adevăruri dureroase, urîte, jignitoare, evită asumarea hegemonică a superiorităţii discreţionare manifeste faţă de subalterni. Dezbrăcarea asumată a conduitei de formulele de atenuare nu se face, cînd se face, din imperioasa nevoie de sinceritate, ci dintr-o ostilă nepăsare faţă de sentimentele celui asupra căruia se marchează explicit, astfel, ascendentul.

America nu ne mai minte nu pentru că i-am fi cîştigat încrederea, ci pentru că nu-i pasă ce credem, aidoma aristocratei care se dezbracă de faţă cu servitorii fără urmă de pudoare, nu pentru a-i incita, excita, impresiona sau uimi, ci pentru că nu dă doi bani pe prezumţia condiţiei umane a acestora. Contesa e pudică cu marchizul, valetul n-are decît a-i observa nuditatea ca un ogar, o pisică de rasă sau un canar în colivie. America nu şi-a pierdut plăcerea de a face politică, continuă să comunice abil, cu o superlativă complexitate perversă, dar s-a săturat să irosească orzul pe gîşte. Politica e pentru egali, pentru Reich-ul lui Merkel, pentru urechile Hexagonului, pentru ochii Albionului. Cu românii te porţi cum vrei, de ce ţi-ar păsa ce cred ei?!?

Cînd Hans Klemm l-a vizitat, în 27 martie 2017, pe Tudorel Toader pentru a-l asigura de „interesul SUA în a susţine eforturile sale de continuare a luptei anticorupţie“, ambasadorul nu s-a ferit. Nici nu s-a afişat ostentativ. Pur şi simplu nu i-a păsat ce crede publicul larg! Lui Toader nu i s-a lăsat nici măcar timp să corecteze evaluarea conducerii Ministerului Public şi a DNA, să armonizeze raportul cu concluziile finale… I s-a poruncit doar să le schimbe pe acelea din urmă. Dacă cineva avea ceva de comentat, n-avea decît! Cînd Trump i-a oferit lui Iohannis prima conferinţă de presă comună de la Casa Albă a unui demnitar român de după Revoluţie, cînd l-a bătut pe umăr de i-a scos praful de provincie din haina de import, Preşedintelui Ţării care Contează nu i-a păsat ce şi cum va comenta mass-media. Motanul Trump şi-a marcat teritoriul, a stropit gardul de la Cotroceni. Stropeala cam pute, desigur, dar mesajul pentru celelalte pisici e clar şi dăinuitor. Pisicile nu se prea sinchisesc de ce cred alte specii…

Americanofilia la români

Axa Washington – Londra – Bucureşti, definită prin 2004-2005 de Traian Băsescu, cea despre care Preşedintele afirma că, citez, „n-are legătură cu integrarea României în UE“ (nici n-a avut… a avut mai curînd legătură cu întîrzierea integrării, cu vreo doi ani…), a pus pe planiglob nişte jaloane foarte interesante.

Dintr-o ţară oarecum nealiniată, cu oarecari pretenţii de independenţă, România a devenit, prin aderarea la NATO (2004), la Uniunea Europeană (2007), prin acţiuni consecvent repetate de apropiere directă de Statele Unite (Coalition of the Willing, Axa, Acordul care garanta imunitatea soldaţilor americani în faţa Curţii Penale Internaţionale – document semnat de doar patru ţări! – România, Israel, Timorul de Est şi Tadjikistan…-, multele protocoale de colaborare ale Serviciilor Secrete, poliţiei şi parchetelor, The US-Romanian Ballistic Missile Defense Agreement, alte linii comune negociate în timpul mandatului de ambasador al lui Mark Henry Gitenstein etc….), România a devenit, aşadar, o ţară cu multiplă comandă. Atunci cînd asupra unei entităţi politice, militare sau teritoriale se exercită un control multiplu, trebuie, la un moment dat, decis, fără echivoc, cine generează influenţa cea mai importantă. Altfel, cuplul de forţe poate da o rezultantă nulă, momentul cuplului poate genera echivalenţe periculoase, vectorii se pot compune şi descompune care-ncotro, cu cine ştie ce efect surprinzător!

America a lăsat Europa să facă bani în România

America, deşi factorul principal de control al aparatului Statului Român, nu s-a implicat economic major. Americanii n-au investit semnificativ în România, nici n-au creat piloni strategici aici. Acum e momentul pentru Statele Unite să se gîndească la bani. America trebuie să plătească! Altfel, relaţia cu partenera cucerită cu vorbe şi planuri riscă să devină platonică. Desigur, investiţiile vor trebui compensate de încasări, astfel ca menajul să fie reciproc avantajos. Piaţa românească este dominată de jucători europeni – francezi, italieni, ruso-austrieci, germane – în principal, în subsidiary – de grupuri chineze, sud-africane, evreieşti, greceşti, din teritorii ex-sovietice, de unul sau doi investitori indigeni.

Americanii nu sînt prea prezenţi economic în România

Din cele 37 de bănci autorizate de BNR, nici una nu e americană. (Citibank funcţionează în România printr-o subsidiară europeană  – Dublin Plc -, nu are sucursale sau filiale, activează pe nişe şi participă moderat la creditări sindicalizate. În condiţiile în care, la nivel mondial, Citi este cel mai important agent pe Forex Market, iar România este un teren strategic de schimb valutar, asta doar ca exemplu)

American Express lucrează cu doar două din cele 37 de bănci. Chrysler-Jeep desface prin Auto Italia, Whirlpool vinde produsele vechii fabrici socialiste poloneze Polar, neomologate în America, Chevrolet se mărgineşte să aducă vehicule patentate în Coreea, construite pe reziduurile industriei Daewoo, Pfizer lucrează de la Bruxelles, companii fabricante de bunuri de consum, electrocasnice, haine etc. operează prin intermediul unor grupuri pan-europene. Există o sumă de francize, cîteva multinaţionale controlate din Statele Unite, nişte contracte dubioase cu Statul şi cam atît. Nu-mi aduc aminte cînd am văzut ultima oară, cu excepţia brichetelor Zippo şi a două mărci de bourbon, marca „Made in USA“ pe eticheta unui produs comercializat în România la scară largă!

Implicarea abrupt crescătoare a Americii în politica regională va atrage o ostilitate proporţională din partea companiilor europene, ceea ce va genera pierderi pentru România. Americanii vor trebui să compenseze aceste pierderi, să suplinească fluxul de lichidităţi şi necesarul de marfă cerută de piaţă. Bineînţeles, implicarea va exploata oportunităţi şi va genera profit unor agenţi economici de peste ocean. Între state, dragoste fără bani nu se poate!

Scurt istoric al peripeţiilor capitalului american în patria noastră.

Cum s-a condus America, economiceşte vorbind, în România postrevoluţionară? Cam molîu, fără avînt, fără entuziasm vizibil, dar totuşi cu o grijă precaută de a evalua prespectivele în eventualitatea deschiderii unor oportunităţi conjuncturale. În anii ‘90 au fost înfiinţate nişte miradoare strategice. Fluxul de monedă americană în spaţiul mioritic a fost discret controlat. America s-a implicat în comerţul cu armament, nu atît în scopul obţinerii unor rezultate imediate, cît pentru a defini direcţii pe termen mediu şi lung. S-a dispus, de exemplu, semnarea contractului Elbit, de echipare a aparatelor Mig 21 Lancer în Israel, la începutul anilor ‘90…

A fost trimis Sörös în România, să finanţeze văzute şi nevăzute. (Să lăsăm prostiile la o parte şi să admitem că George Sörös a fost întotdeauna un agent de influenţă al Statului American, a lucrat doar în interesul acestuia, iar poveştile cu criticile şi mişcările subversive au fost doar pentru proşti!)

În anul 2000, Traian Băsescu a făcut primul serviciu major intereselor economice americane, act ce i-a probat loialitatea declarată şi i-a conferit calitatea de agent şi protejat al Casei Albe şi agenţiilor sale strategice. Primar al Capitalei la acea vreme, Băsescu a eradicat contrabanda cu ţigări în România. Ceea ce n-au vrut sau n-au putut Fiscul, Vama, Poliţia şi aparatul central, vreme de un deceniu, a făcut Traian Băsescu într-o zi şi o noapte. A dedughenizat Bucureştiul. Detarabizarea a distrus desfacerea celei mai importante pieţe de tutun din regiune. Importurile particulare au pierdut enorm din rentabilitate. Printr-o ciudată coincidenţă, Philip Morris, British American Tobacco şi JTI Reynolds au dezvoltat pronto capacităţi mari de producţie, au dat drumul la fabrici şi au pornit o afacere care, de 17 ani, creşte constant. Anul acesta, unul din megaproducătorii yankei de tabac investeşte o jumătate de milliard de dolari într-o nouă uzină.

(va urma)

Mihai Antonescu, analist financiar şi politic, jurnalist cu 27 de ani de experienţă, membru fondator al Centrului de Analiză şi Prognoză Orientativă (CAPO)

Sub steag!

in Polemici, controverse

Reforma unui stat falimentar devine, pe zi ce trece, mai necesară, cu condiţia ca acest lucru să fie măcar definit. Se tot vorbeşte de reformă, fie că este economică, fie că este administrativă. Se tot aruncă reforme pe sticlă, dar majoritatea privitorilor rămîn impasibili. Unii, că nu vor să mai audă, alţii, că habar nu au ce înseamnă. Reforma, în general, este asociată cu sacrificiul social, dar fără nici o finalitate. Trăim, de ani de zile, într-o reformă permanentă, şi cuvîntul ăsta a ajuns să fie perceput negativ de către majoritatea românilor.

Reforma statului. Ce este asta, în ce constă mai exact? Un număr mai mic de parlamentari? Un număr mai mic de bugetari? Justiţia devine independentă? Procurorii vor fi liberi să-şi facă datoria? Va guverna legea? De fapt, vor fi legi şi pentru muritorii de rînd? Unde începe, ce face şi unde se termină reforma asta a statului? Ne poate lumina cineva, pe înţelesul nostru, de români normali?

Reforma statului, aşa cum o văd eu, cred că trebuie să înceapă cu repararea unei mici erori, cu reforma de imagine. Cînd România a fost declarat stat unitar, în 1859, cînd noi am început să figurăm pe hartă, am ales albastrul cerului, galbenul holdelor şi roşul sîngelui vărsat de strămoşi. Noi, de atunci şi mulţi ani de azi înainte, sîntem prezenţi aici, pe acest pămînt. Sîntem urmaşii lui Decebal şi ai lui Traian. Eu am învăţat la istorie că noi sîntem (şi) urmaşii dacilor, pentru mine Burebista şi Decebal fiind prioritari cînd alegeam un erou. Am fost injectat cu istorie, am învăţat de la Homer că dacii erau cei mai buni şi mai viteji dintre traci.

În acest context, de ce atunci, cînd s-au întocmit actele de identitate ale României, nu a fost pus pe drapel şi Lupul Dacic? Mie mi se pare normal ca pe steagul României să fie pus acel simbol care reprezintă rădăcinile noastre, ca urmaşii dacilor. Ne luptăm zilnic cu identitatea noastră de români, ne simţim ameninţaţi, luptăm zilnic pe baricadele istoriei şi încercăm să aducem argumente puternice că noi sîntem ce sîntem. De ce nu începem prin repararea unei erori? Lupul Dacic trebuie să fie la locul lui, trebuie să fie pe drapel. Acesta să fie începutul unei reforme de imagine a României, care să pună această ţară pe un nou făgaş. De data asta, pe unul bun.

