Ziua de după

in Editorial

Motto: „Nu există eliberatori. Oamenii se eliberează singuri“.
Che Guevara

România este o ţară prosperă, iar românii o duc din ce în ce mai bine, sînt în topul cetăţenilor satisfăcuţi din Europa. Economia înregistrează cifre spectaculoase, depăşind cu mult venitul naţional din anii de vîrf ai epocii Ceauşescu. Aceeaşi situaţie se înregistrează la export, unde comparaţiile nici nu îşi au locul – România obţine de 5 ori mai mulţi bani din export decît acum 30 de ani! Asta se vede şi în numărul mare de locuinţe noi, mai ales vile şi apartamente în complexe rezidenţiale. Bunăstarea românilor se reflectă şi în bogăţia şi varietatea ofertei alimentare, nu mai sînt cozile umilitoare la alimente, rafturile gem de produse din toată lumea, iar firmele cele mai renumite luminează feeric fiecare străduţă. De fapt, „străduţă“ e impropriu spus, fiindcă România are bulevarde luminate, cu pasaje grandioase, autostrăzi, pieţe etc., etc., etc. Curăţenia şi protecţia mediului fac din ţara noastră o grădină a Europei. Pe plan social, şomajul este la cote minime, românii sînt liberi, pot merge în orice ţară din lume, maşinile sînt o normalitate a familiei româneşti, oricît de modeste. Sănătatea este asigurată în cele mai bune condiţii, spitalele, clinicile private, mulţimea de farmacii – toate concură la asigurarea unor servicii de maximă calitate şi eficienţă, dar şi o deplină mulţumire a personalului medical, calificat şi bine plătit.
Românul nu mai suferă sub teroarea Securităţii, libertatea de exprimare, dreptul la viaţă privată, secretul corespondenţei – toate astea sînt chestiuni de la sine înţelese în societatea de azi. Libertatea politică este garantată, lipsa oricăror constrîngeri politice, a numirilor şi avansărilor pe baza carnetului de partid, oferta politică este variată, dar toată în limitele constituţionale şi ale principiilor europene, au dispărut manipularea, populismul şi extremismul demersului politic. Lupta împotriva corupţiei, dar mai ales rezultatul acestui demers drastic este un model pentru întreaga lume, iar românii simt că trăiesc într-o societate curată; siguranţa cetăţeanului pe stradă, în casă, pe şosea, este incomparabil mai mare decît în oricare altă perioadă istorică. În privinţa educaţiei, moralităţii şi culturii, românii medii de azi sînt la nivelul savanţilor de altădată, asta datorită Internetului şi televizorului, fiindcă şcoala şi cartea aparţin epocilor apuse. În fine, sportul se situează la cele mai înalte cote, sportivii şi echipele româneşti făcînd furori în întreaga lume. Iar atributele favorabile vremurilor pe care le trăim pot continua dincolo de DEX. De fapt, DEX-ul este depăşit, ca şi limba română pe care prezentul a îmbunătăţit-o cu o majoritate lexicală şi sintactică yankeo-romanes. Într-o paradigmă concisă, România de azi este Raiul pe pămînt – sau cel puţin o clădire anexă de-a Raiului.
Ei bine, în toată această feerie numită România, există o singură problemă – ziua de după, ziua în care te trezeşti din beţie şi vezi că nici nu ai cîştigat la Loto, nici nu ai avut o aventură galantă, ci ai un ochi vînăt şi îţi lipsesc haina şi portofelul. Mai exact, atunci cînd începi să înţelegi fie că toate minunăţiile descrise mai sus sînt halucinaţii, fie că prezentul tangibil, cel care te necăjeşte în fiecare clipă de trezire, îţi demonstrează că eşti incapabil să faci faţă realităţii. Iar alternativele sînt clare – ori accepţi să trăieşti visînd, delirînd, ori îţi recunoşti propria înfrîngere în faţa vieţii. Este exact sentimentul pe care îl încearcă narcomanii în momentele lor de neputincioasă tentativă de renunţare la drog.
