Zombie

in Polemici, controverse

Prima dată am luat contact cu genul ăsta de film prin 1987, în apartamentul unui coleg de liceu, al cărui tată lucra undeva „pe afară” şi îşi permiteau un aparat video. Era un film de groază, al cărui nume era sugestiv: „Noaptea morţilor vii“. Pe atunci noţiunea de zombie nu fusese încă inventată, aşa că se numeau, simplu, morţi vii, şi aveau ca activitate principală mîncatul de creiere ale celor vii, evident. La vremea respectivă nu prea am înţeles eu substratul gusturilor culinare, dar cu timpul şi asistînd la involuţia societăţii spirituale, pe un avînt tehnologic desăvîrşit, am reuşit să înţeleg unde se ţintea, iar minţile luminate de atunci încercau să tragă un semnal de alarmă, şi anume că educaţia nu trebuie să fie pusă pe butuci, chiar dacă am ajuns ca maşinile să parcheze singure şi GPS-ul ne ajută să supravieţuim în jungla urbană.

De atunci, din 1987, lucrurile au evoluat, aşa cum am spus, acei morţi vii sînt zombie acum, şi nu se mai ridică din morminte, ci pur şi simplu se transformă în urma unui cataclism genetic, medical etc… diferă de la film la film modalitatea de transformare, aşa cum diferă şi modul în care această plagă este eradicată. În general, şi aici este partea bună, toţi cei care au devenit zombie mor şi cei care încă îşi mai folosesc creierul trăiesc. Asta este partea frumoasă a acestor filme, că cei care gîndesc merg mai departe, aşa cum cei care s-au transformat, mor într-un mod mai mult sau mai puţin violent. Cum spuneam, diferă de la caz la caz. Cam ăsta ar fi şi mesajul filmelor care încă mai vînd pe seama celor care îşi pierd capacitatea de a gîndi. Zombie înseamnă, pe scurt, o persoană care este moartă din toate punctele de vedere, avînd în schimb doar dorinţa de a se hrăni cu oamenii vii, capacităţi motrice adecvate şi dinţi puternici. Au şi capacitatea de a supravieţui unor atacuri, în general prin filme se recomandă să fie împuşcaţi de mai multe ori, în special în cap. În cap, acolo unde, teoretic, există aparatul gîndirii.

Avînd acest mod de a se exprima cultural, pentru că totuşi vorbim despre a VII-a artă, scenariştii, cei care fac banii de pe urma pandemiilor globale, au pus baza unor semnale de alarmă a ceea ce se întîmplă în lumea civilizată acum, ca urmare a progresului tehnologic. Cu cît Internetul şi televiziunea ne-au invadat, ne-au acaparat, ne-au subjugat, cu atît noi, cei civilizaţi, am devenit părţi componente ale unei lumi tehnologizate, şi mai puţin indivizi umani care existau pînă la revoluţia informaţională. Acum totul se desfăşoară automat, inteligenţa artificială pune pe zi ce trece stăpînire pe omul de tip nou, homo tehnologicus, lăsîndu-i acestuia din urmă doar mici devizii care au la bază binarul 0 şi 1. Nu mai acumulăm pentru noi, acum cultura noastră generală am depozitat-o pe internet, motoarele de căutare fiind baza cunostintelor pe care nu mai dorim sa le acumulam. Nu mai calculăm de unii singuri nici un amărît de radical, avem computere pentru asta. Nu mai căutăm pe hartă localităţi şi locuri noi, GPS-ul este cel care ne calculează rutele. Cărţile putrezesc în biblioteci închise, pentru că totul a devenit virtual.

Omul de timp nou, occidentalul, noi, mînuitorii de smartphone, ne transformăm încet, încet, în personajele din acele filme despre care vorbeam la început. Nu mai judecăm şi nu mai trecem nimic prin prisma propriului creier, dacă la TV s-a spus ceva, înseamnă că acela este adevărul absolut. Maşinile elimină şi acel minim spirit independent, şoferii devenind doar un ingredient tehnologic, materia cenuşie fiind din ce în ce mai puţin pusă la încercare. Omul nou, zombie ceva mai soft în acest stadiu, nu mai gîndeşte singur. Nu mai are capacitatea de a face acest lucru. El are la dispoziţie cel mai mare aparat de propagandă, informare, dezinformare, tîmpire, spălare a creierului care îi induce o stare de bine totuşi, că se crede puternic cu acel telefon conectat la Internet, şi faptul că a ajuns el, un nimeni pînă acum 10 ani, să îşi expună părerea tîmpită pe vreun site, îl face să se creadă, să simtă că este o piesă importantă în acest angrenaj tehnologic cu care cei care deţin controlul ne încorsetează pe zi ce trece. Sîntem toţi zombie, doar că încă nu ştim. Sîntem pe un derdeluş care se va sfîrşi într-o mare durere, dacă ne vom trezi, sau vom muri, aşa cum păţesc şi cei din filme, într-o mare ignoranţă şi fără nici o durere, pentru ca toţi cei care au construit acest gigant să fie liniştiţi şi să se bucure de vieţile lor reale pe mai departe. În urmă cu aproape o sută de ani, Chales Chaplin, în „Timpuri Noi“, avea o scenă de început extraordinar de bine gîndită. Acum, din păcate, lucrurile stau mult mai rău. Acolo era vorba, poate, despre nişte uzine. Acum este vorba despre continente întregi. Pe măsură ce tehnologia va avansa, pe măsură ce inteligenţa artificială pune stăpînire pe vieţile noastre, ce se va întîmpla? În maximum 20 de ani, roboţii vor fi printre noi. Deja ei preiau slujbele celor care au avut ghinionul să lucreze în zone de muncă repetitivă. Pe măsură ce se dezvoltă, numărul de locuri de muncă se va reduce din ce în ce mai mult pentru factorul uman. Şi asta nu este o poveste, nu este un film, este o realitate. Ce se va întîmpla atunci cu milioanele de oameni care rămîn pe drumuri, în condiţiile în care natalitatea merge înainte şi, ce este mai rău, educaţia este din ce în ce mai precară? Cum vor fi acele Timpuri Noi, ale acestui nou mileniu, în perspectiva restrîngerii într-un mod drastic a capacităţii intelectuale a omului, în dauna dezvoltării capacităţilor virtuale? Sînt întrebări la care doar timpul ne va răspunde. Cert este că drumul actual, generat de o tehnologie, ne conduce spre o răscruce, punct în care unii vor supravieţui, iar restul doar vor transpune în realitate filmele cu zombie.

Tano

 

Coridorul

COMENTARII DE LA CITITORI