Tano

 

Cît de bună pentru România este achiziţia bateriilor Patriot?

in Polemici, controverse

 

Lista de achiziţiţii aprobată de Departamentul Apărării din SUA României cuprinde cele şapte baterii MIM – 104 Patriot, care au în compunere pe lîngă şapte radare de descoperire AN/MPQ-65 (cu acoperire de 120), şapte staţii de dirijare a rachetelorAN/MSQ-132, 28 (4×7  lansatoare de rachete M903 şi 58 rachete MIM – 104 E /PAC-2 GEM/T (Guidance Enhanced Missile), utilizabile mai mult împotriva rachetelor balistice decît împotriva ţintelor aeriene şi 168 rachete MIM – 104 F/PAC-3 MSE (Patriot Advanced Capability -3), predominant anti-rachetă. Surprinzător, lipseşte elementul de comandă şi coordonare al sistemului Patriot (AN/MSQ-133) cu alte sisteme de apărare AA şi şi cu radarele de descoperire ale armatei. Alt detaliu este că armata română va dispune de 7 baterii de lansare Patriot de generaţia a 2-a, fiecare baterie avînd 4 lansatoare x 4 rachete pe lansator. Adică 112 rachete pe lansatoare şi 114 în stoc, faţă de 448 de rachete, cît ar trebui să constituie o unitate de foc.

Documentul mai sus menţionat este obligatoriu atît pentru echipamente militare noi, cît şi pentru cele second hand, produse de companii americane. Tot în acest document se precizează că preţul tranzacţiei este de 3,9 miliarde dolari SUA şi că nu există nici o înţelegere pentru offset. Prin offset ţara noastră putea compensa o parte din preţul plătit, prin dezvoltarea de către americani, în România, a unor capacităţi de producţie de tehnologie militară modernă, de componente pentru sistemul Patriot sau alte sisteme de arme. Faptul că nu se prevede offset înseamnă că sistemele Patriot nu sînt noi şi că ele pot fi şi scoase din dotarea altor armate decît cea americană.

Un Memorandum similar a fost aprobat pe 6 iulie 2017 pentru Polonia, care achiziţionează 8 baterii Patriot de generaţia a 4-a, la preţul de 7,9 miliarde dolari SUA. La prima vedere, preţul pare exorbitant, dar nu este aşa. Pe siteul Polityka.pl, expertul polonez Marek Swierczynski explică faptul că livrarea sistemelor Patriot implică şi 69 de licenţe de transfer tehnologic, de ultimă oră. Patriotul polonez, sub denumirea de WISLA, va fi produs în cea mai mare parte în Polonia, la fabrica Mesko, o componentă a grupului industriei de apărare (PGZ). Şi aceasta pentru că partea poloneză a reuşit să impună ca acordul de compensare să cuprindă peste 50% din valoarea contractului şi să provină din industria de apărare a Poloniei. Faptul că cele 8 baterii vor începe să intre în dotarea armatei poloneze abia în 2020, devenind operaţionale în 2022, demonstrează că întîi va avea loc transferul de tehnologie şi crearea fluxului de producţie, şi abia după aceea rachetele şi radarele sistemului WISLA fabricate în Polonia, vor fi preluate de armata poloneză.

WISLA este unul net superior faţă de Patriotul cumpărat de România. În loc de lansatoare cu 4 rachete pe rampă, polonezii au 16 rachete pe rampă, în loc de radar PESA cu acoperire 120°, polonezii vor dispune de un nou radar AESA cu acoperire de 360°. Polonezii au refuzat rachetele PAC-2 GEM/T, de aceea, în loc de 226 de rachete PAC-2 GEM/T şi PAC-3 MSE (rază de acţiune 160 km), polonezii vor avea peste 1.000 de rachete SkyCeptor (rază de acţiune 300 km). SkyCeptor este o variantă mai nouă a rachetei Stunner, realizată în cooperare de Raytheon, producătoare a Patriotului, cu firma Rafael din Israel. Preţul unei rachete PAC-3 MSE, achiziţionată de România, este de 4,5 milioane de dolari SUA, în timp ce SkyCeptor/ Stunner, care va fi produsă de Polonia, costă 450.000 dolari SUA. Spre deosebire de România, Polonia va primi şi un sistem automatizare a conducerii IBCS, aflat în faza de testare de firma Raytheon şi care gestionează informaţii de la alte radare decît ale bateriilor Patriot (avioane de alarmare îndepărtată AWACS, de pe nave de luptă sau de la sol). Utilizînd IBCS, bateria WISLA poate lansa rachetele înainte ca ţinta să apară pe radarul său.

Cum de Polonia a ştiut să aleagă cea mai bună variantă şi România pe cea mai proastă?

În August 2013, compania americană Raytheon, producătoare a Patriotului, şi firma Rafael, din Israel, au început colaborarea pentru realizarea unui sistem Patriot avansat, de generaţia a patra. Acest sistem a fost botezat David’s Sling („Praştia lui David”) şi beneficiază de o nouă rachetă de interceptare cu rază mai mare de acţiune, datorită adăugării celei de-a doua trepte, denumită Stunner. Raytheon a făcut primul test de lansare cu racheta Stunner pe 25 noiembrie 2012. Guvernul SUA subvenţionează programul dezvoltării de rachete al Israelului şi a contribuit cu 330 milioane dolari SUA la proiectarea sistemului David’s Sling. Anterior, Raytheon a colaborat cu Rafael şi la realizarea sistemului Iron Dome, destinat interceptării rachetelor cu rază scurtă de acţiune, a proiectilelor de artilerie de calibru mare şi a mortierelor.

Sistemul David’s Sling are o rază de acţiune de 300 km, faţă de 160 km cît are Patriotul clasic, dispune de un radar AESA israelian, cu acoperire de 360°, faţă de 120°, cît are Patriotul, şi lansatorul are pe rampă 16 rachete capsulate, faţă de 4 cît are Patriotul. Viteza rachetei Stunner este de 9.261 km/h, faţă de 5.000 km/h a Patriotului şi plafonul lui Stunner este de 75.000 m, în timp ce al Patriotului este de 24.200 m. Pe lîngă canalul de dirijare radar consacrat al Patriotului, Stunner mai are la bord şi un echipament electrono-optic autonom de dirijare (cameră TV şi Infraroşu) şi o linie de date cu sistemul automatizat de conducere prin care se pot transmite noile coordonate ale ţintei, depistate de radarul unui avion AWACS. De menţionat că în 2006, Israelul a dislocat prima sa baterie Patriot în oraşul Haifa pentru a-l proteja de rachetele lansate de Hezbollah din Liban. În 2012, a doua baterie Patriot a fost dislocată în Galileea pentru a preveni posibilele atacuri din Siria, ţară aflată în război civil. În 2015, Isralelul a mai primit 4 baterii Patriot înarmate cu rachete PAC-2, la mîna a doua, din Germania. Bateriile Patriot israeliene erau înarmate cu rachete PAC-2 GEM/T şi PAC-3 MSE.

Pe 2 aprilie 2017, două baterii David’s Sling au devenit operaţionale în armata israeliană, înlocuind bateriile de rachete Patriot care au fost scoase la vînzare. Datorită razei mari de acţiune, pentru teritoriul mic al Israelului, aceste două baterii sînt suficiente, înlocuind cele şase baterii Patriot existente. Cele două baterii David’s Sling au cîte 8 lansatoare x 16 rachete Stunner pe rampă, aşadar pot lansa simultan 258 de rachete, faţă de 112 rachete cîte pot lansa cele 7 baterii Patriot româneşti. Iar cele 8 baterii WISLA poloneze pot lansa simultan 864 de rachete SkyCeptor.

Interesant este că Polonia s-a orientat în 2014 către sistemul David’s Sling, numai că SUA au blocat contractul dintre Polonia şi Israel. Întrucît peste 60% din rachetele Stunner sînt construite în SUA. În cele din urmă, în 2017, Polonia a obţinut o soluţie de compromis care o avantajează.

O situaţie similară pentru România a apărut şi în 2008, cînd Congresul SUA a aprobat posibilitatea vînzării a 24 F-16 block 50-52 (noi) şi alte 24 F-16 block 25 C/D, vechi, de la aviaţia americană (fabricate din 1988-1991) şi modernizate. Totul cu armament inclus la preţul de 4,5 miliarde dolari. Pînă la urmă, am luat 12 avioane F-16 A/B uzate din Portugalia (fabricate în 1983-1984) la preţul de 670 de milioane de euro.

O altă gafă s-a petrecut în 2010, la summitul NATO de la Lisabona, cînd SUA i-au propus lui Traian Băsescu amplasarea scutului anti-rachetă la Deveselu. Acesta n-a ştiut că instalaţia de lansare a rachetelor este un vls Mk-41 (sistem de lansare vertical), luat de pe un distrugător al marinei americane. Care, fiind universal, mai poate lansa rachete de croazieră, dar şi rachete antiaeriene cu rază mare de acţiune, similare Patriotului (RIM-66, RIM-67 şi RIM-174 ERAM ), şi rachete AA cu rază medie şi mică de actiune (RIM-162/RIM-7 Sea Sparrow). Dacă preşedintele şi guvernul României obligau partea americană să respecte prevederile Tratatului pentru amplasarea scutului de la Deveselu, el trebuia înarmat de SUA şi cu rachete antiaeriene americane. Tratatul româno-american care stă la baza amplasării scutului antirachetă de la Deveselu conţine un articolul V, aliniat 11, care precizează: „Statele Unite vor fi responsabile de asigurarea securităţii şi protecţiei pentru Facilitate. În aplicarea Acordului de cooperare în domeniul apărării (…), Statele Unite se vor coordona şi vor coopera cu România în privinţa planificării pentru securitate şi protecţie, atît înainte, cît şi după ce Sistemul de Apărare Împotriva Rachetelor Balistice al Statelor Unite în România devine operaţional”. Aceste rachete antiaeriene americane acopereau o mare parte din teritoriul României. Rachetele antiaeriene RIM-66 au o rază de acţiune 167 km, RIM-67 de 185 km, RIM-174 ERAM de 241–496 km şi RIM-162/RIM-7 Sea Sparrow 19-50 km, astfel scutind cele 3,9 miliarde de dolari SUA pe care trebuie să le plătim inutil pentru sistemele Patriot.

(D.V.)

Independenţa statelor europene de gazul rusesc, mit sau necesitate?

in Polemici, controverse

 

O situaţie oarecare prezintă interes atunci cînd este privită prin prisma intereselor de moment. Dacă azi ea e descrisă în culoarea roz, mîine interesele se schimbă şi apare în culori sumbre. În perioada războiului rece, gazul rusesc a constituit sprijinul necesar pentru dezvoltarea economiilor statelor socialiste, dar şi a Austriei, Germaniei, Finlandei, Italiei şi a altor state europene. Azi, majoritatea statelor foste comuniste sînt membre NATO şi Rusia este considerată inamicul numărul 1 al NATO. Dacă pe plan militar este imposibil fără un conflict nuclear, economic, Rusia poate fi puternic subminată, prin încălcarea regulilor liberului schimb, împiedicînd-o să-şi desfacă produsele în Europa. Şi cel mai vandabil produs rusesc este gazul natural. De aici o întreagă poveste halucinantă, în care fostele state socialiste, încurajate de peste Ocean şi fără alternative viabile, şi-au amintit că trebuie să devină independente energetic faţă de Rusia. Cu costuri imense şi fără să se ştie că strategia energetică a Rusiei în Europa a fost construită pe principiile ştiinţei militare şi de aceea Rusia are soluţii de rezervă. Totuşi, nu trebuie să uităm că energia reprezintă astăzi elementul vital, de care depinde dezvoltarea statelor europene şi că gazul natural este o sursă de energie mai puţin poluantă. Cine cîştigă? Cine are de pierdut din acest joc?

