Ziua Naţională a României

in Alte știri

Pentru că sîntem la cîteva zile după 1 Decembrie, Ziua Naţională, încercăm azi să aflăm ce semnificaţie a avut, are şi cîtă importanţă i s-a acordat şi i se acordă sărbătorii naţionale la români, de-a lungul timpului. Americanii au de 240 de ani un 4 iulie, francezii, un 14 iulie cam tot de atunci, mai exact din 1789, cînd a căzut Bastilia, iar la noi, de 150 de ani, se sărbătoreşte Ziua Naţională. Spre deosebire de cele două mari puteri, noi am avut 3 date de sărbătorire, acest lucru fiind impus de regimurile care s-au succedat – în fond o expresie a instabilităţii şi a fragilităţii democraţiei pe meleagurile româneşti. În prima variantă şi cea mai de durată, totul a început în anul în care în ţară a sosit Prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, care a depus, în ziua de 10 Mai 1866, jurămîntul în faţă Adunării Reprezentative a Principatelor Române Unite. Din acel moment, Ziua Naţională a fost considerată ziua în care Carol I s-a urcat pe tronul României, iar în amintirea acestui eveniment, la 10 mai 1877, tot Carol a proclamat, în faţa Parlamentului, Independenţa de stat a României. În data de 14 martie/26 martie 1881, Camerele reunite ale Parlamentului au votat transformarea ţării din principat în Regatul României. Pentru a marca evenimentul, Ziua Naţională, sărbătorită pe 10 Mai 1881, a fost una din cele mai spectaculoase serbări din Istoria României. Au fost 81 de ani în care ziua de 10 Mai a însemnat enorm pentru români, era sărbătoarea lor supremă, comparată doar cu marile sărbători religioase. Au fost şi anii în care România a trecut, practic, de la Evul Mediu la modernitate. Începutul domniei lui Carol I a însemnat debutul industrializării masive, urmîndu-se exemplele ţărilor occidentale, unde revoluţiile industriale făcuseră deja paşi importanţi. Lunga domnie a primului nostru rege, 48 de ani, a fost, poate, cea mai rodnică perioadă pentru Istoria modernă a ţării. Atunci s-a obţinut independenţa, s-a consolidat puterea monarhică şi s-a pus ţara pe calea modernizării. Reformele şi deciziile politice luate au făcut din Carol I un rege foarte iubit, venerat şi în cinstea căruia se cînta Imnul regal la toate ceremoniile, dar şi în şcoli. Acest obicei a fost păstrat pînă la abdicarea regelui Mihai, în 1947. S-a ajuns la acest Imn plecîndu-se de la o variantă cîntată încă de pe vremea lui Cuza, cînd, în timpul domniei-sale, a fost organizat, în 1862, un concurs public, al cărui premiu era de 100 de galbeni. Cîştigătorul a fost compozitorul şi violonistul Eduard Hubsch, cu piesa „Marş triumfal şi primirea steagului şi a Măriei Sale Prinţul Domnitor“. Melodia nu a avut, însă, versuri pînă în anul 1881, cînd poetul Vasile Alecsandri a compus textul pentru viitorul „Imn regal român“, intonat, pentru prima dată, la încoronarea Regelui Carol I, în anul 1884. Pe atunci, fiecare român cunoştea versurile Imnului regal, iar 10 Mai era acea zi care îşi avea loc, prin farmecul şi importanţa ei, şi în opera literară, Caragiale fiind unul dintre cei care au surprins pefect atmosfera unei astfel de zile. Cel care i-a succedat la domnie lui Carol I a fost nepotul acestuia, Prinţul Ferdinand, iar sărbătoarea de 10 Mai s-a menţinut – intrasem deja în tradiţia monarhiilor importante ale Europei.

PAG 9 2

Sub domnia Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria, trupele române cu Tricolorul în frunte au ieşit biruitoare la Mărăşeşti-Mărăşti-Oituz, s-a negociat apoi o pace avantajoasă pentru România şi s-a înfăptuit actul Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, zi care avea să fie sărbătorită , după 1989, ca Ziua Naţională a României.