Propaganda eficientă creează, ca şi drogurile, ca şi alcoolul, o stare euforică, în care visele devin nu doar realităţi, ci necesităţi stringente pentru cel afectat. La fel ca drogatul, omul supus efectului devastator al propagandei are nevoie să nu simtă realitatea, este dependent de virtualul propagandei. Altfel spus, el se află în situaţia cuplului care, în timpul clipelor de dragoste, se gîndeşte la ipostazele frumoase, idealizate, ale partenerului, chiar dacă anii au trecut, realitatea fizică devenind un factor inhibitor. Freud a realizat şi cîteva studii politice interesante, iar unul dintre aceia care le-au cercetat cu interes a fost preşedintele american Woodrow Wilson, în multe feluri, creator al lumii de azi.
Pe vremuri, Lenin a transformat politic afirmaţia lui Marx „Religia este opium al poporului“ („Opium das Volks“), traducînd-o în „Religia este opium pentru popor“, indicînd formula de adormire a simţurilor, a raţiunii societăţii prin intermediul politicii de atunci, religia. Societatea de consum de azi se bazează pe iraţional – dar afirmaţia aceasta necesită o expunere vastă. Acum avem de-a face cu alegeri, şi mă mărginesc doar la a spune că discursul politic (al zilelor noastre) se bazează pe iraţional; este firesc, dacă s-ar analiza raţional CE şi mai ales CINE îl rosteşte, partidele nu ar avea nici o şansă de a exista. De fapt, firesc ar fi ca dreptul lor la existenţă să fie judecat într-o instanţă, într-un tribunal. În acuzarea lor stau faptele – un istoric de distrugeri şi fărădelegi, asocierile infracţionale, combinaţiile mafiote etc., etc., toate documentate cu probe indubitabile, ba chiar recunoscute cel puţin parţial – şi martorii, miliarde de nemulţumiţi de mizeria sistemului politic al societăţii de consum pluripartite. În dreptul apărării nu stă nimeni şi nimic – în afara unei pancarte, roasă de vreme, pe care cu greu se mai poate citi: „E rău, dar altceva mai bun nu există“. Şi, culmea iraţionalului, de fapt a antiraţionalului, este că apărarea cîştigă! Greşesc dacă afirm că aşa ceva nu se poate întîmpla decît într-o lume drogată?
De fapt, credeţi că pentru un dependent contează ce fel de drog inhalează? Importantă este frecvenţa administrării, din ce în ce mai ridicată, pentru că în privinţa tăriei… de multe ori corpul său, distrus deja, nu mai simte clar.
În cazul drogului propagandei sistemului, situaţia este asemănătoare – nu mai contează care partid cîştigă, cum se numeşte, orientarea, alcătuirea; important este ca formula pluripartită să provoace lumea cît mai des, cu mesaje cît mai radicale, cu personaje cît mai vehemente, cu schimburi de acuzaţii frenetice – dar care servesc doar scopului unic, anume adormirea raţiunii. Stînd strîmb şi judecînd drept, cum poate cineva raţional să privească o emisiune de „dezbateri“, de fapt o bălăcăreală mizeră, în care moderatorul angajat de unul sau mai mulţi condamnaţi îi are ca invitaţi pe nişte semidocţi părtaşi la devalizări şi distrugeri? Ei bine, cotele de rating ale acestor emisiuni sînt depăşite doar de cele în care promiscuitatea fizică, morală şi intelectuală tind către sevraj. Lumea românească – şi nu numai – este drogată, ea visează, halucinează, că mîine va fi bine. De fapt, numai în atare stare poţi crede că mîine va fi bine, că ducîndu-te la vot ajuţi ţara şi te ajuţi pe tine. În realitate, prin votul de duminică vei înfige acul mai adînc în venă.
Se va comenta că este un articol împotriva participării la alegeri; am dorit să scriu un îndemn pentru români să se trezească, să nu se mai lase drogaţi. Singura cale de a opri halucinaţia distrugătoare ar fi ca nimeni să nu mai participe la vot, să refuze calea sistemului. Ieşind de sub imperiul drogurilor politice, am putea să regăsim ziua de după. Ştiu, va fi dureroasă, ne vom simţi rău, dar aceea e realitatea în care trăim, în care mai putem salva ceva. Zilele frumoase pe care le promit partidele, prin alegeri, sînt halucinaţii cu efecte distrugătoare. Urna de vot (a demonstrat că) este, prin consecinţele cele din urmă, urna funerară a ta şi a naţiunii.

DRAGOŞ DUMITRIU

COMENTARII DE LA CITITORI