Teatrele de acţiuni militare (TAM), terestre sau maritime, sînt noţiuni din ştiinţa militară care definesc un spaţiu geografic de mărimea unui continent sau a unei părţi dintr-un continent, în care se desfăşoară operaţiile militare propriu-zise. Obiectivele strategice sînt alte elemente esenţiale din ştiinţa militară care se referă la centrele economice şi politice de importanţă vitală (surse energetice, de materii prime, reţele de transport energetic, complexe industriale etc.) care se află în respectivul teatru de acţiuni militare. Cucerirea obiectivelor strategice sau asigurarea controlului asupra acestora are drept rezultat schimbarea raportului de forţe dintr-un teatru de acţiuni militare.

Pentru a se deplasa către obiectivele strategice din adîncimea unui teatru de acţiuni militare, se caută cele mai facile şi directe reţele de căi de comunicaţii terestre, denumite direcţii strategice. Direcţiile strategice terestre reprezintă fîşii imaginare, largi şi adînci pe care se pot duce operaţii militare. Atunci cînd e cazul, în cadrul unei direcţii strategice terestre pot exista mai multe direcţii operative care permit manevre de ocolire a terenului greu accesibil şi prin aceasta realizarea unei convergenţe către obiectivul strategic. Ca la orice linie dreaptă din geometrie, pe o direcţie strategică sînt permise ambele sensuri de deplasare.

Tot în teatrele de acţiuni militare mai există şi aliniamente strategice, elemente geografice importante (lanţuri muntoase, cursuri de fluvii, litoralul maritim etc.) care marchează începutul sau sfîrşitul unei etape a operaţiei strategice. Cucerirea unui aliniament strategic influenţează realizarea scopurilor operaţiei în teatrul de acţiuni militare.

Rusia se află pe locul întîi în lume în ceea ce priveşte rezervele de gaze naturale. Încă din perioada războiului rece, oamenii de ştiinţă sovietici au intuit că ţările din Europa posedă resurse energetice reduse şi aşa s-a ajuns la o piaţă uriaşă de desfacere pentru gazul rusesc. De aceea, începînd din 1960, URSS a construit o întreagă reţea de conducte, numită Drujba (Prietenia) pentru aprovizionarea cu gaze a Europei. Azi, gazele ruseşti asigură 34% din consumul Europei, cu tendinţa să urce la 40% în următorii ani. În condiţiile în care producţia europeană scade îngrijorător, datorită epuizării rezervelor de gaze din Marea Nordului.

Traseul gazoductelor construite în perioada sovietică a fost astfel conceput pentru a se suprapune cu trei din cele patru direcţii strategice ale Teatrului de acţiuni militare din Europa (direcţiile Baltică, Bielorusă şi Ucrainiană). Trebuie amintit că cele patru direcţii strategice ale Teatrului de acţiuni militare din Europa sînt: Baltică, Bielorusă, Ucrainiană şi Balcanică. Şi că reţeaua de gazoducte ruseşti din Europa este operată de gigantul Gazprom.

Direcţia strategică Baltică pleacă din Munţii Urali, traversează cîmpia nord-europeană şi se termină pe litoralul Mării Baltice, pe teritoriul Estoniei, Letoniei şi Lituaniei. Nu există obstacole de teren pe această direcţie strategică, ceea ce facilitează manevra de forţe şi mijloace la scară largă. Pe 22 iunie 1941, Germania, împreună cu aliaţii săi, a declanşat agresiunea militară împotriva URSS. Conform planului Barbarossa, pe direcţia strategică Baltică a trecut la ofensivă Grupul de Armate Nord, avînd ca obiectiv strategic cucerirea oraşului Sankt-Petersburg. Odată cu admiterea Ţărilor Baltice şi a Poloniei în NATO, aceste state au simţit nevoia independenţei de gazul rusesc. În 2016, au fost date în folosinţă terminale pentru gaz lichefiat, adus cu nave speciale din Qatar, Norvegia şi mai nou din SUA care asigură în proporţie de aproape 30% necesarul Ţărilor Baltice şi Poloniei. Cel mai avantajos preţ la gaz natural lichefiat (LNG) fiind cu 50% mai mare decît cel perceput de Rusia, prin cea mai costisitoare rută, cea prin Ucraina. În portul Rotterdam funcţionează cel mai mare terminal de gaz natural lichefiat (LNG) din lume, care lucrează la capacitate minimă din lipsă de comenzi. Dacă transportul LNG cu nave de la mare distanţă ar fi rentabil, cel puţin vestul Europei, dacă nu întreaga Europă, ar trebui să fie aprovizionată prin portul Rotterdam.

Rusia şi-a luat din timp măsuri de prevedere şi din toamna anului 2012 a dat în folosinţă conducta de gaze North Stream, care transportă gaze din Rusia pînă în Germania, pe sub Marea Baltică, ocolind Ţările Baltice şi Polonia. Gazoductul are o capacitate de 55 miliarde metri cubi/an. Germania doreşte acum construirea unei noi conducte North Stream 2, cu acelaşi debit ca şi North Stream 1, cu toată opoziţia Uniunii Europene.

Direcţia strategică Bielorusă are ca origine localitatea rusă Samara (aflată pe fluviul Volga), străbate vestul Rusiei, teritoriul belarus, pe cel al Poloniei şi se opreşte la Berlin. Obiectivul strategic al acestei direcţii este oraşul Moscova. Nici pe această direcţie formele de relief nu ridică probleme în realizarea manevrei de forţe şi mijloace. Conform aceluiaşi Plan Barbarossa, pe direcţia strategică Bielorusă a trecut la ofensivă Grupul de Armate Centru, concentrate în Polonia, cu scopul strategic de a cuceri oraşul Moscova. Cea de-a doua ramură a reţelei Drujba a devenit, în zilele noaste, subreţeaua Yamal şi aprovizionează Germania şi Belarus, tranzitînd Polonia. Începînd din 2008, filosofia energetică a Rusiei a suferit modificări determinate de multiplicarea de aproape cinci ori a necesarului de gaze al Germaniei şi Franţei, care s-au reflectat în reorientarea traseelor reţelei Drujba. De aceea, o mare parte din volumul de gaze ruseşti a fost redirecţionat de pe direcţia strategică bielorusă pe cea baltică, prin gazoductul North Stream.

Direcţia strategică Ucrainiană porneşte de la oraşul Volgograd (fost Stalingrad), urmează estul şi sudul Ucrainei, ajunge la Bratislava (Slovacia), apoi la Viena şi se opreşte la München. Planul Barbarossa, al Germaniei naziste, a alocat direcţiei strategice ucraienine Grupul de Armate Sud. Pe direcţia de ofensivă a acţionat Subgrupul de Armate B, cu misiunea de a înfrînge rezistenţa apărătorilor de la Kursk şi Stalingrad, urmînd să se deplaseze ulterior de-a lungul fluviului Volga, pînă la vărsarea lui în Marea Caspică, la Astrahan. Pe teritoriul Ucrainei, sovieticii au dezvoltat cea mai vastă reţea de conducte, cu scopul aprovizionării Austriei, Cehiei, Slovaciei, Sloveniei, Italiei, Ungariei, României, Moldovei, Bulgariei şi Greciei.

După schimbarea orientării politice a Ucrainei, generate de Euromaidanul din 2014, Rusia consideră ca nesigură aprovizionarea prin această reţea de conducte, iar Ucraina a devenit un partener indezirabil pentru Rusia. Conducta prin care România este alimentată de Gazprom are punctul de intrare din Ucraina, pe la Ostrov, în judeţul Tulcea, şi prin ea se alimentează acum şi Grecia, şi Bulgaria. De aceea, Gazprom caută soluţii pentru a transfera gazul spre beneficiarii europeni, pe direcţia strategică Balcanică.

Direcţia strategică Balcanică este o punte de legătură cu continentele asiatic şi african. Spre deosebire de celelalte direcţii strategice, cea balcanică are parte de un teren accidentat, greu accesibil, motiv se descompune pe două articulaţii, numite direcţii operative.

Direcţia operativă Turcă porneşte de la Istanbul şi face trecerea de pe continentul asiatic, prin strîmtorile Bosfor şi Dardanele. Ajunge la Burgas, în Bulgaria, după care, la rîndul ei, se bifurcă. Prima variantă străbate Carpaţii Meridionali ai României, ajunge prin poarta Mureşului la Belgrad-Pancevo sau prin poarta Someşului, la Budapesta. A doua variantă pleacă pe direcţia vest, devenind paralelă cu lanţul Munţilor Balcani şi ocoleşte teritoriul României. Ea ajunge pe teritoriul Serbiei la Niş, apoi la Belgrad şi Pancevo, străbate teritoriul Ungariei, unde se uneşte cu prima variantă şi se opreşte la Viena.

Direcţia operativă Greacă îşi are originea în portul Thesalonic, locul unde, în primul război mondial, un contingent militar englez şi francez a debarcat, deschizînd un nou front în Balcani. De la Thesalonic, direcţia operativă Greacă urmează culoarul rîului Vardar pînă la Skopje (Macedonia), de unde schimbă cursul spre nord, ajungînd în Serbia, pe rîul Morava, pînă la Niş, unde face joncţiunea cu direcţia operativă Turcă. În al II-lea război mondial, germanii, italienii şi ungurii au declanşat operaţiunea ofensivă din 6-23 aprilie 1941, soldată cu ocuparea Iugoslaviei şi Greciei. Forţa de izbire a fost concentrată în Austria şi direcţia principală de ofensivă s-a suprapus pe direcţia operativă Greacă.

A doua mare modificare a traseelor reţelei energetice a Rusiei preconizează deschiderea celei de-a patra direcţii strategice a teatrului de acţiuni militare Europa, Direcţia strategică balcanică. Această campanie priveşte şi România, care are o poziţie centrală pe direcţia strategică balcanică şi o impresionantă infrastructură naţională de transport a gazelor, creată în epoca socialistă, utilizată în prezent la o capacitate minimă. Primul pas a fost făcut de ruşi în 2005, cînd Gazprom a dat în funcţiune gazoductul Blue Stream, care traversează Marea Neagră, ajunge în partea asiatică a Turciei şi se opreşte la Ankara. Debitul acestui gazoduct asigură doar 30% din necesarul de gaze al Turciei. În 2017, a început construcţia gazoductului Turkish Stream, tot pe sub Marea Neagră, şi care va fi gata în 2019. Intrarea pe uscat a conductei va fi la Kiyiköy, localitate situată la 110 km nord de Istanbul şi 50 km de graniţa cu Bulgaria. Prin acest gazoduct, Rusia speră să-şi creeze coridorul sudic de gaz al Gazprom pentru a înlocui reţelele din Ucraina. Gazprom are în vedere construirea de tronsoane de conectare cu Bulgaria, Grecia, Macedonia, Muntenegru, Bosnia-Heţegovina, Croaţia, Slovenia, Serbia, Slovacia, Cehia şi Austria.

Întrucît din 2019 toate celelalte state ar putea fi racordate la Turkish Stream, Ucraina, Republica Moldova şi România (care sînt aprovizionate pe direcţia strategică ucrainiană) ar trebui să se descurce fără gaz rusesc. Prin Turkish Stream, ruşii ar dori să înlocuiască proiectul abandonat South Stream, care pornea de la portul Anapa de pe litoralul rusesc, traversa Marea Neagră pînă în Bulgaria, la Varna, străbătea teritoriile Bulgariei, Serbiei, Ungariei, Slovaciei, Cehiei şi Austriei. Gazprom a fost obligat să renunţe la South Stream datorită opoziţiei Uniunii Europene. Gazoductul Nabucco, susţinut de UE, a fost şi el un proiect abandonat datorită imposibilităţii tehnice de a furniza gazul necesar. Conducta Nabucco, pornea de la Erzurum, din Turcia, trecea prin Istanbul şi se termina la Baumgarten, în Austria via Bulgaria, România şi Ungaria. Aşadar, două proiecte energetice care se suprapuneau pe Direcţia Strategică Balcanică.