Ziua Naţională de 1 Decembrie este ziua sfîntă a Poporului Român, marcînd în anul 1918 – desăvîrşirea Marii Unirii şi a Statului Naţional Unitar Român. La 1 Decembrie 1918, românii de pretutindeni s-au unit sub un singur drapel şi o singură lozincă, aceea a Unirii visate de către toţi eroii neamului. În acest moment istoric, toate provinciile româneşti, beneficiind de un act de dreptate şi simpatie a Marilor Puteri, s-au unit într-un singur stat, iar în acest mod, graniţele politice se puneau în acord şi armonie cu graniţele etnice. Instituirea Zilei Naţionale a Poporului Român la 1 Decembrie, de asemenea, a fost un act istoric de repunere în drepturile fireşti ale neamului nostru, Ziua Marii Unirii însemnînd încununarea unor acte de vitejie presărate generos în Istoria frămîntată a acestui neam.

După primul război mondial au urmat iar ani de dezvoltare economică, de prosperitate, iar de fiecare zi de 10 Mai lumea era fericită să petreacă şi să se bucure. Situaţia în ţară nu era roz pentru toată lumea, dar în acea zi toţi uitau de greutăţi, se bucurau şi-şi omagiau Suveranul. Carol al II-lea, cel care l-a succedat pe Ferdinand la tron, a făcut ca ziua de 10 Mai să fie confiscată doar pentru el. „El“ trebuia să fie în centrul atenţiei, toată lumea sărbătorea, dar în onoarea lui se organizau cele mai grandioase şi deşănţate spectacole pe stadioane, în care cultul personalităţii era lege. Aşa ceva semăna frapant cu ce avea să facă alt dictator, cîteva decenii mai tîrziu!

În 1940, Carol al II-lea e silit să abdice şi fiul său, Mihai, va deveni noul rege. Ziua de 10 Mai va fi sărbătorită şi pe vreme de război, dar şi în cei 3 ani cît comuniştii au condus ţara cu Regele Mihai pe tron.

Anul acesta, senatorul Puiu Haşotti a iniţiat un proiect în care se prevedea ca ziua de 10 Mai să fie declarată zi de Sărbătoare Naţională. Legea pentru declararea zilei de 10 Mai ca zi de Sărbătoare Naţională a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 336, din 18 mai 2015. Astfel, 10 Mai va fi sărbătorită la nivel naţional, iar Parlamentul, Preşedinţia, Guvernul, celelalte autorităţi publice centrale şi autorităţile Administraţiei Publice Locale vor organiza, anual, manifestări cultural-artistice dedicate acestei zile, fără ca aceasta să fie… o zi liberă pentru angajaţi!

Consacrată în Constituţia naţiunii române ca Zi Naţională, 10 Mai glorifică, aşadar, 3 momente istorice diferite: începutul domniei lui Carol I, Independenţa de Stat şi încoronarea primului rege al ţării -, toate 3 legate de instituţia monarhiei. Ultimul an în care s-a serbat 10 Mai a fost 1947, la sfîrşitul căruia a abdicat Regele Mihai. Din acel moment, Sărbătoarea Naţională a românilor va deveni 23 August, ziua, culmea ironiei, în care Mihai l-a înlăturat de la putere, prin forţă, pe Mareşalul Ion Antonescu. Data de 23 August a fost, ulterior, asociată cu Ziua Naţională a României comuniste. Mai mult de 4 decenii, pînă la căderea regimului comunist, ziua de 23 August a fost serbată cu parade militare, defilări şi spectacole grandioase, ţinute pe marile stadioane ale ţării. Odată cu „măreţile schimbări revoluţionare“ de la sfîrşitul deceniului 4 şi desemnarea zilei de 23 August ca Zi Naţională, se schimbă şi Imnul României. Acest lucru se va face de mai multe ori în perioada comunistă.