România îşi asigură 18-20% din gaze ruseşti, totuşi caută soluţii pentru a nu mai apela la acesta. O variantă ar fi proiectul AGRI (Azerbaidjan–Georgia–România Interconnector), care constă în transportul gazelor naturale provenite din Azerbaidjan, prin Georgia (unde ar trebui construit un terminal de lichefiere la Kulevi, de pe malul Mării Negre), apoi cu vase de tip tanc LNG (gaz natural lichefiat) la Constanţa, unde ar trebui construit un alt terminal, de regazeificare a LNG. Pentru a dispune de gaz, AGRI depinde de momentul cînd va fi lansată cea de-a doua fază de exploatare a zăcămîntului de la Shah Deniz, din Marea Caspică, la care sînt acţionari British Petroleum, Statoil (Norvegia), Naftiran Intertrade Company (NIOC – companie iraniană de petrol şi gaze, partener Gazprom), Total din Franţa (partener GazpromNeft, subsidiară Gazprom), LukAgip (joint venture Lukoil Rusia – Agip Italia), TPAO (compania naţională turcă de petrol şi gaze, partener Gazprom în Turkish Stream) şi SOCAR (compania azeră de stat).

Cum AGRI nu este rentabil doar pentru aprovizionarea României, costurile estimate pentru a prelua consumatorii din reţea de conducte Gazprom din Ucraina sînt imense. În condiţiile în care nu există investitori şi nici unul dintre statele participante nu deţine know how în tehnologiile GNL. Şi nici nu dispune de un singur vas cisternă de tip GNL.

Un lucru esenţial este acela că livrările concurenţilor din Asia Centrală (Azerbaidjan, Kazahstan, Turkmenistan, Uzbekistan şi Iran) către Europa trebuie să tranziteze Rusia. Ceea ce reprezintă pentru moment un impediment major, care în viitor s-ar putea rezolva. Sau poate că nu. Rusia a demarat un plan de extindere, prin care va redirecţiona o parte din gazul destinat Europei, pe piaţa asiatică. Gazprom şi CNPC (compania de gaze şi petrol din China) au un acord pentru livrarea de gaze în următorii 30 de ani, în valoare de peste 400 miliarde de dolari. Acordul prevede ca Gazprom să livreze Chinei, în 2018, 38 de miliarde de metri cubi de gaz. Treptat, Gazprom urmează să asigure Chinei 160 de miliarde de metri cubi de gaz/an, adică tot atît cît livrează acum Europei.

(D.V.)

 

Una e să fii comediant şi alta comediograf (2)

in Lecturi la lumina ceaiului/Polemici, controverse

 

Capitolul III: În „Las Fierbinţi“ e nevoie de personaje noi

Cu un aer proaspăt şi o nouă anvergură a personalităţii. Cum ar fi: un inspector şcolar: etnobotanice, diplome de Bac, proxenetism. Sau doctoriţa Milgama. Alcoolică şi marijuana. Dar şi afaceri cu medicamente, raportări false la CAS de tratamente costisitoare. Amestecată în trafic de organe şi în vînzări de copii. Amanta popii, e cureaua de transmisie între dispensar şi cimitir. Aistenta ei, domnişoara Cordelina, e nimfomană. ,,Nu vă doresc, fetelor, să vă facă unii poştă de fată mare!” (pe cînd controla elevii de păduchi). Sau popa. Prim-plan cu el: şaşiu şi cu ochii verzi. Piei, Satano! Are o viaţă agitată. Contrabandă cu lumînări, cruciuliţe şi tămîie; speculă cu locuri de veci; suprapreţ la nunţi, botezuri şi înmormîntări; chiloţi şi sutiene prin altar; parastas în ţigănie: bătaie şi cuţite. Dar popa, ciripitor şi înainte, şi acum, cade în picioare. (Cu năravurile sale, Talpa-Iadului ar putea furniza material pentru un serial întreg.) Sau un Nabab local, care ţine în mînă tot negoţul. Cîrciumi şi benzinării, moara, bazarul, un atelier şi o spălătorie auto, materiale de construcţii, transporturi, cămătărie, droguri… Cine îl supără, pîn’ la ziuă, DNA şi ANAF cad pe capul ăluia ca iarna pe casa săracului. Acesta e Bobiţă, care e musai să aducă cu Dragnea.

Capitolul IV: Diferite aspecte locale

* În Gara Fierbinţi au apărut cîteva zeci de vagoane ruginite. Motiv pentru ţigani să dea atacul cu aparatele de sudură. Dar nici autorităţile locale nu dorm. Normal, măcel. Smurdul, Poliţia şi Parchetul… Belsteme şi lacrimi. Dar apare Bombonel, şi neînţelegerea se clarifică. Vagoanele erau ale lui… (Încă 2-3 episoade)

* Baza militară americană de la Fierbinţi. Zona mişună de agenţi CIA. Dar şi de-ai noştri, în căutarea unor eventuale şpăgi. Începe treaba: ţiganii şmenuiesc un tanc. Protest la Cotroceni, jugulara umflată pe gîtul lui Hans. Intervine telefonic însuşi Iohannis, care dezavuează şi înfierează. Dar şi Ardiles palmează o rachetă, pe care i-o mărită lui Firicel, interlop de talie europeană. De la el, racheta ajunge la ISIS. Scandal cu implicaţii planetare. Mai ales că, prin zonă, mişună şi ruşii. Cum v-am spus, Vasile… De atunci, camere de supraveghere, microfoane, drone, acoperiţi şi descoperiţi. Stare de asediu.

* Se simte nevoia unor actori care să-i întruchipeze pe Băse, Iohannis, Bombo şi alţii. Dar şi acţiuni în care să fie implicaţi derbedeii ăştia.

* De căutat şi reactivat actorul Radu Gabriel (vechiul primar), acum, mare şmecher la judeţ. A stat 4 ani la Poarta Albă şi a învăţat cum se fac dosarele pentru fonduri europene. Are şi el un tic verbal: ,,Fără 50%, nici nu mă dau jos din pat!”.

La fel şi actriţa aceea în rochie albastră, care a jucat-o pe sora Geaninei, pe la început. Cam urîţică, dar sexi şi cu chiloţii la vedere. Ideală pentru un rol mai consistent de paraşută. Ofiţer SRI.

Încheiere

Dacă nimic bun nu se întîmplă în România, să nu se întîmple nici în serialul ,,Las Fierbinţi”, văzut ca un loc al pierzaniei, o copie în alb şi negru a strălucitorului Las Vegas.

Sfîrşit

PAUL SUDITU

Hitler, în fiecare din noi

in Polemici, controverse

De ceva timp, ani să fie, asistăm la diferite anotimpuri sîngeroase. După primăvara musulmană, a urmat vara fără de sfîrşit siriană şi, la scurt timp, iarna ucrainiană începută pe Maidan. Probabil că va urma toamna rusească sau chiar una ceva mai oblică, chinezească, în timp ce zilele fierbinţi din Orientul Mijlociu se preling de zeci de ani în aceeaşi direcţie, cea a morţii. Trăim vremuri importante, în care schimbările se întîmplă ceva mai rapid, de parcă nici Istoria nu mai are răbdare. Privim impasibili cum oamenii mor prin statistici.

În Siria au murit sute de mii de oameni. Nu ne pasă, sînt doar nişte arabi pînă la urmă. Au mai murit nişte sute, prin Palestina. Nu ne pasă, sînt şi ei pe acolo. Au mai murit nişte ucrainieni, cîteva sute şi ei. Nu ne pasă, în fond şi ăştia sînt ruşi. Au mai murit nişte ruşi, tot prin Ucraina. Nu ne pasă, tot ruşi sînt. Mor zilnic oameni prin Irak, nici nu mai ştiu la ce cifră s-a ajuns. Lasă-i să rămînă în statistici. Nu ne pasă! Prin Serbia la fel mureau, dar erau victime colaterale. Mureau sîrbi, mureau albanezi, croaţi, să nu mai spunem de bosniaci. Statistici! Îşi mai aminteşte cineva de ei, de anii ’90? Îşi mai aminteşte cineva de acel război început prin ’91 şi terminat prin ’99? Cîţiva sau foarte puţini, pentru că, dacă îşi mai amintea cineva, vedea cîtă asemănare este între Iugoslavia din ’90 şi Ucraina. Moarte, armament NATO şi puşti ruseşti.

Oameni mor zilnic, unii vinovaţi şi alţii doar colateral. Mor taţi şi mor mame, mor copii şi bunici laolaltă. Cui îi pasă, însă? Ei sînt acolo, ei mor acolo, ca soldaţi sau ca simpli civili. Au avut ghinionul de a se afla la locul nepotrivit, în timpul nepotrivit. Pentru că, dacă se aflau într-un avion şi dacă Occidentul era ţara de origine, altfel se punea problema. Nu contează cine te dă jos de pe cer cîtă vreme căderea ta ajută la pacificarea lumii sau, dimpotrivă, la găsirea unui nou Sarajevo. Sau măcar un radio Gleiwitz. Nu contează că ai murit doborît de ruşi, ucrainieni sau totul a fost o conspiraţie. Tu, cel care ai murit acolo, tu, occidental, vei beneficia de toată atenţia lumii şi o să revii pe pămîntul natal avînd un tricolor înfăşurat în jurul tău. Ai murit pentru o cauză bună, nu ca toţi ceilalţi, care poate stăteau la masă cînd bomba i-a secerat. Pentru că tu, victimă a unui sistem, indiferent cum te numeşti, vei fi vedetă mulţi ani de azi înainte, vei avea un monument şi numele tău are să fie scris pe pietre. Ceilalţi, acei zeci de mii de oameni ce mor, tot în conflicte, nu beneficiază de aşa ceva. Ei sînt arabi, ei sînt ruşi, poate chinezi şi ceva ucrainieni. Ei sînt statistici, tu însă eşti o victimă. Ei nu contează, în timp ce tu ai propria ta zi de doliu naţional.

Pentru că aşa este lumea asta, unii sînt mai aproape de Dumnezeu decît alţii şi unii sînt de rasă superioară, nu ca aceia care mor aşa, fără nici o noimă, prinşi în dărîmături sau pentru că terenul lor de sub casă aveau ceva petrol. Şi acest curent este din ce în ce mai prezent în lumea Secolului XXI, de la an la an, din ce în ce mai evident. Lumea se împarte între bogaţi şi săraci, între rase superioare şi inferioare.

Cam cum vedea Hitler, pe la mijlocul secolului trecut, împărţită lumea: rasa superioara ariană, care reprezenta zona de bază a celui de-al III-lea Reich, inclusiv zona Occidentală, şi rasele inferioare, poziţionate, ghinion, prin estul Europei, pînă departe, la Vladivostock. În viziunea lui Hitler, faptul că americanul de culoare, Jesse Owens, a cîştigat patru medalii de aur la Olimpiada de la Berlin, în 1936, a fost o eroare genetică, pentru că mintea lui nu concepea ca rasa ariană să fie mai prejos decît un om a cărui culoare a pielii era neagră.

Privind în prezent, doar ce se întîmplă, vedem că Hitler trăieşte în continuare şi s-a multiplicat în toţi aceia care asistă impasibili la ceea ce se întîmplă şi tac. Pentru că, tacit, se acceptă această realitate.