În anul 1948, odată cu instalarea regimului comunist, în ziarul „Flacăra“ a fost publicat noul Imn al României, „Zdrobite cătuşe“, pe muzică lui Matei Socor. O melodie cu versuri de propagandă, în care erau proslăvite Republica Populară şi prietenia cu poporul rus eliberator. În anul 1953, în plină sovietizare a României, Imnul „Zdrobite cătuşe“ a fost înlocuit cu „Te slăvim, Românie!“, pe versuri de Eugen Frunză şi Dan Deşliu. Partidul a hotărît ca poporul să se bucure adînc de faptul că Armata rusă era încă în ţară. Elitele României îşi aflau sfîrşitul în închisori, iar libertatea de expresie devenise o amintire interzisă: „Te slăvim, Românie, pămînt părintesc,/ Înfrăţit fi-va veşnic al nostru popor,/ Cu poporul sovietic eliberator,/ Leninismul ni-e far şi tărie şi avînt”. În anul 1975, Imnul Naţional al României a fost, din nou, schimbat. Ceauşescu şi-a dorit o altă melodie, mai puţin stalinistă. Aşa au ajuns românii să cînte „Pe-al nostru steag e scris Unire“, pe muzica lui Ciprian Porumbescu. În anul 1977, noul Imn al Republicii Socialiste România a devenit „Trei culori cunosc pe lume“, Imn care a fost intonat pînă la sfîrşitul anului 1989, dar în care textul original a fost „împănat“ cu versuri „la zi“, versuri care-l slăveau pe geniul Carpaţilor. Dacă sub comunişti Imnul s-a schimbat de mai multe ori, Ziua Naţională a rămas, timp de 41 de ani, aceeaşi, 23 August. Doar Revoluţia din Decembrie 1989 a schimbat şi data Sărbătorii Naţionale, cît şi Imnul.

PAG 9 3

Alegerea a fost grea, s-a dezbătut mult în Parlament, dar, pînă la urmă, s-a găsit o soluţie inspirată, 1 Decembrie. Era data cînd cele 3 provincii româneşti s-au unit sub acelaşi drapel, ziua Marii Uniri. Imnul ales a fost „Deşteaptă-te, române!”, interzis pe vremea comuniştilor şi cîntat din nou în Piaţa Universităţii, în ziua de 21 decembrie 1989, şi, ulterior, la toate manifestările protestatarilor împotriva Puterii şi pînă în prezent.

De 1 Decembrie, TREBUIE să le mulţumim tuturor strămoşilor noştri eroi şi martiri – de la daci pînă în prezent, domnitori şi ţărani deopotrivă, cunoscuţi şi necunoscuţi, cu nume şi fără de nume, pomeniţi şi nepomeniţi, tuturor celor care au luptat şi s-au jertfit să-i păstreze credinţa, limba, libertatea, pămîntul şi să se unească cu fraţii lor. S-au sacrificat nu pentru un bine personal, ci pentru binele semenilor şi urmaşilor lor, adică pentru noi. Să fim demni de această moştenire, să fim mîndri că sîntem urmaşii lor, să luptăm şi noi pentru credinţa noastră, pentru idealurile noastre şi, mai ales, să nu uităm cine sîntem. Avem, însă, o durere adîncă. Aceasta ne roade pe toţi – hotarele de azi, din păcate, nu sînt hotarele României Mari. Nu sîntem un popor nenorocit, urît sufleteşte sau rău (cum spun unii?!). Situaţia actuală, sărăcia, rutina, tristeţea, deznădejdea ne-au făcut să părem astfel în ochii altora şi poate chiar în alor noştri. Nu trebuie să le dăm curs, trebuie doar să ne recăpătăm încrederea unii în alţii şi să nădăjduim că vom răzbate şi vom învinge. Numai avînd această înţelepciune putem să ne apărăm fiinţa naţională, să salvăm ţara de la orice criză şi necazuri şi să ducem mai departe sfintele noastre tradiţii şi valori, pe care să le transmitem, nealterate, fiilor şi nepoţilor noştri.

De Ziua Naţională, sîntem fericiţi cu trecutul nostru glorios, încrezători în potenţialul nostru material şi spiritual, privim cu mîndrie şi curaj spre viitor, avînd, totodată, certitudinea că Poporul Român, ca şi pasărea Phoenix, va reuşi să renască din propria cenuşă. Cu acest gînd frumos, străbătut de un optimism sănătos, îndemn pe fiecare român, care gîndeşte româneşte, să vină măcar o dată în viaţă la Marea Unire de la Alba Iulia, ca la Sfîntul Mormînt, să îngenuncheze şi să se roage pentru liniştea sfinţilor eroi ai Neamului Românesc.

TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE!

PETRE RĂCĂNEL,

preşedinte al Societăţii Civile din România

COMENTARII DE LA CITITORI