TANO

Delta

in Polemici, controverse

Se ştie că domnia gurilor Dunării cuprinde teritorii vaste şi misterioase. Actul creării uscatului e în mers continuu. Nămolurile anuale sporesc pămîntul nou asupra Mării Pontice în aşa măsură încît, de pildă, Chilia, care pe vremea lui Ştefan cel Mare era port maritim, astăzi se află la mai mult de patruzeci de kilometri în interior. Mulţi concetăţeni ai noştri, la Sulina, acum şaizeci de ani admirau jocul delfinilor pe valuri, într-o zonă în care astăzi se înalţă arborii grădinii publice. Aşa încît fluviul acesta e un ziditor fără hodină şi un grădinar harnic. Aluviunile se depun, fixînd o floră variată; generaţiile de stufuri căzute, întreţinute de fauna moartă a anilor, sporesc plaurul; plaurul devine ostrov; ostroavele se leagă cu grindurile şi cu ţara Deltei. Pe grindurile şi în ostroave, omul întemeiază grădinile. Nicăieri pe pămînt, cred, nu se află livezi de gutui ca undeva, pe Dunărea Veche; cele mai mari şi mai frumoase fructe le-am văzut acolo, în grădinile cu mere de aur ale basmelor. (…)

Toate sînt frumoase şi armonioase în acest ţinut, pînă ce Domnul-Dumnezeu vrea să fie vifore şi şi ape mari. Cum spune psalmul: ,,Genunea pe genune o cheamă/ Cu glasul vîltorilor./ Toate şuvoaiele şi valurile tale/ Peste mine au trecut”.

Atunci vine tumultul. Mînia stihiilor mătură păienjenişul oamenilor. Puhoaie negre curg pe deasupra luncilor. Furtunile rup plăviile şi le mînă în singurătăţi schimbate. Pămătufurile stufurilor zboară pînă sub nori, amestecate cu păsările în acelaşi vifor al spaimei. După aceea, domnia Dunării se luminează iar de zîmbetul Domnului-Dumnezeu.

De două decenii nu fusesem pe braţul Chilia. M-am dus iarăşi acolo acum cîţiva ani. Am abătut prin ascunzişuri, unde fuseseră odată grădini, şi acum nu mai erau; am văzut grădini noi, unde odinioară nu fusese nimic. M-am oprit la Vîlcov. Şi de la Vîlcov m-am dus să văd intrarea Dunării în mare. Erau colţuri care îmi rămăseseră în suflet. Avusesem noroc să le văd în ceasuri de tihnă, şi ascultasem într-o noapte cu lună privighetorile în sălcii mari, privind în răsărit solzii de lumină ai valurilor, în dunga unde apele dulci se amestecau în unda amară a Pontului. Cu şalupa de pe puntea căreia priveam toate, am plutit încet, ocolind locurile. Linia lor graţioasă se păstrase în tainiţele amintirilor mele. Însă iată că acum, plutind din nou pe acolo, nu le mai cunoşteam. Erau aceleaşi, dar erau altele. Ostroavele erau acum grinduri. Ostroave şi plăvii noi apăruseră. Marea era departe, dincolo de acele ostroave şi plăvii noi. Dunărea clădise cu grabă ţărm proaspăt, cu lunci de sălcii tinere. Privighetorile împinseseră mai către răsărit, în minunea nouă, cîntecele şi cuiburile lor.

Rareori poate cineva, într-o viaţă, să simtă ce am simţit eu în acel ceas: teroarea divină faţă de forţele eterne.

MIHAIL SADOVEANU

O istorie a cărţilor interzise (15)

in Polemici, controverse

 

„Ulise“

Autor: James Joyce

Data şi locul publicării iniţiale: 1918, Anglia; 1933, Statele Unite

Edituri: Sylvia Beach’s Shakespeare & Co.; Random House

Forma literară: roman

Rezumat

Scris în stil fluxul conştiinţei, acţiunea romanului ,,Ulise” se petrece într-o singură zi, 16 iunie 1904, şi relatează gîndurile, sentimentele, cuvintele şi faptele lui Leopold Bloom, ale soţiei sale, ale lui Molly, şi ale lui Stephen Dedalus. Romanul a fost deseori criticat, întrucît descrie în mod explicit plăceri senzuale şi zugrăveşte imagini sexuale foarte deschis. De asemenea, au fost făcute plîngeri în legătură cu folosirea frecventă a cuvintelor desemnînd organele genitale şi a unor metafore care ţin locul acestora.

Cele mai multe referiri erotice apar prin intermediul personajelor Bloom şi Molly. Hoinărind prin Dublin şi oprindu-se la mai multe baruri pe parcursul zilei, Bloom reflectă călătoria eroului epic Ulise, care a hoinărit timp de zece ani, înainte de a ajunge înapoi acasă, la credincioasa lui soţie. Bloom, un om obsedat de plăceri fizice şi senzuale, îşi aminteşte de experienţele sale sexuale pe tot parcursul acestei călătorii de o zi, rememorînd, de exemplu, o situaţie în care s-a năpustit, cu o pasiune dezlănţuită, asupra partenerei. Este, de asemenea, explicit în referiri emetice, descriind în detaliu un scaun, şi relatînd senzaţiile fizice pe care acesta le producea. De asemenea, adoră să mănînce „rinichi de oaie la grătar, care îi ofereau simţurilor sale atingerea unui difuz miros de urină”.

Molly este şi ea preocupată de astfel de elemente emetice şi de sex. Referirile sexuale sînt numeroase, dar descrierile apar într-o manieră fragmentară, cele mai multe fiind monologuri interioare ale personajelor.

Istoricul cenzurii

În 1922, Departamentul American al Oficiilor Poştale a ars 500 de exemplare din roman, atunci cînd s-a încercat introducerea lor pe teritoriul SUA, iar decizia tribunalului a fost împotriva cărţii. Primul proces în care a fost implicat romanul a avut loc în 1921, cînd John Sumner, secretarul Societăţii pentru Suprimarea Viciului, din New York, a confiscat un exemplar din revista ,,Little Review”, care conţinea un capitol din ,,Ulise”. Procesul a debutat la scurt timp după aceea, cu Margaret Head şi Jane Heap, redactori la revista în cauză, de partea apărării. Scriitorul John Cowper Powys şi regizorul Philip Moeller, chemaţi ca martori, au declarat că stilul lui Joyce este prea obscur pentru a fi înţeles de majoritatea cititorilor; cu toate acestea, tribunalul s-a pronunţat împotriva revistei şi, implicit, împotriva romanului.

Au început să apară ediţii piratate ale romanului, dar nici o măsură nu a mai fost luată pînă în 1932, cînd colectorul vamal a confiscat un exemplar al romanului, care trebuia să ajungă la Editura ,,Random House”, declarîndu-l obscen, pe baza Legii Vămilor din 1930. ,,Random House” a intervenit în această situaţie, întrucît editura pregătea deja o ediţie a romanului, pe care intenţiona să o distribuie în Statele Unite. Astfel, editura a solicitat o audiere, prevăzută de Legea Vămilor, cerînd scoaterea din cauză a titlului. În solicitările sale îndreptate către Curtea Federală New York, ,,Random House” a cerut ca romanul să fie citit în întregime şi ca pasajele declarate „obscene” să fie puse în contextul romanului. În procesul United States v. One Book Entitled „Ulysses”, judecătorul John M. Woolsey a respins acuzaţiile de obscenitate, afirmînd că, în ciuda „francheţei neobişnuite” a romanului, „nu detectez în vreun loc figura senzualistului. Consider că romanul nu este pornografie”. Mai departe, judecătorul argumenta că limbajul şi descrierile sînt perfect consecvente şi potrivite cu oamenii pe care Joyce îi prezintă. Cît despre „recurenta apariţie a temei sexului în mintea personajelor sale, trebuie să avem în vedere faptul că mediul era unul celtic, iar anotimpul era primăvara”. Judecătorul Woolsey a considerat că textul nu este obscen, judecînd după efectul pe care îl poate avea asupra omului mediu: ,,În mai multe pasaje pare a fi dezgustător, dar, deşi conţine, după cum am menţionat, multe cuvinte de obicei considerate obscene, nu am găsit nici o idee care să fie obscenă, sau să fie în slujba obscenităţii. Fiecare cuvînt al cărţii contribuie, precum elementul unui mozaic, la detalierea imaginii pe care Joyce încearcă să o construiască pentru cititorii săi”.

Guvernul a făcut apel la această decizie, la Curtea de Apel, în cazul United States v. One Book Entitled „Ulysses”, iar judecătorul Augustus Hand a reconfirmat decizia anterioară. În declaraţia explicativă, judecătorul spunea: „Considerăm că «Ulise» este o carte originală şi cu o abordare sinceră, care nu are ca scop promovarea depravării”. Guvernul a decis să nu facă apel la Curtea Supremă, punînd astfel capăt luptei, care a durat mai mult de un deceniu, pentru interzicerea romanului. De asemenea, acesta a fost un pas înainte spre libertate în lupta dintre moralişti şi editori. În esenţă, tribunalul a decis că daunele aduse de o carte „obscenă” trebuie judecate nu prin delimitarea unor pasaje, ci prin considerarea întregii cărţi. Astfel, dacă titlul în întregul său are o valoare literară, părţile obscene fiind importante pentru această valoare, cartea nu poate fi considerată obscenă. Rezumînd noua interpretare dată legii, judecătorul Augustus Hand declara: ,,Credem că testul potrivit pentru a verifica dacă o carte este obscenă este identificarea efectului său dominant (de exemplu: este promovarea depravării efectul dominant produs de lectura cărţii?). Aplicînd acest test, relevanţa părţilor imputabile pentru tema romanului, reputaţia lucrării, prin estimările unor cunoscuţi critici, dacă textul este modern, sau verdictul trecutului, dacă lucrarea este veche, sînt elementele necesare pentru obţinerea dovezilor; operele de artă nu vor obţine o reputaţie înaltă dacă obscenitatea este singura lor raţiune de a fi”.

Un efect semnificativ al verdictului a fost acela că i-a determinat pe judecători şi procurori să examineze cărţile în întregime, şi nu doar pagini izolate. De asemenea, decizia a permis editarea romanului în Statele Unite.

(va urma)

NICHOLAS J. KAROLIDES,

MARGARET BALD, DAWN B. SOVA

Top 10 închisori politice unde au fost aplicate cele mai grele metode de tortură

in Polemici, controverse

 

În perioada comunistă, 540.000 de deţinuţi politici, cu o medie a sentinţelor de cinci ani şi jumătate, au fost aruncaţi în temniţele sistemului totalitar. Dintre aceştia, 100.000 au decedat. Pînă azi, nimeni nu a fost tras la răspundere, acuzat şi condamnat pentru morţii Gulagului românesc. Autorităţile au identificat, însă, 35 de torţionari care se fac vinovaţi de torturi inimaginabile şi de moartea dizidenţilor politici. Cine sunt aceştia? Cum pot fi anchetaţi? Care este profilul torţionarului comunist? De ce statul nu a dorit anchetarea torţionarilor? Pînă în prezent au fost identificaţi 35 de comandanţi ai penitenciarelor comuniste, şefi ai temniţelor în care au fost încarceraţi liderii PNŢ şi PNL, epuraţi de regimul totalitar. IICCMER a descoperit şi „cartografiat” activitatea torţionarilor, concluzia fiind una singură: aceştia se fac vinovaţi de moartea a mii de deţinuţi politic. Datele au fost colectate şi pe numele lor au fost trimse plîngeri penale.

  1. Penitenciarul Aiud

Descriere – Închisoare de mari dimensiuni, Aiudul a concentrat între zidurile sale deţinuţi politici cu pedepse mari, proveniţi din toate categoriile politice şi sociale.

Condiţii de detenţie – Insalubritatea, frigul, foamea sau lipsa asistenţei medicale au condus la numeroase decese sau îmbolnăviri grave. În plus, „Zarca” Aiudului „oferea” condiţii şi mai grele celor care refuzau, la începutul anilor ’60, să se încadreze în procesul cunoscut sub denumirea de „reeducare tîrzie”, persoane considerate periculoase de către administraţie.

În proximitatea închisorii, locul numit Rîpa Robilor adăposteşte osemintele celor decedaţi la Aiud şi aruncaţi în gropi comune, mărturie a regimului criminal din această închisoare.

  1. Penitenciarul Sighet

Descriere – Sighetul a fost transformat, imediat după instaurarea regimului comunist, într-un loc de exterminare pentru elita politică, economică, militară şi culturală, fiind considerat chiar de către regim un loc cu specific aparte, destinat „deţinuţilor cu pedepse grele”.

Condiţiile de detenţie – Regimul de izolare, foamea, lipsa asistenţei medicale şi brutalitatea administraţiei au provocat moartea a numeroşi oameni politici sau ierarhi ai bisericii greco-catolice, nu mai puţin de 53 de decese fiind înregistrate în intervalul 1950-1955. Mormintele lor nu sînt cunoscute nici în prezent.

  1. Penitenciarul Jilava

Descriere – Deşi nu este recunoscut ca un penitenciar cu veleităţi de exterminare şi nici ca unul de executare a pedepselor (cu excepţia sentinţelor capitale), prin specificul său, Jilava s-a aflat printre cele mai dure centre de detenţie din perioada comunistă, caracterizat de o umiditatea excesivă, indiferent de anotimp, de temperaturi foarte scăzute iarna şi extrem de ridicate vara.

Condiţii de detenţie – A rămas de notorietate „primirea” deţinuţilor nou-veniţi, specifică acestui loc în perioada 1949-1952, cînd la conducere s-a aflat temutul Nicolae Moromete: aceştia erau introduşi în fort printr-un cordon de gardieni înarmaţi cu obiecte contondente, care-i loveau fără milă. Regimul drastic, alimentaţia proastă, suprapopularea, lipsa aproape completă a asistenţei medicale, relele tratamente, dar şi faptul că majoritatea deţinuţilor politici a trecut pe aici, fac din Jilava un punct de reper pe harta Gulagului românesc.

  1. Penitenciarul Rîmnicu Sărat

Descriere – Pe lîngă greutăţile materiale, deţinuţii încarceraţi în regim monocelular s-au confruntat cu o întreagă gamă de probleme generate de lipsa oricărui contact cu mediul exterior. Alături de Sighet, Rîmnicu Sărat este unul dintre penitenciarele care în mod cert a avut veleităţi de exterminare.

Condiţii de detenţie – Penitenciar de mici dimensiuni, Rîmnicu Sărat se remarcă prin rata crescută a deceselor în raport cu capacitatea de detenţie şi prin regimul de izolare deplină, unic în cadrul sistemului concentraţionar autohton.

  1. Penitenciarul Piteşti

Descriere – Mai mult decît oriunde, la Piteşti, deţinuţii supuşi procesului de „reeducare” au fost mutilaţi fizic şi spiritual într-o manieră ireversibilă.

Condiţii de detenţie – Socotit în epocă drept cel mai modern penitenciar, Piteştiul şi-a dobîndit o tristă faimă, în special din cauza fenomenului „reeducării”, care, pe lîngă decese în rîndul deţinuţilor, a produs traume ireversibile aproape tuturor celor care au trecut prin acest experiment.

  1. Penitenciarul Baia Sprie

Descriere – Deşi, spre deosebire de restul locurilor de detenţie, deţinuţii supuşi regimului de muncă forţată în minele de plumb beneficiau de o hrană superioară calitativ, aceasta nu acoperea nici pe departe efortul uriaş depus în subteran.

Condiţii de detenţie – Condiţiile dure de muncă, spaţiile insalubre, lipsa echipamentului adecvat, temperaturile extrem de ridicate, precum şi lipsa unei minime preocupări din partea administraţiei au condus la nenumărate accidente de muncă, unele dintre acestea soldate cu decesul celor în cauză. În plus, praful de plumb inhalat în mină a contribuit din plin la distrugerea sănătăţii deţinuţilor.

  1. Penintenciarul Peninsula

Descriere – Cunoscut în memorialistica detenţiei drept „Valea Neagră”, penitenciarul de la Peninsula a fost locul în care munca forţată depusă la Canal a mers pînă la exterminarea prin epuizarea deţinuţilor.

Condiţii de detenţie – Clima aspră, normele de lucru aberante, igiena precară sau lipsa echipamentului corespunzător, combinate cu alimentaţia insuficientă şi lipsa asistenţei medicale au transformat Peninsula într-o adevărată „vale a plîngerii”. Frecventele accidente de muncă, nu de puţine ori mortale, dar şi procedeul „reeducării” de tip Piteşti aplicat aici, fac din Peninsula unul dintre cele mai dure locuri de detenţie.

  1. Penitenciarul Gherla

Descriere – Cu toate că era o închisoare de dimensiuni mari, caracteristica principală a acestui penitenciar a constituit-o fenomenul suprapopulării, între 8 şi 12 persoane ocupînd o celulă destinată pentru două persoane. La începutul anilor ’50, Gherla nu a fost scutită nici de „fenomenul reeducării”, care a generat violenţe atroce, depăşind în anumite cazuri intensitatea „reeducării” de la Piteşti.

Condiţii de detenţie – Tortura, bătaia, hrana precară şi insalubritatea au însoţit în permanenţă traseul deţinuţilor politici de la Gherla, iar revolta acestora din 1958 a accentuat regimul inuman al administraţiei.

  1. Penitenciarul Miercurea Ciuc

Descriere – Aproape că nu există mărturie a fostelor deţinute politic care să nu indice Miercurea Ciuc drept cea mai dură închisoare pentru femei.

Condiţii de detenţie – Gerul, foamea şi tratamentul dur al administraţiei a produs consecinţe mai grave decît în oricare altă închisoare de gen. Rata deceselor a fost, de asemenea, crescută.

  1. Penitenciarul Făgăraş

Descriere – Supranumită „închisoarea poliţiştilor”, Făgăraşul a devenit loc predilect de detenţie pentru foşti poliţişti şi agenţi ai Siguranţei.

Condiţii de detenţie – Amenajată între zidurile reci şi groase ale cetăţii medievale, închisoarea de la Făgăraş s-a remarcat prin duritatea regimului aplicat celor consideraţi „instrumentele represive ale regimului burghez”.

Asistenţa medicală precară, alimentaţia proastă, insalubritatea, regimul dur de detenţie şi comportamentul inuman al administraţiei sînt caracteristice tuturor acestor locuri de detenţie, într-o măsură mai mare sau mai mică. În plus, trebuie ţinut cont de faptul că o astfel de evaluare depinde foarte mult de experienţa personală a fiecărui deţinut, acest top fiind, de bună seamă, unul subiectiv, cu scop de informare.

Cum a început totul.

Fenomenul închisorilor comuniste

După instaurarea regimului comunist, în 1946, România a intrat în „era” epurării violente a elitelor politice din perioada interbelică. PNL şi PNŢ au fost considerate partide ostile regimului impus de sovietici la Bucureşti şi, în scurt timp, liderii acestora au fost aruncaţi în puşcării, în contul unor infracţiuni inventate.

În 1948 a fost înfiinţată Direcţia Generală a Securităţii Poporului (Securitatea), care avea drept principală atribuţie achetarea elementelor ostile conducerii comuniste. Organul de represiune al comuniştilor era condus de Gheorghe Pintilie şi de adjuncţii săi, Alexandru Nicolschi şi Vladimir Mazuru, toţi trei agenţi ai Serviciilor Secrete sovietice.

Anchetele şi arestările Securităţii, desfăşurate fără încetare, ani de zile, au condus la suprapopularea închisorilor cu deţinuţi politici. În această perioadă, în Codul Penal au fost incluse infracţiuni cu denumiri elocvente pentru ceea ce avea să urmeze: „uneltirea contra ordinii sociale”, „subminarea economiei naţionale şi sabotajul contrarevoluţionar”; cei care se opuneau regimului erau catalogaţi oficial drept „duşmani ai comunismului”.

Potrivit istoricilor, fenomenul închisorilor politice a durat din ’54 pînă în ’63-’64, atunci cînd supravieţuitorii reeducării prin tortură au fost eliberaţi. Unele estimări arată că în această perioadă au fost încarcerate peste 500.000 de persoane, dintre ele pierind sub teroare 100.000.

„Modelul închisorilor politice din România a copiat modelul închisorilor politice din Uniunea Sovietică. Principalele caracteristici ale detenţiei politice erau: o formă de izolare eficientă, folosirea deţinuţilor la muncă forţată, un regim carceral agresiv şi violent, hrană puţină, frig, teroare”, explică Andrei Muraru, directorul Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.

Noi schimbări, apar temniţele politice

Pe 4 decembrie 1945, MAI emite un decret prin care reclasifică penitenciarele, acesta putînd fi numit „actul de înfiinţare al închisorilor politice”. Clasificarea penitenciarelor a fost făcută astfel: penitenciare pentru muncă silnică pe viaţă (închisoarea Aiud), penitenciare pentru muncă silnică pe termen limitat (Caransebeş, Craiova, Oradea şi Sighet), penitenciare pentru executarea pedepselor de temniţă grea, pentru executarea pedepselor corecţionale 2 la 12 ani (Piteşti, Ocnele Mari), pentru pedepse corecţionale de pînă la şase luni (Baia, Bistriţa, Rîmnicu Sărat etc.).

În 1948, a avut loc o nouă reclasificare a penitenciarelor: penitenciare de maximă siguranţă unde erau încarcerate elitele politice considerate elemente periculoase pentru societate: – Aiud, Gherla; a doua categorie era cea a penitenciarelor închise, destinate deţinuţilor cu grad sporit de periculozitate: Craiova, Galaţi, Tîrgşor, Ocnele Mari, Piteşti, Mislea; a treia categorie – penitenciare cu regim de maximă severitate: Rîmnicu Sărat, Sighet etc.

Începînd din 1949, regimul comunist a efectuat o nouă reprofilare a locurilor de detenţie, în funcţie de categoria socio-profesională a deţinuţilor, de vîrsta şi de orientarea politică: Piteşti (studenţi), Suceava, Aiud, Rîmnicu Sărat (legionari), Sighet (elita interbelică), Gherla (ţărani şi muncitori), Craiova, Galaţi (liberali şi naţional-ţărănişti). Criminalii de război se aflau la Aiud, alături de intelectuali şi de foşti membri ai Guvernului Antonescu.

La Canalul Dunăre – Marea Neagră se regăseau deţinuţi din toate categoriile de mai sus. Piteştiul şi Gherla au fost martorele unui experiment prin excelenţă violent: reeducarea deţinuţilor. Între 1949 şi 1955, au existat şi penitenciare cu un anumit specific: spitalele Văcăreşti, Tîrgu Ocna. Au existat de asemenea şi locuri de detenţie pentru femei: Mislea şi Miercurea Ciuc.

„Oficial, rolul acestor penitenciare era acela de reeducare, însă, în mod evident, cînd au avut de a face cu personaje care au participat la înfăptuirea Marii Uniri de la 1918, personaje precum Iuliu Maniu, Dinu Brătianu, Gheorghe Brătianu, evident că scopul nu a mai fost reeducarea. Era clar că scopul era eliminarea printr-un regim foarte dur”, explică Andrei Muraru.

Cine sînt victimele

În penitenciarul de la Rîmnicu Sărat, ICCMER a documentat moartea, în urma torturilor, a şapte deţinuţi politici: Ion Mihalache, Gheorghe Dobre, Gheorghe Plăcinţeanu, Victor Rădulescu-Pogoneanu, Romniceanu Mihail, Solymos Ivan, Constantin Pantazi.

La penitenciarul de la Sighetu Marmaţiei a decedat, pe 5 februarie 1953, Iuliu Maniu, cadavrul său fiind aruncat într-o groapă din Cimitirul Săracilor, de la marginea oraşului Sighet. Tot în închisoarea de la Sighetu Marmaţiei a murit, în 1952, Constatin Argetoianu, fost preşedinte al Consiliului de Miniştri, ministru de Justiţie, ministru de Finanţe şi ministru de Interne. Radu Portocală, avocat, om politic liberal, a decedat tot în închisoare de la Sighetu Marmaţiei, în 1952.

Acestea sînt doar cîteva exemple, numărul deţinuţilor politici exterminaţi în perioada de represiune ajungînd la 100.000 de persoane. „Mulţi dintre cei închişi nici nu au fost judecaţi într-un proces. La Sighet, mulţi au murit fără a avea vreo condamnare sau fără să fi fost inculpaţi”, spune Andrei Muraru, directorul IICCMER.

Profilul torţionarului

Torţionarul obişnuit avea următorul profil: individ fără prea multă educaţie, în general din mediul rural, membru al Partidului Comunist sau membru UTC, recomandat de autorităţile comuniste, extrem de zelos. „Erau persoane care dădeau dovadă de exces de zel. Reuşeau să îndeplinească la normă toate solicitările conducerii penitenciarelor. Nu existau dispoziţii clare prin care comandaţilor de penitenciare li se cerea să aplice torturi deţinuţilor politici. Cu toate acestea, ei aplicau un regim de teroare din propria iniţiativă. Făceau asta fără să fi primit o solicitare expresă printr-un document. Avem de-a face cu personaje care nu îşi puneau problema dacă deţinuţii pe care îi aveau în custodie beneficiază de un minim tratament”, susţine Andrei Muraru, directorul IICCMER.

Modul în care comandanţii de penitenciare au acţionat este încadrat într-un comportament deviant. „Nu au fost cazuri izolate. În anii ’50 a existat un adevărat fenomen. Torturile, frigul, înfometarea, munca silnică pînă la epuizare au fost aplicate şi la Sighet, şi la Rîmnicu Sărat, şi la Canal. Rezultatul acţiunii acestor comandaţi de penitenciare a fost moartea pe o scare largă a deţinuţilor politici”, spune Andrei Muraru.

Cum erau anchetaţi deţinuţii politici

Mărturiile şi documentele istorice arată că traseul deţinuţilor politici prin tenebrele gulagului românesc începea încă de la arestarea acestora. Ridicaţi de organele de Securitate ziua sau noaptea, de acasă, de la serviciu sau de pe stradă, deţinuţii erau transportaţi într-o maşină neagră, cu ochelari de tablă la ochi şi uneori cu capul între picioare. Ajunşi la sediul Securităţii existau cîteva posibilităţi: unii erau introduşi direct în anchetă, iar alţii erau lăsaţi să aştepte o perioadă de timp. În cursul aşteptării, o presiune psihologică se exercita asupra lor: neştiind de ce erau arestaţi, căutau în memorie posibile motive care să fi condus aici.

În tot aceast timp, strigătele celorlalţi deţinuţi accentuau groaza generată de izolare şi detenţia

într-un adevărat infern. Anchetele durau ore în şir, anchetatorii „muncind” în schimburi. O astfel de anchetă începea cu prezentarea informaţiilor autobiografice, indicarea persoanelor cunoscute şi precizarea faptelor ostile comise împotriva regimului. Refuzul deţinuţilor de a răspunde la întrebările anchetatorilor conducea la exercitarea de presiuni fizice şi psihice asupra deţinuţilor.

Biro Attila

Speranţele unei Românii disipate

in Polemici, controverse

Fie că vrem, fie că ne opunem cu toată fiinţa, există convingerea că pentru a merge mai departe este nevoie de o schimbare. Poate să fie la nivel politic, poate să fie doar economic, poate să fie la nivel sportiv, dar sigur este nevoie să fie la nivel mental.

În discuţiile unul la unul, la colţ de stradă sau în liniştea unei terase, se tot vorbeşte de faptul că noi, ca stat, nu avem mîndrie şi ne vindem ieftin. Ori de cîte ori sîntem abordaţi frontal, spunem că nu este OK ceea ce se întîmplă acum cu România, cu românii, că e mai bine afară, că acolo sînt şanse reale de a realiza ceva în viaţă. Majoritatea arată cu degetul către guvernanţi, dar sînt foarte puţini cei care îşi asumă responsabilitatea celor care ne conduc destinele. Noi i-am ales. Din ’90 încoace, tot noi îi alegem. Cel puţin la nivel declarativ, nimeni nu a venit să ne impună liderii şi din ceea ce se vede la lumina zilei, ei sînt ai noştri, dintre noi, aleşi de noi. Trebuie să ni-i asumăm, fie că sînt la putere, fie că sînt opozanţi de profesie.

Noi, ca naţiune, am fost mereu sub influenţa Mioriţei şi nu sînt puţini cei care declară că această baladă ne marchează pe noi, ca popor. Unde ne sînt liderii dăruiţi României? Unde ne sînt valorile? Aşa cum spunea un mare preşedinte american, mandatul de politician se reînnoieşte la fiecare patru ani, cel al patriotismului este pe viaţă.

Nu avem curajul de a răspunde la multe întrebări, dar atunci cînd ne întîlnim la un vin bun sau cînd cei cu care vorbim ne sînt apropiaţi, ne spunem off-ul şi recunoaştem că mai e mult pînă departe. Ne este teamă de succes sau de derizoriu? Românul nu are curaj să iasă în faţă decît atunci cînd are siguranţa că nu are ce să rişte. Un sentiment omenesc, la o adică. A risca este cea mai mare teamă a acestui popor şi frica de schimbare reprezintă poate cea mai mare frînă care opreşte orice pornire spre libertatea reală a României.

Acum ceva vreme, stăteam de vorbă cu un prieten bun, străin de meleagurile mioritice, care nu înţelegea de ce la un miting, cînd unul dintre participanţi a fost luat de poliţie, ceilalţi au stat şi s-au uitat. A completat că, la el în ţară, dacă acest lucru se întîmpla, respectiva dubă de poliţie era distrusă.

La noi, în România, acest lucru nu are cum să se întîmple, pentru că cel care doreşte să rişte ştie că are să fie lăsat de către ceilalţi. Cum, necum, în ultimii 27 de ani, cei care ne-au condus destinele au reuşit să ne aducă atît de multă neîncredere şi ură în stradă, încît nu doreşti să te expui aiurea. Ştii bine că strada nu are să fie de partea ta, aşa cum sînt şanse mari ca nici măcar prietenii să nu-ţi fie. Privind în urmă, mă tem de viitor. Privind la ceea ce s-a întîmplat pînă acum, mă îndoiesc că mai sînt şanse reale să ne revenim, ca naţiune. Atît clasa politică, cît şi cei care conduceau sindicatele, au avut grijă să compromită toată ideea de încredere a tot ce înseamnă stat.

Apar pe sticlă genii ale analizei politice, moguli ai partidelor şi tinere speranţe ale presei româneşti, persoane abilitate să discute vrute şi nevrute. Vin cu păreri, cu idei, cu probleme, dar nimeni nu spune ce crede cu adevărat, că de fapt nimeni nu mai are încredere în sistemul politic, sindical şi social al României. Oamenii sînt resemnaţi şi ştiu că încă nu a apărut cel pe care vor, de fapt, să-l urmeze. Vor merge şi se vor îmbrînci la te miri ce cozi, dar nu vor merge în Piaţa Victoriei să protesteze cînd este cu adevărat nevoie. Nu mai au pentru cine. Omul de rînd ştie că cei care sînt acum la putere, cît şi cei din o poziţie sînt aceiaşi de 27 de ani, că toţi fură, că politica este un mod de a te îmbogăţi şi nici pe departe nu reprezintă în mod real înfăptuirea miracolului românesc.

Sînt multe întrebări care se pun pe străzi, sînt mulţi oameni care doresc ca binele să revină pe plaiurile mioritice şi, ce este trist, există multă furie că nu se întîmplă nimic. Sîntem pe cont propriu.

Tano

Suspiciuni rezonabile de corupţie la Sectorul 4

 

Înţelepciunea nebunului

in Polemici, controverse

Revoluţie. Revoluţia e o înaintare pe loc. Nimic nu mai poate fi inventat după facerea lumii; doar dacă te situezi în afara ei şi creezi o lume nouă. Revoluţia nu adaugă nimic Ideilor lui Platon. Revoluţia franceză n-a fost o revoluţie, nici revoluţia rusă n-a fost o revoluţie. Nu există revoluţii, ci doar tehnici insurecţionale în bătălia pentru putre (Curzio Malaparte). Dacă e o ,,restructurare” a omului, aceasta s-a întîmplat o singură dată în timp, la apariţia lui Christos. Aşa am spus eu în temniţă: Domnule colonel – eram şase sute de inşi într-o curte închisă – nu veţi fi voi, comuniştii, niciodată revoluţionari pînă nu veţi imita pe cel mai generos zeu pe care l-a dat Istoria lumii, pe Christos. În parabola cu oaia rătăcită, un păstor părăseşte o turmă întreagă în căutarea unei oi. Să ştiţi, asta se cheamă ,,unanimism moral creştin”. Fiindcă în universul lui Christos, o celulă care mai palpită într-un muribund e mai valoroasă decît toate galaxiile posibile.

Ruşi. A încercat să-mi explice mie un diplomat rus precum că Moscova îşi trage rădăcinile de la Roma. I-am spus că nu se poate, pentru că toţi romanii ar fi îngheţat de frig la Moscova. Am fost întotdeauna foarte ostil ruşilor, pentru că şi ei ne-au fost nouă. Îmi aduc aminte că, într-o societate de diplomaţi, mi s-a spus că ruşii sînt un popor mesianic. Le-am răspuns că nu: ruşii sînt un popor numeros cu o obrăznicie mesianică şi care au preluat Byzanţul, considerîndu-se continuatorii strălucirii byzantine. Ruşii au un fel de umanitate indefinibilă. Am fost la Moscova şi nu pot spune despre ei că sînt individual tirani, deşi au practicat tirania. Pe de altă parte, nu cred să fi întîlnit vreun rus care să fie normal; asta nu mi-o pot explica decît prin faptul că, probabil, s-au corcit cu tătarii. Ce-şi închipuie ruşii? C-a fost pus jos Hitler, şi ei sînt vaccinaţi? Au intrat într-un teren minat: în spaţiul planetar al intereselor anglo-saxone, al negustorilor ăstora. Dacă eşti în calea unui automobil anglo-saxon, apare războiul. Păi ce-şi închipuie muscalii? Că ăia tolerează să stai în calea lor? Ăia s-au învăţat, anglo-saxonii, să fie stăpînii lumii – şi muscalii zic niet! Ei asta-i…! Păi hai să ne batem! I-am asemănat odată pe ruşi cu vacile care dau douăzeci şi cinci de chile de lapte pe zi şi apoi se baligă în şiştar. Ruşii sînt la fel de imperialişti ca Germania lui Hitler. Dar ei nu spun asta. Ruşii sînt mai perfizi. Cînd te ocupă şi te declari de acord, spun că eşti progresist, iar cînd le rupi fălcile, că eşti fascist şi reacţionar. Ruşii sînt mai abili politic decît germanii. Dovadă că au reuşit să facă din braşoava asta roşie, din ruşinea asta care e bolşevismul, o supraputere mondială, să impună Statelor Unite situarea bolşevismului la rang de supraputere. Mă întreba un rus, cu ani în urmă: – Domnule Ţuţea, cum vă explicaţi dvs. că noi, ruşii, întindem mîna Europei, şi ea o refuză sistematic? – Foarte simplu, aveţi un cancer mintal, se cheamă cancer ideologic marxist-leninist. Aruncaţi cancerul ăsta la gunoi, şi Europa nu numai că vă salută, dar şi vă recunoaşte, cum tradiţional aţi fost recunoscuţi, ca parteneri egali. Şi atunci, Europa se va întinde de la Atlantic la Vladivostok, iar America va fi a doua Albanie… Rusul e contraindicat la cugetare, ca sifilisul la sistemul nervos. Am făcut afirmaţia asta, pe care ulterior am retractat-o (ca să nu se creadă că e vorba de toţi ruşii, de marele popor rus), gîndindu-mă la Gorbaciov. Pentru că el spune: Situaţia economică a Uniunii – vasăzică după 70 de ani de marxism-leninism – e catastrofală. Punct. Şi apoi optează pentru leninism! Adică pentru cadavrul din Piaţa Roşie, care a creat dezastrul ăsta…

PETRE ŢUŢEA

Suspiciuni rezonabile de corupţie la Sectorul 4

in Polemici, controverse

 

De cîteva zile asistăm la o luptă surdă, la adăpostul unor hăţişuri birocratice şi al unor aşa-numite aspecte de ordin estetic, dintre reprezentanţii Primăriei Sectorului 4 şi difuzorii de presă. Cu alte cuvinte, fără a avea o minimă decenţă în ceea ce fac, cu barda abuzului într-o mînă şi cu un snop de buruieni de pace, în alta mînă, zbirii primarului Daniel Băluţă au început să ridice chioşcurile de ziare din acest sector, lăsînd pe drumuri familiile celor care le păstoreau, dar şi pe cei care se hrăneau spiritual cu produsul muncii celor care, de ani de zile, încearcă, plini de încăpăţînare, să arate că presa scrisă încă există.

Avînd probabil ceva de împărţit cu fostul ei mod de a-şi cîştiga pîinea, primarul general al Capitalei, o fostă ziaristă la vremea cînd încă era om, şi nu politician, Gabriela Firea, a pus gînd rău, se pare, tuturor chioşcurilor de ziare din Bucureşti, avînd probabil de dus la bun sfîrşit o comandă de la vreun posibil finanţator al campaniei electorale sau doar al partidului din care face parte. Pentru că, la ani de zile de la moartea, doar aparentă, a comunismului în România, nimic din ce se întîmplă în spaţiul public sau la adăpostul întunericului nu este la voia întîmplării. Nu putem crede că declaraţiile primarului Sectorului 4 sînt o realitate. Dimpotrivă, avem dreptul, dacă nu chiar obligaţia, ca ziarişti, dar, în primul rînd ca români, să ne întrebăm dacă nu cumva în spatele acestor cuvinte frumoase, gen „cosmetizare” şi „înlocuire cu ceva mai frumos”, nu se află, de fapt, un producător nemulţumit că banii cotizaţi în campania electorală nu au fost întorşi de la partidul pe care l-a sprijinit.

Să ne amintim, înainte de toate, ce a făcut Băsescu la începutul carierei de primar general, cînd a doborît chioşcurile, în totalitatea lor, acestea avînd la vremea respectivă autorizaţii de funcţionare, doar pentru că vrut el să „cosmetizeze” oraşul pe care îl păstorea. S-a dovedit că el pregătea, de fapt, drumul marilor lanţuri de magazine străine, care nu ar fi avut un aşa mare succes dacă românul doritor de o bere o găsea lejer lîngă casă, fără „cărucior de transport“. Este clar, acum, la 16 ani de la fapta imensă de trădare a fostului primar general şi, din păcate, preşedinte al României, Traian Băsescu, care a fost, de fapt, obiectivul distrugerii acelui minim de capital naţional care este gestionat de înteprinzătorii români. Acum ei nu mai există, dar copiii lor, şi nu numai, lucrează pe nimic în marile supermarketuri, la adăpostul unei legislaţii pe cît de stufoase, pe atît de generatoare de corupţie.

Revenind la ce se întîmplă acum, cînd s-a decis, peste noapte sau poate chiar în zori, ridicarea chioşcurilor de ziare şi de flori, de pe domeniul public, chipurile ca să fie înlocuite, trebuie să ne întrebăm cine cîştigă de fapt, pentru că cine pierde se ştie deja. Cînd pui la îndoială decizii trecute, dar ferme, ale Consiliului General al Capitalei, cînd încalci orice document pe care îl primeşti, care dovedeşte legalitatea existenţei acelor puncte de vînzare, înseamnă că eşti disperat, dar şi că ai acoperire, tu, ca primar şi om politic, la un nivel superior. Tu, această Bală politică la colţul gurii administraţiei locale din Bucureşti, pe ce te bazezi cînd vii şi distrugi viaţa celor care, cu bune, cu rele, stau de dimineaţă pînă seara la chioşcuri pentru ca toţi cei care încă mai citesc presa scrisă în ţara asta să aibă hrană sufletească, pe care ţie, Băluţă, nu prea îţi stă în FIREa să o ai!

Şi revenim, cine cîştigă? Ar fi foarte interesant de văzut ce prieteni cu firme ar putea asigura această comandă de înlocuire a chioşcurilor; ar fi interesant de văzut cine achită nota de plată, cine le gestionează şi cine va beneficia la final. Este interesant de verificat cine va prelua vînzarea de presă scrisă, de flori şi de acadele pentru politicieni în Sectorul 4 şi apoi, că nu se vor opri aici, la nivelul întregii Capitale. Este un caz în care Direcţia Naţională Anticorupţie – DNA – ar putea să îşi arunce un ochi, o ureche şi poate şi o pereche de cătuşe. Ce face acum Băluţă, prin modul lui de a aborda această problemă, indică faptul că este acoperit cumva, are o garanţie că, indiferent ce are să spună presa, cei din sector, bucureştenii, el nu va avea prea mult de suferit. Este clar că undeva există o factură neachitată şi ea va fi onorată, într-un fel sau altul, de către cei care acum sînt la butoanele mici ale primăriilor din Bucureşti. Pentru că ştim cu toţii că butoanele care contează sînt manipulate de alţii, nu de aceşti mitici de doi bani!

Tano

Din ciclul „Cum s-au înstrăinat resursele naturale ale României“ (1)

in Polemici, controverse/Război corupției

Documentaţii secrete în Occident

„Propun să începem cu zăcămintele aurifere de la ROŞIA MONTANĂ şi BUCIUM, Abrud, judeţul Alba. Primul zăcămînt amintit este cunoscut din vremea daco-romanilor şi a fost intens cercetat în perioada comunistă, cînd s-a început prospectarea şi apoi exploatarea parţială a lui prin metodele ştiinţifice moderne de atunci.

În zonele respective am activat ca geolog stagiar la I.P.E.G. Hunedoara-Deva, Brigada Geologică Abrud, la şantierele Bucium şi Roşia Montană. Pentru că am refuzat să particip la falsificarea datelor geologice de la Roşia Montană, aşa cum ni s-a impus de la partid prin intermediul Securităţii, a trebuit să mă transfer la altă intreprindere, problemele fiindu-mi create de Lorinţ Şuluţiu Alexa, geolog, şef pe brigadă şi secretar de partid, şi securistul brigăzii, D. Ion. Geologul-şef al IPEG-lui, Ioan Stancu, din Deva, ne verifica periodic dacă îndeplinim ordinul primit. După 1995 – 1996, el şi geologul Lorinţ, de la Abrud, coordonau noile lucrări de prospecţiune şi explorare după vechea documentaţie, reală, dublînd lucrările numai în zonele de interes geologic, dar de data aceasta lucrînd pentru un stăpîn străin. Referitor la acest zăcămînt, tot profesorul Liviu Ionesi ne-a spus că, în urma unor consultări cu firme din Occident, pe baza documentaţiilor tehnice prezentate atunci, o firmă din Franţa a făcut propunerea ca decopertarea zăcămîntului de la Roşia Montană să se facă printr-o explozie nucleară controlată, după ce localităţile vecine vor fi evacuate în prealabil, metodă care ar fi adus economie de timp şi bani pentru începerea exploatării, dar, bineînţeles, a fost respinsă din start, din motive de iradiere.

Zăcămîntul Bucium era şi el cunoscut de mult în străinătate şi am să vă povestesc un eveniment pe care l-am trăit atunci şi care i-a uimit şi contrariat pe Lorinţ Şuluţiu Alexa şi pe locotenentul-major D. Ion. Prin anul 1983, venise într-o vizită oficială la brigadă o delegaţie din R.P. Ungaria, care se interesa de zona Bucium. Lorinţ primise, în prealabil, o hartă geologică a zonei, contrafăcută, care prezenta denaturat situaţia din teren pentru protecţia zăcămîntului. Nu mică le-a fost mirarea celor doi cînd geologul ungur a prezentat o hartă geologică reală a zăcămîntului Bucium, în care erau trecute şi o parte din forajele care s-au executat în decursul timpului acolo. Mai mult, cunoştea în mare şi personalul de specialitate din brigadă, cu pregătirea şi funcţiile fiecăruia. După 1990, despre zăcămîntul Bucium s-a vorbit şi s-a scris foarte mult în presă, fiind considerat atunci al doilea zăcămînt aurifer din ţară, ca mărime, după Roşia Montană.

Mi-am continuat apoi activitatea, din anul 1984, la IPEG Argeş – Piteşti, unde am executat lucrări de prospectare şi explorare în bazinele văilor Lotru şi Sadu, în principal. Pentru că nu aveam voie să deţin funcţii de conducere, în anul 1985 am fost detaşat în zonă geologul Apostoloiu Aurel, de la IPGG Bucureşti. Împreună am continuat lucrările de cercetare a zăcămintelor de pegmatite din zonă, fiind coautor al proiectului respectiv pentru lucrările de cercetare din bazinul văii Lotrului, colaborînd şi cu alţi geologi de la întreprinderile de profil de atunci ce activau în zonă, ca Stoian Gheorghe, Arion Mircea, Săbău Gavril, Trif Ion şi Tudoran Gheorghe.

Zăcămintele respective – pegmatite cu biotit şi muscovit – cum ar fi Cataracte, Goaţa Mică şi Goaţa Mare, sau aurifere, ca Valea lui Stan, sînt cunoscute de mult timp, iar Cataractele sînt cunoscute de pe vremea romanilor, fiind exploatate de nemţi în timpul celui de-al II-lea război mondial şi apoi o perioadă de către ruşi, documentaţia pe care o aveam fiind mixtă. În zona Cataractelor şi Goaţelor, lucrările erau deja începute şi prost executate, ca acelea de la Goaţa Mică, unde a fost geolog fosta mea colegă de facultate, D. Mihaela, protejata de care v-am amintit înainte, şi a trebuit să refacem în parte noi lucrările, ea luîndu-şi transferul la altă întreprindere.

Rezultatele lucrărilor efectuate în zona Lotru şi Sadu le prezentam personal şi periodic la Ministerul Geologiei din Bucureşti, fiind recunoscut, totuşi, coordonatorul lucrărilor geologice din zonă“.

(va urma)

(M.G.)

Sursa: Justiţiarul

Du-te Sus